(Articol recomandat purtătorilor de simț al umorului (ONLY) !!!!!)
Bărbatul e bun la casa omului ( a se citi a oamei):
Tot aud în stânga și în dreapta că bărbații fug de femeile deștepte. Că unele singurele, cică fix de aceea sunt singure că-s deștepte. Și fiind ele așa, deștepte, bărbații, cum prind de veste, o iau în pas alergător în direcția opusă.
Îmi și imaginez scena: el frumos, ea frumoasă, chimia mustește în aer… stau la o cafea. El, bărbatul, scoate testul (dacă-i deștept poate-l știe pe de rost – nu știu cum e la ei. La masculini cică altceva se măsoară, nu inteligența.)
Și se uită pe grafic. Dacă IQ-ul e prea mare, asta e. Pupă mâna politicos, se învârte pe călcâie și o taie la sănătoasa. Ce să facă?
Cu cât IQ e mai pricăjit, mai neputincios și delicat, cu atât șansele unui mariaj reușit se întrevede pe cerul bleu-ciel.
***
Totuși, cumva-cumva, unele, deși deștepte se mărită, profitând de săptămâna chioară, când bărbatul nu distinge. Dar nu se trezește el, bărbatul? Și când vede că are o deșteaptă pe cap… gata. Scapă în doi timp și trei mișcări.
***
Păi și măritatele? Or fi ele proaste? Or fi. Dar în alt grad decât soacra, care e sau a fost și ea măritată la rândul ei și spune invariabil nurorii: „Ai fost deșteaptă, ai pus mâna pe băiatul meu!!!”
După acest gând elaborat o să trag o concluzie măreață:
femeia deșteaptă și nemăritată e un basm, o poveste la fel de reală ca cea cu barza, sau cu moș Crăciun.
E după cum pică zarul, cred.
***
De ce nu s-ar măritat o femeie deșteaptă când, din instrucțiunile de folosire ale bărbatului rezultă clar că acesta e ușor de programat și utilizat? S-a demonstrat științific faptul că bărbatul e chiar bun la casa oamei. În afară că te iubește și alintă și alea, alea, el cară bagaje și ridică lucruri grele. Îți dă, sau îți pune sus lucruri la care tu nu poți să ajungi. Ba mai mult… când mergi în vacanță ai la dispoziție cel puțin o valiză și trei sferturi în loc de una singură, plus o geantă de mână extra. Să mai spun?
Păi! Cu ce te încurcă bărbatul la casă?
Ai uitat sa mentionezi ca va caram si picioarele … pe umeri, evident 😆
LikeLiked by 1 person
Lista e lungă… extrem. 😀 😀 😀
LikeLike
Evident că-i o scuză măgulitoare pentru femeile nemăritate și pretențioase în alegeri. Fiecare își găsește o pereche dacă are ochi s-o recunoască. 😉
LikeLiked by 2 people
E și chestie de alegere, întâmplare, soartă, cum vrei să spui. Aici este o satiră, a se trata ca atare. 😀 😀 😀
LikeLike
Sufletele pereche nu se aleg după inteligență, ci prin rezonanță reciprocă.
LikeLiked by 4 people
Fără discuție! Sufletele pereche comunică chiar și fără cuvinte.
Sper că te-ai amuzat citind textul. 😀
LikeLiked by 1 person
Normal că m-am amuzat, dar știi și tu, sub glume se ascund adesea mari adevăruri, creionate direct sau “în oglindă”. Acesta ar putea fi și o replică pentru Papagigli, căci pereche nu înseamnă neapărat identic, ci uneori “în oglindă”, precum perechile de încălțăminte. În fapt, femeia și bărbatul formează tot o astfel de pereche, căci sunt complementari unul altuia, ceea ce nu este rău deloc.
Inițial am vrut să dau o replică gen “Si femeia este bună la casa omului”, dar după cum mă și așteptam, văd că ai intenția de a scrie chiar tu despre asta, așa că am făcut bine tăcând pe tema asta. Sunt sigur că ție îți va ieși mai bine.
LikeLiked by 1 person
Am ideea asta în minte de când am citit un articol pe un alt blog despre „deșteptăciunea” femeilor nemăritate. Și cum sunt și măritată și deșteaptă și extrem de modestă… 😀
Am greșit un pic exagerând cu satira, norocul meu că soțul din dotare a râs copios când i-am citit postarea, înainte să o public. Dar am văzut reacția publicului cititor, și știu că nu a fost digerat tocmai cum m-am gândit eu. Așa că va urma partea a doua, cea cu femeile. Măcar dacă nu pot împăca pe toată lumea, să fiu sigură că-i supăr pe toți. 😀
Mulțumesc pentru încredere! De ce crezi tu că mie îmi iese mai bine? Eu te provoc să scrii tu. 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu văd pe cine ar supăra satira ta, poate pe misogini, dar pe aceștia nu-i luăm în calcul
Eu nu am talentul tău în satiră. Am încercat ceva, pe un alt blog, dar nu mi-a reușit tenta hazoasă pe care am vrut s-o dau acelui loc. De fapt, aproape că l-am părăsit. Poate voi mai încerca, dar nu știu când. Am lăsat totuși ușa deschisă acolo.
LikeLiked by 1 person
Mănușa ți-a fost aruncată 😀
Dacă o ridici, sau nu… tu hotărăști. 😀
LikeLike
🙂
LikeLike
Textul cu o vădită notă umoristă se bazează pe un adevăr. Femeile care nu acceptă discriminarea milenară, automat sunt deșteptele de care fug bărbații. Cum bine ai sesizat, femeia are arme suficiente să inrobească bărbatul, cel puțin pe termen scurt, în unele cazuri și pe termen mediu., pe termen lung nu mai contează. Soacra fetei numește asta…îmbobodeală și știe bine ce spune. Subiectul poate fi aprofundat, dar nu merită. Am încercat în 35 de articole să dezvălui câte ceva despre relația de iubire a cuplului… DE IUBIRE, nu de cine controlează relația, nu despre metode de control ale femeii sau ale bărbatului. Asta este o zonă gri a relației, care numai de iubire nu este.
LikeLiked by 2 people
Da, ai înțeles punctul meu de vedere și umorul pe care se bazează întreg textul. Și femeia și bărbatul au natural, instinctiv, înnăscut aceste arme, sau atuu-uri, sau cum vrei să le spui. Diferite în funcție de gen.Trebuie, părerea mea, să acceptăm reciproc acest lucru, să acceptăm că suntem diferiți. Textul, se vrea o satiră și voi veni la un punct și cu varianta cealaltă „Femeia e bună la casa omului”. 😀
LikeLiked by 3 people
Așa este, femeia și bărbatul sunt două specii complet diferite. Ăsta este tot farmecul…
LikeLiked by 1 person
Bineînțeles. E atât de simplu.
Nu trebuie să încercăm să îi/le schimbăm ci să (ne) învățăm să înțelegem. 🙂
LikeLiked by 1 person
Când este iubire…toate piedicile sunt trecute, toate asperitățile se nivelează…Este însă un sacrilegiu să obligi, să tragi de partener(ă), s-o ții in relație cu forța.
LikeLiked by 1 person
Păi, cine-i ține cu forța pe unul, ori pe altul? 🙂
LikeLiked by 1 person
Oamenii se agață de relație. Se poate petrece , ca la un moment dat unul dintre parteneri să dorească părăsirea relației, iar celălalt să nu accepte, ceea ce generează situații penibile.
LikeLiked by 1 person
În viață orice e posibil și nu există rețete… dar, de asemenea, totul are o rezolvare. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ne este greu să acceptăm rezolvarea…firească.
LikeLiked by 1 person
Ce barbat? Care barbat? Exista asa ceva? Io n-am auzit? Cica barbatii e porci :)) Nu prea pot sa-mi dau cu parerea, dar daca ar fi toti intelegatori si iubitori ca tata, ce bine ar fi 🙂
LikeLiked by 1 person
Și se pare că singurul bărbat bun pe care-l cunoști…nu este disponibil pentru singura femeie…perfectă.
LikeLiked by 1 person
Nop! Bărbatul perfect e luat!!! Unul a fost și s-a terminat. Și are simțul umorului cu carul. 😀
LikeLiked by 1 person
Așa îmi spune și soția , dar aici la țară este o vorbă…lauda în față, batjocură curată…
LikeLiked by 1 person
Nu știu cum e la țară… și no! Or fi fost doi? 😀
LikeLike
Nu e porci!!! Bărbații e fix așa… iubitori ca… tata. 😀
LikeLiked by 1 person
Un eseu de nota ZECE
cine nu este de-acord
daca poate, sa explice
c-altfel, fac atac de cord !!! 🙂 🙂 🙂
Felicitari ! 🙂
Aliosa prieten virtual .
LikeLiked by 1 person
😀 Mulțumesc!!! 😀 Foarte simpatic spus. Zi frumoasă! 😀
LikeLike
Multumesc ! 🙂
Toate cele bune , la tine sa se-adune ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLike
denumirea de femeie deșteaptă e relativă. și e ca maioneza în prăjitură când vorbești de iubire. 😀
LikeLiked by 2 people
Ioi… tu pui maioneză la prăjitură? 😀
Sigur că e relativă, iar textul e o glumă, o joacă… Din păcate nu a fost luat ca atare de tot poporul. 😀
LikeLike
ai uitat că oamenii iau cam totul personal? cu mici excepții 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Bănuiam că așa va fi, dar m-a amuzat atât de tare ideea și mâncat atât de tare palma și penița virtuală că nu m-am putut abține. 😀 😀 😀
Are bunica o vorbă: în ce haine te superi, în alea te și des-superi.. 😀
LikeLiked by 1 person
bună vorba! :))))
LikeLiked by 1 person
Bărbatul e un DUCE, duce gunoiul, duce bagajul, duce nevasta în spate! :))) Este perfect pe lângă casa OAMEI. :)))
LikeLiked by 2 people
Dap! Știam că noi două vorbim aceeași limbă. 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Am uitat ceva. Da, bărbatul e un DUCE, cum spui, dar e și un CINEVA. Cineva trebuie să… cineva trebuie să… 😀 😀 😀
LikeLiked by 2 people
:))))) asta parcă ar fi replica soțului meu. “În casa asta CINEVA trebuie să….” :)))))
LikeLiked by 1 person
Păi eu m-am inspirat din realitate. Asta e demonstrație științifică, nu ficțiune. 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Am citit pe aici de “suflete pereche” Ce-i aia? Perechea e formata din doua fiinte, organe, pantofi…etc de acelasi fel, identice. Asta s-ar traduce in doua suflete identice, Si tinind cont ca sufletul e un amalgam de sentimente si trairi individuale, absolut personale, cum pot exista doua suflete identice? D-apai doua miliarde, sau cite cupluri or fi pe lumea asta? Basca cei ce fac cuplu cu diferite persoane de-a lungul vietii. Sufletul e ca amprenta sau daca vrei, e o a doua amprenta.
Cert e un lucru, contrastele se atrag. Postulatul aplicindu-se si la oameni, nu doar la magneti 😆 Iar barbatul e polarizat pozitiv, pentru ca in general e cel care cedeaza 😛 😆
LikeLiked by 1 person
Sigur! În general.. 😀
E celebră de acum acea sintagmă, proprie doar bărbatului înțelept: „da, draga mea!” 😀 😀 😀
LikeLiked by 2 people
Asta dupa indemnul ei “hai sa facem….” care se traduce intotdeauna cu “hai sa faci!” Nu prea inteleg cum de confundati voi persoana a-ntiia plural cu a doua singular. Ciudat! O fi asta vreo regula nescrisa a gramaticii care se aplica dupa casatorie? 😉 😆
LikeLiked by 1 person
Întotdeauna după îndemnul ei, că bărbatul și inițiativa… of, of!!!! 😀
LikeLike
Si eu am spus ca barbatilor nu plac femeile foarte destepte, desigur ironic. In alte ordine de idei…eu sunt o desteapta si foarte maritata:))) Foarte tare articolul, sunt de acord cu tine in tot ceea ce ai spus.
LikeLiked by 1 person
Mi se pare corect! Give me five!!! 😀
LikeLike
Si acum vad ce incoerenta am fost , dar mai ales si ca ai supărat oameni. Rea….😃te pup .
LikeLiked by 1 person
Dap. :(((( Rea. Răutăcioasă. Misandră, dar în același timp anti-feministă… Fără categorie de încadrare. 😀
De ce spui că ai fost incoerentă? N-ai fost. Te pup și eu. 🙂
LikeLiked by 1 person
Cine s-a supărat pe aici? Ia, să ridice două degete să recunoască în faţa lumii că n-are simţul umorului.
😀
LikeLiked by 1 person
Ăla io, ăla io… și tot așa. 😀 😀 😀
LikeLiked by 2 people
Noroc c-am ajuns tîrziu şi-ai corectat… chestiuţele, altfel… 🙄 😛
Io unu’ aş prefera o femeie deşteaptă care să ştie să se descurce în diverse situaţii. Da’ proastă o fi vreuna să mă ia!?

LikeLiked by 1 person
Păi mi le-am corectat în secunda doi, dar trebuia să zici tu cu voce tare. țțțțțțț. 😀
Păi știi cum fac? Acum am supărat pe mai mult de jumătate din cei care mă citesc, next îi supăr și pe ceilalți cu articolul: „Femeia e bună la casă!” Măcar știu o treabă. 😀
Doar că voi pune pe primul rând: GLUMĂ!!! 😀 😀 😀
LikeLiked by 1 person
Trebuia, că aşa te înveţi să fii mai atentă: de frica mea! XD
Mie îmi place cînd se înverşunează unii pe chestii de-astea, mi-i imaginez roşii la faţă, cu spume la gură, bătînd în taste disperaţi. E superb! XD
LikeLiked by 1 person
Hi, hi, hi! Nu-i așa? Ce să fac? Nu mă pot corecta. Sunt rea. 😀
LikeLiked by 1 person
😈
LikeLiked by 1 person
🙂
LikeLiked by 1 person
Nu pot să (mai) adaug decât un comentariu: cu atenție mărită, orice fată se mărită.
LikeLiked by 1 person
🙂 Săptămâna chioară Mihai… săptămâna chioară 😀 😀 😀
LikeLike
Caratul lucrurilor grele sau transportul lor nu e mare chestie, pana la urma, o femeie se descurca si singura cu astea. Insa locul suplimentar oferit in valiza, pe timpul vacantelor… este inimaginabil de pretios. Deci – daca barbatul e doar util pe langa casa oamei, in vacante este de neinlocuit! 🙂
LikeLiked by 1 person
Nu e mare chestie, dar se adună. Iar în vacanțe… da! 😀 😀 😀
LikeLike
# Ha, ha! Foarte tare articolul. M-am amuzat teribil. Concluzia e foarte corecta:barbatul e bun la casa “oamei”, dar… sa faca bine oama si sa citeasca pana la cap… “instructiunile de folosire”, ca d-aia mai da si rateuri, cand i se dau comenzi gresite. Am retinut bine ideea ca barbatul este un “duce” si “cineva” in casa. Pai cum nu? 🙂
Numai bine iti doresc zi o zi minunata! Si… poate mai aprofundezi subiectul, caci e grozav foc cum pui tu problema! 😀
LikeLiked by 1 person
Să găsesc timp și mă ocup și de inversul problemei. 🙂
LikeLike
Timpul si-l face omul ! 🙂
O saptamana benefica si inspirata ! 🙂
Aliosa.
LikeLiked by 1 person
Cam da! Zi frumoasă! 🙂
LikeLike
Pingback: Când te fluieră talentul… | Sweet & Salty