Am plâns cum nu am plâns vreodată citind o altă carte în română sau engleză. Nu am plâns doar la final, ci de multe ori de-a lungul cărții. Am plâns de tristețe, de bucurie sau chiar din cauza unor propoziții descriind oameni simpli, râsul lor, portul lor, noroiul de pe bocancii lor, obiecte de prin casa, luna, pădurea, dealurile sau zilele saptamanii. A fost o lectură interactivă, intreruptă deseori de amintirile povestirilor bunicii care confirmau cele spuse in romanul Ana de Em Sava pe care o declar mai mult decât Rebreanca Ardealului. Dacă Ion si Moromeții au fost descrisi prin mintea si talentul literar al unor bărbați desăvârșiți, Ana a tâșnit dumnezeiește din sufletul unei femei.

Sunt profund impresionată și complet răvășită de această carte. Accept faptul că această carte odată citită nu mai poate fi uitată vreodată. Pur și simplu nu ai cum. Sper ca această carte să ajungă unde merită.

(Ligia Monica Mateiu )