• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Geografie subiectivă…

ce zici?

07 Tuesday Jul 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 22 Comments

Trebuie să știi despre mine că nu pot să-mi duc durerea afară, ca pe o haină indecent-magnetică, lipitoare la compasiune, milă, condoleanțe și ce-o mai fi. Nu știu, nu pot, îmi vine să fug când văd privirea aceea plină de dragoste, de felul acela de dragoste. Prefer să fiu înjurată în cel mai abject mod, decât să aud „condoleanțe” și toate superlativele absolute adresate copilului meu, însoțite scârbos de verbe la imperfect. Urăsc imperfectul, urăsc toți termenii care merg săgeată spre realitatea mea. Urăsc oboseala pe care mi-o dă durerea, fără un minut de pauză. Urăsc ura. Urăsc surprizele de pe fețele celor care află și se miră… și nu, nu urăsc moartea. Nu urăsc moartea așa cum n-o uram nici pe Corina, bona fiului meu. N-am cum urî moartea, pentru că e parte din viață, pentru că acolo e fiul meu. Acolo ne vom întâlni și sunt sigură – poți să nu mă crezi pe cuvânt, să mă etichetezi la-la-la, dar știu sigur că moartea nu e finalul. Viața e plină de finaluri.

Au trecut mai mult de doi ani, iar eu sunt diagnosticată cu doliu cu complicații. Știai de diagnosticul acesta? Nici eu. Posibil să fiu așa toată viața, posibil nu… habar nu am.
Am supraviețuit 2 ani și 2 luni. Și dacă tot voi fi o vreme pe aici am nevoie să fac lucruri, trebuie să fac lucruri. În primul rând să nu-mi supăr fiul. Nu cred că e de acord cu varianta asta a mea neproductivă.
Ideea e că nu știu ce să fac. Și nu mă refer la scris.

Am fost contactată de un grup din care făceam parte (știi că vechea eu era funcționabilă și activă), niște gagici inimoase care mișcă lucruri în Toronto. Mi-au propus să facă o bursă de creație în numele fiului meu. Am mulțumit politicos prin intermediari și am refuzat. Pentru că atunci nimic n-avea sens în cer sau pe pământ, totul era o katana învârtită în inima și creierul meu. Însă ideea, chiar dacă refuzată, a prins un mic contur și nu am uitat.

Aș vrea să fac ceva în zilele când viața pâlpâie în mine. Adică am momente de energie… după care îmi trece și mi se pare fără rost. Știu că nu voi niciodată bunică, că cel mai probabil mă îndrept înspre o cruntă singurătate… că nimeni nu îmi va dărui iubirea responsabilă și protectoare a fiului meu, că voi lăcrima la sărbători când nu voi mai putea fugi de acasă… dar până atunci…

Foarte aproape de Cluj, la 20 km și la 16 km am pământuri frumoase, intravilane. Generoase ca întindere și splendid așezate. Unul în vârf de deal, cu o priveliște superbă, altul la șes cu aceeași minunăție de privit: un deal cu fâșii verzi și galbene de la rapiță. Mă gândeam să construiesc ceva: o tabără de creație, un festival de creație, un ceva făcut în numele și cu numele fiului meu. Lista poate fi largă, nu doar literatură.
Fratele meu mi-a spus că e cumplit să construiești, ia ani și nervi, pentru că e greu de lucrat cu constructorii. Nu știu ce să fac… am niște resurse pe care le-aș pune în slujba celor talentați, poate copii orfani… nu mi-e clar conturat în minte ideea. Aș putea jongla și cu locuința mea din Canada… În plus, am cunoștințe în domeniul literaturii, am fost profesor, pot încă ajuta, forma, cizela.
Toate sunt ale fiului meu (și eu), iar el e darnic. A fost, este și va fi darnic.

Nu știu dacă sunt în stare. Vechea eu a reușit să facă multe lucruri pornind de la zero.
Actuala… nu înțeleg încă dacă se scufundă ori iese la suprafață.
E prea greu la ce mă gândesc? Ce zici? Mai multe capete, mai multe idei.

un țipăt mic

01 Wednesday Jul 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 4 Comments


Abstract painting with dark blues, blacks, and beige brushstrokes and splatters

În ceasul ăsta
Când mi-e cel mai greu
Suntem doar doi: eu și cu Dumnezeu

Mă ia în brațe când să cad
Și stinge focul,
când prea tare ard

Sunt singură
Așa mi-e hărăzit
Să mă strivească dorul infinit
să mă usuc de lipsa ta, băiatul meu
și să ÎL cert pe Dumnezeu
de crucea pusă mie în spinare
croită strâmb
cu multe numere mai mare.

De multe ori țip, dar nu mă aude nimeni, pentru că lumea mea s-a schimbat, sunetele nu se mai propagă înspre exterior, ci invers. Îți dai tu seama cât de puternic îmi vibrează țipetele? Știi tu cât de ciobită sunt? Cum mi-au explodat toate ferestrele sufletului? Cum îmi sângerează cuvintele?
Și totuși caut normalitate. Îmi doresc să mă trezesc ca odinioară, fericită că e dimineață, să sar din pat grăbită să mă apuc de lista nesfârșită de activități…

Dar când deschid ochii sunt obosită. Mă ridic cu greu din așternut, extenuată, chiar dacă n-am început ziua. Trag de timp.
Aprind lumânarea.
Nu mai aprinde lumânare, draga mamei, întreabă un preot…
Nu întreb pe nimeni. O aprind ziua. Noaptea o sting, să doarmă…
Nu ești singură în suferință, sunt atâția părinți în situația ta…
Nu e nimeni. Sunt singură.




aricii scriu?

29 Monday Jun 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 18 Comments

Ai luat vreodată în brațe un arici? Cam așa e să vorbești cu mine. Să nu te superi că nu am răspuns.

Am murit mult din mine. Poate de aceea comunic atât de greu. Deși mă bucur de mesaje – de cele mai multe ori plâng pe cuvinte ploi de vară – răspund în gând, apoi amân să răspund în scris și, cu fiecare zi care trece, tastatura îngheață și mă urzică.

E iunie, un alt iunie și eu reînvăț să merg. Metaforic.
Îmi tot propun să scriu… Tudor îmi trimite din cer mesaje, Dumnezeu mă ceartă prin cei dragi și-mi spune: treci la treabă cât mai ești repartizată pe pământ. Eu zic da, da… mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Uneori mă sufoc, convinsă că s-a terminat, alteori mă uit la pomi, mirată că totuși respir. Și nu prea știu ce să fac cu mine.
Nu vreau să-l supăr pe Tudor (Mami, nu ești cuminte!). Nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu. Mi-e suficient să fiu eu supărată.

De multe ori ajunge la mine CUVÂNTUL. Cel pe care l-am scris.
Așa am văzut prezentarea „Anei” la Siono. Frumos!
Am tot avut în gând să scriu aici. Să o pun la loc de cinste.
https://www.sionoeditura.com

și chiar acum mi-au căzut ochii pe postarea cuiva. Mulțumesc doamna/domnișoara Ana Goșa. Văzând textul, m-am impulsionat să scriu aici. Acum.

Am în minte un proiect nou. O să vă spun când prinde formă.


azi

22 Friday May 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 11 Comments

Îmi propun să scriu, însă în fiecare zi amân.
Îmi propun atâtea chestii care, mai repede sau mai târziu, se poticnesc în lacrimi.

Amân, mereu amân, căutând un drum de care să mă țin, dacă tot petrec o vreme aici, pe aceste nisipuri mișcătoare ale existenței, măcar să fac ceva util.

Azi am plecat de acasă. Mi-am pus laptopul în mașină și am plecat.
M-am așezat în neutralitate. În jurul meu sunt oameni care mă cred aidoma lor.
Pe geam văd un copac. Și o pasăre care nu-și poate alege creanga pe care să se așeze.
Iar eu scriu.
Deși până și scrisul a devenit oarecum inutil umanității. AI-ul scrie, gândește, crează imagini, rezolvă ecuații, dă sfaturi.
Toate le face… Dar nu știe suferi pentru noi.
Asta ar fi adevărata, geniala descoperire: un suflet artificial care să stăpânească alchimia durerii.

Pe rondoul din fața casei au apărut niște flori. Galbene. Trei. Narcise. Nu le-a plantat nimeni.
Deși iubesc florile, nu sunt bună la grădinărit. Nu am entuziasme față de propria grădină, așa că am doar plante perene. Locuiesc aici de vreo treisprezece ani și primăverile în jurul casei mele arată la fel de fiecare dată.
De ani de zile am lalele. Sunt primele care apar în această perioadă. Doar că anul acesta, între două tufe de lalele, s-au ivit din senin trei boabe de soare perfecte.

Nu avea cum să aducă vântul vreo sămânță, pentru că genul acesta de flori se plantează cu bulbi. Nu avea cine să le pună. Probabil vreo veveriță și-a îngropat „comoara”. Posibil. Dar cum să nimerească veverița rondoul și să le așeze atât de simetric? De unde să știe veverița că florile galbene sunt preferatele mele? Cum să fie cifra trei, ca un buchet pe care-l cumperi?

Narcisele au rezistat mult, mai mult de o lună, incluzând în existența lor și Mother’s Day.
Iar când au dat semne de oboseală le-am cules și le-am presat.

Cum și de unde a apărut buchețelul meu?
Explicații ar fi. Dar parcă mai multe neexplicații. 



Povești cu divagații

18 Wednesday Feb 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 14 Comments

Dragul mamei,
inițial am zis nu drumului în Asia.

Dar veneau sărbătorile, cu jingle bell-ul lor peste tot, iar eu n-aveam putere să le întâmpin. Nici anul trecut, nici anul acesta… și nici anii ce vor veni.
(Eu nu mai sărbătoresc. Pe nimeni și nimic.)
Iar momentele festive, pe care le adoram în trecut, au priceperea de a se înșuruba dureros în porii mei, îmi țipă în urechi cerându-și drepturile.

Casa noastră nu mai e cum o știi. Lumina ce intră prin geamurile mari e rece, ca aceea din sălile de operație, iar liniștea s-a transformat într-o tăcere amputată de lacrimi.
Eu am închis cu grijă toate ușile, ca nu cumva să iasă amintirile.
Și nu vreau să fac altele.

Când a apărut perspectiva de a pleca în Asia, nu am reacționat așa cum te-ai fi așteptat, după cum bine mă știi. Am privit absentă, ca și cum Țara Soarelui Răsare, care mă fascinase la modul absolut în trecut, s-ar afla la o aruncătură de băț. Sensibilitatea mea curioasă s-a transformat într-o talpă groasă, bătătorită. Totul s-a devalorizat. Locuri, oameni…

Am trimis mamei un pachet, ca o cerere de iertare că de Crăciun voi fi pe drumuri, însă i-am spus, prozaic, și ce conține pachetul. Sec.
Pe vremuri regizam totul cu migală și timp înainte. Iubeam să surprind. Adoram adrenalina secundelor de așteptare a reacțiilor celor dragi. Dar atunci zilele nu erau niște pietricele cenușii, înghițite încet de gâtul unei clepsidre banale, ciobite.
Sărbătorile erau cu majuscule, la superlativ. Iar tu erai – și ești – miezul lor.

Ai vorbit bine și corect foarte devreme. Abia aflaseși că pe lume e un Moș care vine la copiii cuminți.
– Ce vrei să-ți aducă Moșul, puiul mamei?
– O baltă, ai răspuns prompt.
(adorai să tropăi prin ochiurile de apă după ploaie).

9 FEBRUARIE

09 Monday Feb 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 8 Comments

E ziua ta, îngerașul mamei!
Tu mi-ai dat rolul acesta suprem, absolut, fără de care nu mai funcționez.
Tu m-ai încoronat cu numele de MAMĂ.
Iar acum sunt mamă de înger. Trăiesc doar ca să-mi amintesc… doar să-ți privesc chipul dulce în fiecare zi…

Știi, de Mother’s day, l-am întrebat pe părintele Jerome dacă eu mai sunt mamă. Mi-a răspuns: sigur că da, nu vei pierde niciodată această lumină dăruită de fiul tău…

Fiul meu, îngerul meu!
De mulți ani ți-am scris o poezie pe care am tot postat-o în fiecare 9 Februarie și a apărut în Fluturi și alte frunze

Ești februarie sensibil
fulgi de zăpadă – gânduri sting cuvinte,
cu genele topite-n literă și sunet.
tată ți-e iarna înțeleaptă,
privirea caldă, mama primăvară.
petalele de nea se zămislesc în floare,
Vlăstare crud, mijind cu îndrăzneală
ca visele-ți să-nchege o timpurie taină
și-un pui de vară, ce-o sa crească mare

Rugăciune pentru fiul meu.

și încă azi

25 Sunday Jan 2026

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă...

≈ 32 Comments

Mi-a plăcut mereu să scriu aici. Adică să folosesc foaia WordPress-ului ca ciornă. Rezultat… câteva sute de drafts unde îmi promit, la fiecare nefinalizare, că voi reveni, că e prea bună ideea ca să o șterg… Cuvintele, pe care le lipesc neîncetat unele de altele, sunt, pentru mine, vii. Așa că nu le pot anula printr-un delete sec. Aș înfăptui o crimă… gândesc.

Nu am scris de multă vreme, deși dorul de scris mă bântuie adesea, imprimat fiind în ființa mea dinainte de a mă naște, cred.

Însă scrisul e normalitatea mea veche, aceea de când trăiam. Acum, când verbele s-au schimbat între ele și nu mai trăiesc, ci supraviețuiesc, a scrie mă umple de vinovăție pentru că îmi place. Ador să scriu, iar eu nu am dreptul să fac chestii care îmi plac, pentru că plăcerea mi-e interzisă. De cine? De mine, firește.

V-am anunțat, plină de spaimă, acum aproape doi ani că sunt strivită de tragedia cea mai cumplită. N-am spus ce anume mi s-a întâmplat, pentru că am sperat că nu e adevărat și, cum cred în cuvânt, gândeam că spunând dau concretețe. Că aprob prin cuvânt întâmplarea. Gândeam, repet, că fără să spun, Dumnezeu, ce păruse că mă iubește toți anii mei de până acum, va face undo la acțiunea LUI și că mă voi trezi la firescul meu drag. EL atotputernicul, avea cu siguranță recuzita necesară să facă o minune și să învârtă puțin anii, viitorul, trecutul. Nu putea să-mi facă mie această cruntă nedreptate, să supraviețuiesc puiului meu. Toată lumea se răzgândește. Până la urmă și El putea. Dar n-a vrut.

Însă, deși visam repetitiv – și încă o fac – că totul a fost o păcăleală, totuși mă trezesc în fiecare zi în același coșmar, în care mă plesnește peste față realitatea că Tudor nu mai e, că sunt mamă de înger. Că o fată frumoasă, Eliza, și-a pierdut sufletul pereche, iar eu mi-am pierdut sufletul. Mi-am pierdut inima. Mi-am pierdut totul. Că un accident de mașină a pus punct vieții lui și vieților noastre care nu mai știu să meargă înainte.

Nu am putut și nu pot accepta, însă, dacă tot trebuie să stau o vreme pe aici, pe tărâmul plângerilor, nedreptăților și suferințelor, voi începe să îmi investesc literele, energia și tot capitalul a ceea ce am, ce pot și ce gândesc acolo unde e nevoie de mine…

În primul rând nu vreau să-mi supăr băiatul și știu că de acolo din cer, mă ceartă pentru fiecare lacrimă pe care o vărs, pentru fiecare supărare pe care o trăiesc și în general pentru tristețea care mă guvernează. Și pentru autoizolarea în care m-am scufundat.

„Oamenii n-au nici o vină!” îmi spune mama adesea, pentru că multă vreme n-am suportat să văd oameni. Și, așa cum știți, nu v-am răspuns mesajelor. Am peste o mie de mesaje în WhatsApp, pe Instagram, în emailuri la care nu am răspuns. Nici măcar celor repetitive, pentru că unii dintre voi îmi scriu periodic, surzi la tăcerea mea. Și vă mulțumesc.

Mai multe întâmplări m-au scuturat și m-au împins să reacționez și să revin azi. Cineva a încercat din răsputeri să-mi spargă contul de FB pe care nu l-am șters, ci doar dezactivat. Cred că e momentul să îl activez eu.
Apoi, mă strigă „Ana”. Deși eu tac, ea ajunge neîncetat la suflete și hazardul a făcut să deschid un mesaj primit acum câteva zile și să înțeleg că am o datorie față de cărțile mele.
Și față de voi.

Abia am revenit din Asia într-o iarnă canadiană albastru de albă.
Și vreau să vă povestesc despre Asia, chiar dacă e văzută prin ochii mei înlăcrimați. Dar Asia pentru prima dată… Asia resetării mele.
Asia timp de 40 de zile.

Și tot ce scriu și voi scrie, e în memoria fiului meu drag, îngerul meu ocrotitor.

Uriașul meu – că-i și al meu

26 Monday Feb 2024

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Imagini..., Lume color, Travel

≈ 23 Comments

Azi vă arăt niște poze, deși nu sunt nici zece la sută față de realitate. Mi-e o ciudă pe pozele astea că sunt atât de limitate. Ochiul e emoție, iar peisajul urban e incredibil. Nu vă pot transmite lumina, culoarea, orașul trepidând, aromele ce evadează din închisorile vanilate ale patiseriilor, reclamele geniale unele, grotești sau chiar vulgare, cu iz de șoc…
V-ați prins. Iubesc Toronto. Cu tot subiectivismul meu.
Vă arăt o parte foarte mică, minusculă, din metropola canadiană și din ziua mea de ieri.

Nu mi-a plăcut prea mult Kitchenerul. I-am spus: „M-ai adus din Cluj în Alejd” – Alejdul simboliza la vremea aceea cel mai urât oraș văzut de mine vreodată… Mai urât decât Copșa Mică. Deh, gusturi.

Însă m-am obișnuit, că te obișnuiești unde ți-e familia, cariera. Dar mutatul la Toronto a fost adevărata Chintă Roială. Adevărata emigrare pentru mine. Locul unde am început să respir.

Apus de soare

26 Monday Feb 2024

Posted by sweet & salty in De prin viață..., File de jurnal, Geografie subiectivă..., Imagini..., Lume color

≈ 11 Comments

Frumusețea stă în ochiul privitorului. Iubesc Toronto.
Mă copleșește nu doar imensitatea, dar și diversitatea lui.
Azi vă prezint un apus de soare luat din mers, de pe autostradă.
O duminică absolut minunată.

    Azi e marți

    09 Tuesday Jan 2024

    Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând, File de jurnal, Geografie subiectivă...

    ≈ 28 Comments

    Tags

    blog, carti, lifestyle, personal

    Bun. Sunt tot mucoasă. Și atunci când îmi încep propoziția, fie ea scrisă sau spusă, cu „bun”, înseamnă că nu e bun deloc. În primul rând mi-e dor de vacanță… Nu, n-a fost cea mai reușită. De fapt cred că a fost cam cea mai nașpa, dacă mi-e permis limbajul academic (țțț Dragoș).

    De ce? În primul rând vremea a fost cu pitici pe creier. Nu știam că-n Varadero vânturile-și fac de cap în decembrie. Dar ne-am plimbat mult pe plajă – mult mai mult decât în vremuri bune, cu mult soare și valuri pașnice sau deloc. Am prins și două zile țesute cu ploaie de-aia mocănească. Dar am citit mult…

    Și, frate, n-am avut net decât cu țârâita. Drept pentru care am stat departe de mulți umanoizi. Jellyfish (sună mai agresiv, Dragoș) la schimb și tot felul de monstruoșenii (licență lingvistică, Dragoș). Dar pauza de oameni e bună. Crede-mă pe cuvânt. Uneori (azi) prefer meduzele. 🙂 Te curentează cinstit.

    Am revenit pe plaiurile adoptive cu dorul aferent. Puțin îmi pasă că e cu draci oceanul dacă atunci când deschid ochii dimineața văd imaginea de mai sus. Am revenit și m-am lovit de probleme, de neplăceri, ba și de un virus voinic ce mă aștepta cu brațele deschise.
    Păi nu mai bine fără net? Nici virusul n-a dat de mine în Cuba.

    În altă ordine de idei, anul acesta am multe pe tavă. În primul rând vreau să termin o carte la care lucrez de ceva vreme. Nu știu ce-a ieși, dar e muncită…

    Apoi, în afară de proiectele la care lucrez și diferite colaborări cu publicații din România și diaspora unde „activez” de mulți ani, vreau să intru mai mult în zona muncii mele directe cu autorul. Da, ați auzit bine. Nu cred că am spus aici, dar am început anul trecut un proiect foarte drăguț cu Silvia Tabor. Ce e super simpatic e că ambele suntem românce: una e în Taiwan, alta în Toronto. Observați coincidența literei T. Silvia are o minune de fetiță pentru care scrie povești. Protagonistă e fetița, Charlotte. Frumusețea e că aceste cărți sunt în română și în alte limbi. Eu fac traducere și redactare. Prima carte a apărut înainte de Crăciun. Sunt frumoase, amuzante, educative… e o bucurie să lucrez cu ele. Iar dacă aveți copilași în familie, faceți rost de ele. Transmit pozitivismul dulce al copilăriei noastre.

    Cred că multe cărți se cer la lumină (pe când altele nu ar trebui publicate) și doresc să pun la bătaie experiența mea de scriitor/profesor/editor pentru a încuraja sau descuraja anumite proiecte literare. Așa că, dacă aveți nevoie, sunt aici pentru ajutor. Și, chiar dacă nu mai lucrez la SIONO pe moment, vă încurajez pașii înspre această editură, care se străduiește foarte mult pentru cititori.

    Și în ultimul rând (azi), am nevoie de ajutorul vostru. Cred că v-am mai spus că obișnuiesc ca la fiecare început de an să dăruiesc două-trei cărți. În fiecare an am dăruit. Am lăsat în parc, în mall, am abordat direct pe stradă sau l-am rugat pe preotul de la biserica noastră să-l ducă pe „Andrei” la câțiva copii nevoiași. Anul acesta am fost departe de România. Așa că vă rog pe voi, dacă știți pe cineva care-și dorește din suflet să citească. Puteți fi și voi. Pentru mine dorința contează. La fel cum contează ca textul să fie citit. Nu vreau să arunc o picătură de apă într-o găleată, ci să fac un dar care să conteze.
    Deci, dacă mă puteți ajuta… vă rog. Cărțile sunt pentru România. Și, dacă vreți să îmi spuneți în particular, nu aici, adresa mea de e-mail e sava.toronto@gmail.com

    Mulțumesc

    ← Older posts
    Newer posts →

    Categories

    • A fi scriitor (104)
    • Amalgam (221)
    • Ana (52)
    • Asia (2)
    • Întâmplate sau nu… (55)
    • Bucăți de gând (137)
    • Catchy (15)
    • Concurs (19)
    • De prin viață… (23)
    • Din bucătăria mea (21)
    • File de jurnal (191)
    • Fluturi și alte frunze… (46)
    • Geografie subiectivă… (120)
    • Imagini… (44)
    • Lume color (13)
    • Observatorul (9)
    • pași (34)
    • Promisiuni (9)
    • Recenzii (4)
    • Recenzii și impresii (5)
    • Sava-rine (22)
    • Travel (40)
    • UZP (3)

    Arhive

    Recent Posts

    • drumuri
    • Zile și zile
    • nu e al meu
    • Mămăligă cu brânză
    • Songdo

    Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 1,279 other subscribers

    Authors

    • sweet & salty's avatar

    Em Sava

    Em Sava

    Categories

    • A fi scriitor
    • Amalgam
    • Ana
    • Asia
    • Întâmplate sau nu…
    • Bucăți de gând
    • Catchy
    • Concurs
    • De prin viață…
    • Din bucătăria mea
    • File de jurnal
    • Fluturi și alte frunze…
    • Geografie subiectivă…
    • Imagini…
    • Lume color
    • Observatorul
    • pași
    • Promisiuni
    • Recenzii
    • Recenzii și impresii
    • Sava-rine
    • Travel
    • UZP

    Jurnal

    • A fi scriitor
    • Amalgam
    • Ana
    • Asia
    • Întâmplate sau nu…
    • Bucăți de gând
    • Catchy
    • Concurs
    • De prin viață…
    • Din bucătăria mea
    • File de jurnal
    • Fluturi și alte frunze…
    • Geografie subiectivă…
    • Imagini…
    • Lume color
    • Observatorul
    • pași
    • Promisiuni
    • Recenzii
    • Recenzii și impresii
    • Sava-rine
    • Travel
    • UZP

    Blog at WordPress.com.

    • Subscribe Subscribed
      • Sweet & Salty
      • Join 1,279 other subscribers
      • Already have a WordPress.com account? Log in now.
      • Sweet & Salty
      • Subscribe Subscribed
      • Sign up
      • Log in
      • Report this content
      • View site in Reader
      • Manage subscriptions
      • Collapse this bar
    Loading Comments...