Proiectul de carte SIONO a început în luna iunie. Dacă inițial am vrut să publicăm un singur volum, mulțimea de texte venite la redacție ne-a făcut să transformăm acel unu în doi. Astfel 52 de autori vor fi publicați în cele două volume ale antologiei noastre.
După anunțul inițial din iunie, am fost surprinși de avalanșa de texte. Ne-am suflecat mânecile și ne-am pus pe citit. După evaluare am renunțat la mai mult de o sută de texte, rămânând, așa cum v-am spus, 52.
Personal, m-am bucurat tare de participarea celor de pe blog. Am avut surpriza să descopăr și noi autori, oameni care scriu minunat. Unii dintre ei sunt autori consacrați, au o activitatea literară „grea” în spate. Alții sunt debutanți.
Vă mărturisesc că inițial am făcut cunoștință cu textele, în majoritatea cazurilor necunoscând autorii. Abia când ne-am ocupat de prezentarea lor (fiecare autor va avea o scurtă prezentare) am văzut cine e debutant și cine are cărți și articole publicate. Adevărul este că avem niște nume pe cinste.

Copertele, foarte frumoase, poartă semnătura talentatei pictorițe Mirela Pete (și Fluturii mei poartă semnătura ei), iar corectura a fost făcută de Nouria Nouri. Exact. Chiar ea. Frumoasa actriță are o bogată activitate de corector/redactor/editor.

Așa cum v-am spus, vor fi două volume cu texte extrem de interesante și variate, cu interpretări și variante, cu o scriitură frumoasă și bogată, poetică ori antrenantă, veselă ori tristă.

Primul volum se numește Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is, iar al doilea Inima nu face riduri – Life happens.
Da, am ales și subtitluri în engleză. De ce? Pentru că suntem cetățeni universali. Pentru că sună interesant. Pentru că ne reprezintă acest dublu joc cu expresii foarte cunoscute.

Volumele vor fi independente. Nu va fi scris pe ele numărul volumului, astfel ca autorii și cititorii care vor dori un singur volum, să nu aibă senzația unei jumătăți. Dar, în același timp, cele două volume vor arăta bine împreună.

Autorii selectați au fost trași la sorți și apoi aranjați în ordine alfabetică. Pentru că textele sunt inegale ca număr de pagini s-a nimerit ca în Nuanțe de piper și ciocolată să fie 27 nume, iar în Inima nu face riduri, 25.
Nuanțe de piper… :
Ami Ancelin, Nicoleta Beraru, Ionuț Calotă, Dan T. Castanman, Cristina Centea, Antonela Chezan, Camelia-Maria Cîmpean, Marina Costa, Issabela Cotelin, Cristina Cristea, Florentina Loredana Dalian, Otilia Dima, Caleopi Efrem, Diana Gole (Diana Neață), Fabiola Ion, Monica Adriana Ionescu, Dana-Maria Jugăurs, Irina Magierka, Diana Adriana Matei, Dana Mierluț, Iulia Nani (Bertea), Dana Nichițelea, Clara Elena Păun, Mirela Pete, Mona Șimon, Ileana Vlădușel, Andra Corina Vrabie.
Inima nu face riduri:
Irina Alexe, Ionel Anghel, Alina Elena Bratu, Margareta Cloșcă, Cristina Dumitru, Irina Georgiana Filip, Corina Finta, Livia Furia, Simona Gânj, Leila Sandra M., Larisa S. Maria, N Marianne, Cristi Nedelcu, Vera Oren, Petruța Petre, Cătălina Popa, Paulina Popescu, Costin Preda, Petru Racolța, Monica Stan, Oana Stroe, Bianca Timșa Stoicescu, Daniela Toader, Florina Turuga, Irina Cristina Țenu.

Acest proiect a însumat foarte multe ore de muncă. Evaluare. Discuții îndelungi, pentru că textele calificate au fost analizate de membrii redacției până s-a ajuns la un numitor comun. După stabilirea câștigătorilor a urmat repartizarea pe volume.

Antologia o să apară în curând tipărită pe hârtia aceea, o idee spre crem, odihnitoare pentru ochi. La fel ca Ana și Pași.
În final vă pun câteva fragmente, furate la repezeală, fără să dezvălui autorii.
Șșș! Să nu spuneți nimănui că am dat din casă:
***
„Dacă voiam lumină, era de ajuns doar să mi se aprindă călcâiele ca niște torțe ale căror scântei trosnesc a chitară în rimă albă. ”
***
„Nu ploile sunt triste, oamenii sunt triști, gândește el, simțind tristețile multiplicate ale tuturor celorlalți Ștefani, prizonieri impotenți ai ouălor de cleștar făurite de cer.”
***
Iubirile mele au fost multe și sărite de pe șine, dar iubiții aferenți nu s-au ridicat la înălțimea nici măcar a traverselor de cale ferată.
***
Cel mai nașpa a fost când, deja sărită bine de adolescență, m-am îndrăgostit de Clark Gable în rolul lui Rhett Butler, pluteam ca un fulg pe aripile vântului, ce mai! Când am realizat că ăla era de mult oale și ulcelușe, l-am bocit o săptămână, de nu știa nimeni ce am și ce să-mi mai facă. M-au dus la doctori, la babe, la popi, până când am țipat și le-am zis să mă lase să-mi trăiesc în liniște drama, băgându-i în ceață mai ceva decât erau. Auuu, veața mea!
***

PS. Mă exasperează noul format WP. Voi v-ați obișnuit cu el. Nu am opțiunea (ori n-am găsit-o eu) să pun două poze împreună.

O carte proaspătă ca ploaie de vară românească, o carte autentică, o construcție matură în care vocea titrată a povestitorului se îmbină perfect cu limbajul moldovenesc neaoș. „Luluța și Petrișor” este, înainte de orice, o radiografie complexă a realității românești, a societății umbrite de plecarea masivă în străinătate la muncă a părinților, plecare a cărei consecință e ascunsă în enunțul tragic: „Ni se golește țara, mamă!” E, în același timp, un studiu de caz al unui cuib care se dizolvă, căci doi pui de moldoveni rămân singuri pe lume. Mama, Florica, un nou tip de eroină a literaturii românești, este smulsă brutal din viața ei de țărancă moldoveancă, nu mulțumită de soarta ei, dar cu siguranță resemnată, și silită să ia drumul străinătății. Țăranca devine prea brusc, nu orășeancă, ci degrabă trăitoare într-o lume nouă, cu altă ordine și altă așezare a lucrurilor, lume pe care o filtrează prin înțelegerea ei îngustă și o transmite mai departe la telefon. Viața în Belgia e un soi de carusel în care mintea femeii vrednice nu se poate aduna. Ea știe că musai să stea departe și să trudească pentru copiii ei. Dorul o frânge, dar drumul ei este cel al destinului, iar soarta ei pe pământ este pecetluită și, înainte de orice, e mamă. E vrednică și acasă, vrednică și printre străini, obișnuită fiind să le facă pe toate. Bărbatul nu-i e de niciun folos, însă „poartă nădragi șî pălării”, adică-i lăsat de Dumnezeu pe pământ cu un pas înaintea femeii. De aceea Florica tace și-i îndură lenea, trădările și mofturile, apoi îl jelește cu încrâncenată durere când piere. Se sacrifică pentru puii ei, având sufletul însiropat de teama majoră a depărtării și tulburărilor din țară: „Eu am lăsat doi copchii sănătoș’ acasî șî doi vreu să găsăsc când m-oi întoarci.”
Luluța este frumoasă, deșteaptă și muncitoare, cu ochii deschiși asupra vremurilor care se schimbă cu repeziciune. Are milă de Florica, a cărei versiune modernă e. Fata pricepe că șansa ei în viață e cartea, nu doar pentru că mă-sa-i repetă obsesiv la telefon „Învațî că numa’ învățătura ti poati salva”. Dar, dacă fata e ascultătoare și harnică, Petrișor e alt aluat. El vede viața superficial și ia lucrurile așa cum vin. Visează trai cu muncă puțină și bani mulți, având un soi de dispreț pentru latura feminină: „Dumnezeu a creat-o pe femeie ca să slujească de mână dreaptă a bărbatului – un assistant manager! Eva e desprinsă din coasta lui Adam, nu invers…”
Modelul lui în viață este diferit de al Luluței și sacrificiul mamei i se pare oarecum firesc, plătit corect de blugii de firmă și geaca de blugi și banii de cheltuială, întotdeauna atent strecurați în mânecă. „Ș-apăi tăț’ cari s-o ajuns o avut nevesti buni cari i-o suțânut. Niciunu’ n-o făcut studii la Oxford. Da’ li-o umblat mintea, s-o discurcat. O mulțâmi di politicieni o pornit di la o cârciumî di sat sau di la bișnițî cu anvilopi di mașâni și o ajuns ditamai oamini’! Tot așa o sî mp descurca șî eu, dac-o sî fiu băiat diștept.”
Planurile cărții se apropie și intersectează ca o serie de colaje într-un slideshow perfect organizat de scriitoare: depărtarea și dorul, societatea românească strâmb guvernată, valurile mișcărilor politice, stratificarea socială, dar și iubirea și întrebările ei, delicat desenate și filtrate de sufletul sensibil al Luluței. Sunt surprinse, de asemenea, o serie de tablouri, pictate în tușe stridente: satul moldovenesc scăldat în sărăcie, orașul, cu diferențierile lui sociale acute și străinătatea, locul unde pleacă părinții buni de lucru, în cazul acesta un oraș din Belgia – o lume depărtată, nu atât geografic, dar, ca mentalitate și stil de viață, aflată la mii de ani lumină față de Moldova lăsată în pripă de Florica.
Scriitura Nicoletei Berariu este bine proporționată, completă și autentică, inteligent concepută, foarte bine structurată, neascunzând sub preș situații ori expresii, uneori mai ascuțite decât lama de bisturiu, însă, în același timp având forța de-a toarce catifeaua unor metafore delicat și vibrant pastelate, definind nuanțat sentimente ori situații trăite de protagoniști.
„Nu ploile sunt triste, oamenii sunt triști, gândește el, simțind tristețile multiplicate ale tuturor celorlalți Ștefani, prizonieri impotenți ai ouălor de cleștar făurite de cer.”
Întreg romanul surprinde simplu și trist o realitate dureroasă: consecințele grave ale depărtării de țara ta și de neamul tău, amarul unor despărțiri inutile, până la ultima, cea finală:
„Avea să se ducă bătrâna singură-cuc la casa ei din țințirim, care-o aștepta rece și străină, ca orice străinătate”
„Luluța și Petrișor sau povestea cuiburilor părăsite” este o carte savuroasă, românească în esență, extrem de bine scrisă, o carte de nișă, adresându-se cititorului de calitate, cititorului avizat.