A fost odată ca niciodată. De fapt nu e bun începutul. Dar e real. Când am apucat eu pe verticală și am început să fac cunoștință cu planeta, el era acolo. Casa dinainte a bunicii îi purta amprenta. Aroma lui era tatuată în pereți și-n mobilierul din lemn adevărat.

Și acum, când îmi amintesc camera aceea, o văd cu ochii minții, având gutui pe dulap.
Cum eu îl găsisem acolo, era o „mobilă” firească a pământului, la fel cum era casa bunicii, fântâna ori pârâul care trecea în vale.
În Canada gutuiul e un pom rar. Ai mei mi-au adus într-un an o nuielușă ruptă din grădina bunicilor, grădina copilăriei mele. Am plantat-o în Kitchener, unde locuiam atunci. Și nuielușa asta de poveste nu prea știa ce vrea. Doi ani a stat așa, nehotărâtă și verde pe degeaba. Părea pe gânduri pusă, dacă să stea ori să plece, dacă îi place Canada ori mai bine nu. Nici nu creștea, dar nici nu se usca. Am lăsat-o în legea ei. Apoi, brusc, s-a decis și în al treilea an s-a avântat într-o tufă puternică, iar în următoarea primăvară a dat rod, niște gutui care până-n toamnă s-au făcut ca niște glume, cu bujori roșii, de nimeni nu credea că-s gutui.

Și s-a lărgit, și-a făcut trenă și s-a împodobit solid și gospodărește, ca orice ardelean ce se așază la casa lui. Parfumul și pufulețul specific era de netăgăduit. Doar roșul părea nenatural, ca și cum și-ar fi pus prea mult fard în obraji.
Când ne-am mutat în Toronto, am adus cu mine, precum Noe pe arcă, din fiecare plantă ce trăia în grădină. Și firește și o nuielușă de gutui. Am cumpărat, în aceeași primăvară, un măr, un prun și un cireș pe care le-am plantat împreună. Dar din piticul formației, gutuiul a devenit șef de trupă. E mai mare decât toți ceilalți pomi, dacă îi faci buchet. Anul acesta a dat și rod. Dar tot în stilul lui. Rod cu personalitate. Are fructe doar pe jumătate pomul. Clar delimitat. Jumătatea cu rod e încărcată. Una dintre crengi, cea mai conștiincioasă (cea din fotografie) are zece fructe. Zece!
Nici nu-mi vine să le culeg, atât e de pictural și de… perfect așa cum e.

Gutui drag, cu miros de copilărie, cu miros de casa bunicii…
Bunica nu mai e de doi ani, dar gutuiul îi poartă povestea…