Într-o lume alb-negru, ce se grăbește încet și numai după ce-și bea cafeaua fierbinte de dimineață, s-a pornit pe străzi doamna culorilor ruginite.
Știu, știu, știu! Mi se va spune: ce-ai soro cu toamna? Nu te lovește niciun anotimp așa zdravăn precum zăpăcita asta nehotărâtă și capricioasă. Ba e cald, ba e frig, ba e frunzoasă de bal, ba obscenă ținându-și într-o frunză… pardonul.

Răvășitoare. Profitând nebună de ultimele răsuflări de tinerețe. Cu forme coapte, aromate. Culori discrete ori stridențe, depinde de mood, nu-i așa? Cu păr pe moațe, ori zulufi ce se pierd creponați și pufoși în nori, dacă nu se răzgândește într-o răpăială nervoasă, ori romantică de ploi reci, ca să te cuibărești îmbrățișare.
Cu strofe duse de rândunici mici ce zboară-n stoluri simetrice. Ori cu soare tâmp ce e setat pe august de octombrie.

Perfectă. Cu forme rotunde. Colorată și pasională. Iubibilă prin nuci verzi și gutui parfumate galben. Năpustindu-se primăvăratic-nebună pe câte-o stradă, unde i se năzare ei că ar fi cam sepia. Vopsește fără discernământ tot ce prinde. Întomnează cald-roșiatic frunze, mașini, case, oameni, pisici și câini.

Azi pe strada mea s-a dat cod: lasă-mi toamnă pomii verzi!