E senină imaginea de acasă, e o pace calmă și caldă, numită de Tudor „raiul pe pământ”.
Aveam și eu raiul meu pe pământ, la Sava.
Părea că nu coincid raiurile noastre. Însă rai era peste tot. La fel ca trandafirii.
Creșteau raiurile noastre parfumate și dulci, în toate grădinile de pe pământ.
Rai era din abundență, doar să întinzi mâna.
Era atâta rai, că nu-l vedeam, așa cum nu vezi pădurea din cauza copacilor.
Ne mai înțepam în spinii lor ascuțiți, însă așa curgeau puroiul și neliniștile din noi.
Raiurile noastre se îmbrățișau într-un rai general, al concomitentului – respiram deodată, pe același pământ.
De când mi-a plecat fiul, m-am schimbat mult, m-am retras în mine. Și spectacolul lumii s-a schimbat. Sau poate nu l-am văzut eu cu aceiași ochi. Unii oameni mi-au plecat, alții mi-au venit și alții s-au modificat atât de mult, de parcă ar fi alții.
Bunăoară, A. Ieri a fost la noi A. și am povestit multe. Profunde ca niște liane tari, care legau conversația de la mine la ea și invers.
Și brusc mi-am dat eu seama de ceva. Iar ea mi-a spus că s-a gândit la asta înaintea mea.
De un eventual blestem.
Maria l-a pierdut pe Vaslica.
Ana pe Maria și pe Alexandru.
Eu pe Tudor, iar mama e zid de durere și lacrimi.
Nu m-a pierdut, dar m-a pierdut.
Când am scris „Ana”, am fost sfâșiată de durere descriind sentimentele din preajma morții. Am scris plângând în hohote.
Am trăit durerea Mariei, am trăit durerea Anei, iar când mi-a venit rândul, am realizat că, fără să știu, am știut.
Voi ce credeți?

Nu e blestem, Em. E una dintre legile universului care restaurează ordinea în sistemul tău familial. Studiez constelații familiale și aici Bert Hellinger, părintele lor, explică clar de ce apar decese succesive în neam, uneori la aceeași vârstă sau descendenți de același sex. Și nu, nu e nici coincidență. E mult de vorbit despre asta, dar există o explicație, dacă asta cauți. Ți-am scris într-un comentariu de la altă postare că și acele flori apărute din senin, neplantate, nu e ceva întâmplător. Când vei fi pregătită sufletește pentru asta, vei afla multe lucruri care îți va aduce puțină lumină în pierderea ta. Te îmbrățișez!
LikeLiked by 2 people
Sunt atât de confuză… da, mai sunt „flori” , nu doar florile acelea… și da, caut explicații și am griji ca și cum mi-aș mai permite să am grija lui… Am citit acel mesaj, sigur.
LikeLiked by 3 people
Decît să spun vreo prostie mai bine tac.
LikeLiked by 3 people
Îmi pare bine că, deși taci, nu taci.
LikeLiked by 2 people
Ca într-un “dèja vú”, unele informații ne vin de dincolo de simțuri sau percepții, dintr-un “inconștient colectiv”. Și nu e vorba doar de informație, ci și de “coincidențe”, care au, de fapt, justificări. Cel puțin așa cred eu.
LikeLiked by 2 people
Sunt simțiri mai adânci, care ne îngheață sângele în vene, însă ne e greu să ne recunoaștem chiar și nouă anumite lucruri.
LikeLiked by 2 people
Poate ar fi bine să fim mai deschiși către acele simțiri, dar ne este greu. Și mie îmi este greu, deși în alte situații păream pregătit.
LikeLiked by 2 people
In neamul meu avem altfel de lucruri care s-ar putea perpetua. Eu vad la sora mea același comportament ciudat pe care îl avea tata și care și el, la rândul lui, îl mostenea de la altcineva din neam. Eu am observat în moment dureros și în felul meu mi-am cerut iertare de la strămoși, de la tata, de la Univers. Habar nu am dacă fac bine ce fac. Când ești din afara ți se par multe, când ești implicat vezi atât de puțin.
În cazul tău, eu zic ca nu e blestem. E ceva ori cineva care moare de mai multe ori, ca tot scriem noi metafore și ducem gândul în locuri necunoscute.
Știi, ca un făcut, trei familii din jurul meu și-au pierdut fiii, toți bărbați fiind în jurul vârstei de 30 de ani. Și vad cum își duc viata fără ei, fiecare în alt mod. Em, nu vedem raiul de pe pământ la timpul firescului. Ne risipim pana când furtuna furtunilor ne zdruncina bine și prin fața ochilor ne trec frânturi din ce aveam și nu știam ce prețios este. Tu erai oricum mult prea sensibila pentru aceasta lume. Cu aceasta durere pe care o porți noi vedem o Em care nici nu știe și nici nu poate sa trăiască fără ceea ce avea. Și ne pari ultra sensibila. Eu am înțeles foarte bine ca inima ta nu va accepta niciodată aceasta pierdere. Tu cauți, din acest motiv, lucruri care sa justifice această neacceptare. Dar nu pentru tine. Tu știi ce simți. Pentru ceilalți. Mamă, frate, soț, prieteni. Ana ta e poveste de neam bun și puternic. Oricum ai fi tu acum, tot din neam puternic ești. Și asta va vindeca în timp, cum i-a vindecat și pe ei. Cred ca voi reciti Ana. Cât sa știu ca nu îți scriu baliverne, doar de dragul conversației cu tine. Sa știi ca și eu m-am schimbat, dar în raport cu tine, îmi e tare ușor sa zic lucruri fără teama ca te supăr, deși e posibil sa așez Cuvântul acela care supără oricând, fără sa știu. Însă tot îți scriu. Și știi de ce? Pentru ca acum am cui.
LikeLiked by 1 person
Am observat și eu această diferență de trăire a durerii, am participat într-un grup cu părinți aidoma mie și, la aceeași traumă, oamenii filtrează diferit tragedia, pierderea. N-am făcut față, nu am putut comunica, nu m-am putut detașa de durerea închistată în mine. Nu m-am deschis față de ei și nu am înțeles nevoia lor de ping pong al durerii. Foarte greu am găsit un psiholog pe care să-l accept, pt că sunt labirintică și complicată, și întorc argumentele, am propriile explicații. Mă opun și lupt mai degrabă împotriva mea.
Am început să fiu mai prezentă și în postări și în comunicare de când mi-ai spus tu că trebuie să strâng un pic din dinți… și așa este. Ți-am spus, ești ca o apă care limpezește. Te îmbrățișez, Adriana mea!
LikeLiked by 1 person
Em, întotdeauna am știut ca avem o legătură aparte, dar dureros am aflat cât de mult îmi lipsești și cât de tare te îndrăgesc, astfel încât ma bucur tare ca am mișcat o pietricica din tine, draga mea draga!
LikeLike
Probabil, calatoria prin spatiile copilariei si vremurile trecute, dorinta fierbinte, pasiunea, implicarea emotionala, atasamentul si starile sufletesti prin care ai trecut la creatia best sellerului “Ana”, a generat în sufetul tau feminin de mama sensibila, devotata si iubitoare, gânduri si sentimente extreme, care au declansat la nivel subtil, subconstient, sufletesc si spiritual, modificari profunde la nivelul structurii moleculare si chiar mai profund. Zic asta, deoarece am citit “Ana” iar calvarul strabunilor tai putea sa-ti afecteze perceptia despre evolutia propriei vieti.
P.S. Când am vazut denumirea editurii “SIONO” gândul mi-a zburat instant la SION!
Gânduri bune EM, tie si tuturor celor apropiati si dragi!
LikeLike
Nu știu, Iosif… e atât de complicat…
Eu nu mai fac parte din SIONO decât ca autor din 2023, iar SIONO înseamnă Da sau Nu. Si o No,
LikeLiked by 1 person
Poate nu blestem, ci pur și simplu destin. Da, se întâmplă diverse lucruri pe care eu, cea care nu a studiat constelații (și nici psihologie deloc, că nu am avut în nicio programă, doar un semestru de sociologie în facultate, centrat pe grupuri și lideri, că de, scria Management pe diploma de absolvire) nu mi le pot explica, dar asta nu înseamnă că ele nu au o explicație pentru cunoscători…Și cred că faptul că ai scris despre Maria și Ana, te ajută. Sau sper să te ajute cumva…
LikeLiked by 2 people
Cred că experiențele super traumatizante ascut simțurile, transformă capacitatea de recepție. Cu siguranță există o lume extrasenzorială la care avem un acces limitat, însă diferit de la individ la individ.
Nu știu dacă mă ajută, eu mă gândeam să nu-mi fi atras nenorocirea. Trăind-o cu atâta acuratețe, e ca și cum m-aș fi pregătit pentru ea. Îți dai seama că e așa un haos de întrebări și de „dacă” în sufletul meu… până la urmă, orice explicații aș găsi, tot nu pot să schimb nimic.
LikeLiked by 2 people
Ar trebui sa îți scoți din minte ca ți-ai atras nenorocirea scriind despre alte drame, fie ele atât de cunoscute. Sunt prea multe exemple în jur de oameni care au scris dulce, ei fiind posedați de rău, și invers. E firesc sa îți pui întrebarea asta, dar e ca și când tu ești vinovata de ceva de care nu poți fi. Eu am vocație de călău pentru mine. Nu ma iert pentru greșeli mici sau, ma rog, acum neimportante. Am învățat, în timp, însă ca ma autodistrugeam și am început sa îmi iert multe din ce credeam eu ca ma bântuie. Mihai rade de mine când ii spun, pentru ca de 20 de ani trăiesc diferit. Da, destin as spune și eu ca Marina, astfel ca e posibil ca tu sa faci mult timp ca mine. Pana într-o zi. Eu tot sper la ziua aceea.
LikeLiked by 1 person
Mi s-a intamplat de mai multe ori sa simt o tristete sfasietoare fara motiv, chiar sa ma intreb de ce, de ce ma simt atat de trista cand nu s-a intamplat nimic special. Si cateva zile mai tarziu sa primesc vestea disparitiei cuiva apropiat. Poate presimtire…
LikeLiked by 1 person
Și eu am avut mereu acea „antenă” ciudată și prevestitoare. Uneori de lucruri bune, nu neapărat de ceva negativ.
LikeLiked by 1 person