O carte ce o pui dop sufletului și dorul se astâmpără…
De 8 Martie, pentru voi! O veți iubi. E genul de carte pe care o ții în bibliotecă, știind că te vei întoarce la ea. Un concert al duioșiei, o galerie de portrete, un șir de emoții ca mărgelele pe ață. Lucioase, clare, sincere, frumoase și tulburătoare.
Indiferent de unde izvorăști, indiferent unde ți s-au împiedicat rădăcinile, vei simți pe piele „Amintirile” Annei Timotin. Ea vine din satul Puhoi (aproape de Chișinău) și trăiește în Montreal. Compară, judecă, colorează, adună și scade. Își iubește obârșia și te obligă să o iubești. Să-i iubești neamul, și țara, și satul, și mama…
„Mama mea este un fir de iarbă. Pe care îl calci și se ridică la loc. Pe care îl tunzi, cum ai tunde visele, și el crește și mai mare și mai verde. Un fir de iarbă de pe marginea unui drum de țară, pe care nimeni nu îl bagă în seamă. Pentru că firul de iarbă de pe marginea unui drum de țară nu e altceva decât o buruiană acolo. O buruiană care răsare din pământul negru și care așteaptă roua dimineții pentru a-și spăla fața.
Mama mea este bunica. Și bunica bunicii…”
A ajuns de la tipar acum două-trei zile și am tăcut. Greu am tăcut. Dar am vrut să fie buchețelul nostru de ghiocei SIONO în această sărbătoare. La mulți ani, FEMEIE!
PS: E frumoasă rău cartea. 🙂
Alt PS. Am uitat să vă spun unde o găsiți:
București – librăria Mihai Eminescu, Cluj – librăria Gaudeamus, Brașov – librăria Șt. O. Iosif, – Iași – librăria Junimea și Casa Cărților, Constanța – librăria Prăvălia cu cărți.
Online – SIONO librăria, Cărturești și Libris.
Curând și alte librării…







Un 8 martie minunat, draga mea ❤️
LikeLiked by 1 person
O primăvară bucurie! Te îmbrățișez!
LikeLike
❤️🤗
LikeLike
La mulți ani, Em, să ai o zi caldă!
LikeLiked by 1 person
Soare și floare să-ți fie!
LikeLiked by 1 person
La multi ani! 😘❤️
LikeLiked by 1 person
Primăvara să te invadeze și să-ți rămână petală de floare!
LikeLiked by 1 person
La Multi Ani…Forever Young !
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc, Iosif! O primăvară frumoasă!
LikeLike
La multi ani, draga si dulcea mea scriitoare! O primavara fericita! 💯♥️
LikeLiked by 1 person
O primăvară minunată ca tine! Te îmbrățișez!
LikeLike
Ce mărţişor frumos!
La mulţi ani, Em!
LikeLiked by 1 person
La mulți ani, Potecuță dragă! Mărțișor să-ți fie ziua și zilele!
LikeLiked by 1 person
O zi frumoasă! La mulți ani! 🙂
LikeLiked by 1 person
O zi minunată, o primăvară ca o rază de soare!
LikeLike
La Mulți Ani, de 8 MARTIE ! 🙂
Alioșa ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc mult, Alioșa! Să îți fie bucurie!
LikeLike