Anii sunt ca macii. Roșu strălucesc clipa, apoi îi duce vântul și gândul. Între timp nasc un zâmbet, construiesc o casă, aduc pe lume un copil, scriu o carte și-și lasă amprentele pe nisipuri mișcătoare de clepsidră.

Cupe de șampanii suntem noi, oamenii. Cu transparența iluziilor și viselor. Bule de aer, râs clipocit. Bucuria se plătește. Supărarea este recompensată cu o bucurie pe care o plătești. Și tot așa.

Apoi inventezi cercul și apa caldă până când obosești și te așezi cuminte într-o poveste. Iubirea este clișeică, tot ce spui este clișeic pentru că ești om, în concluzie clișeu pentru că au fost prea mulți înaintea ta. Cu capete pătrate ori în formă de inimă, prea puține capete în formă de ceas.

***

România e frumoasă. E interesantă. E ciudată. E exotică. E contrastantă. E gălăgioasă și prietenoasă. E curioasă. E caldă. E amuzantă. E… gustoasă. Se grăbește spre globalizare, dar e atât de valoroasă prin ceea ce are românesc, încât aș ține-o de mână și i-aș arăta iile înflorate și țuica de prune, i-aș recita puțin din Eminescu, Blaga ori Nichita și aș pofti-o pe cărări verzi ce duc în munții cărunți de nori.