„Am venit în Canada cu limba română prin toate buzunarele și mi-am păstrat-o în suflet, ca pe o religie” (Em Sava)

Ana, protagonista romanului cu același nume, este un personaj cu nimic mai prejos decât Scarlett O’Hara, ori alte eroine cu rezonanță literară. Frumoasă și puternică, trăiește și iubește într-un secol bântuit de istorie și de mentalitățile strâmte ale satului ardelenesc din acele timpuri. Destinul ei stă sub semnul unui mare secret, purtat în suflet toată viața. Cartea este și o frescă a satului românesc cu obiceiurile și tradițiile sale, de aceea mulți cititori își vor regăsi amintirile copilăriei, iar cei foarte tineri vor descoperi o lume minunată: cea a originii lor. Cartea este pur românească.

ÎNTR-O LUME CARE COPIAZĂ, E EXOTIC SĂ FII ROMÂN!

Ana este una din cele mai frumoase cărți inspirate din viața satului românesc din veacul trecut pe care le-am citit, urmărind impresionantul spectacol al vieții dintre granițele unui sat transilvănean, locuit deopotrivă de români și de unguri, ce trăiau alături, dar nu împreună, fără a se amesteca unii cu alții. Aflăm despre tradiții, rânduieli și obiceiuri, despre sărbători, credințe și prejudecăți, rod al unei  migăloase munci de documentare a autoarei.

Scrisă într-un dulce grai românesc (am apreciat foarte binevenitul glosar de termeni de la sfârșitul cărții), povestea se țese rând cu rând, prinzând în hora ei povești de viață cu  bune și cu rele, cu suferință, dar și cu bucurie. Poate fi privită și ca o carte-document a acelor vremuri, surprinzând o ”felie” de istorie ce traversează cele două războaie, ajungând, generație după generație, până în prezent. Este povestea adevărată a străbunicii și bunicii autoarei.

Ana a fost bunica ei.

De-a lungul timpului, am citit nenumărate cărți, dar despre câteva din ele am spus că le-am trăit, și nu doar citit. Ei, bine, Ana face parte din această categorie. O adevărată bijuterie literară pe care am citit-o cu sufletul și pe care am simțit-o scrisă cu sufletul.

Am simțit, conectată la trăirile personajelor cărții, un tăvălug de sentimente: duioșie, nostalgie, dor, tristețe, neputință, dar și speranță și multă iubire. O lectură care mi-a transmis un prea-plin sufletesc greu de redat în cuvinte. Iar dintre rânduri am cules, presărate cu folos, perle de înțelepciune: “Pentru că, draga mea, viața e doar viață. Răul și binele au fost și vor fi mereu pe Pământ. Doar noi oamenii putem să luăm frumosul și să-l purtăm în inimă. Doar noi. Nu uita asta, fata mamii, nu uita!”

Pășim în poveste intrând în Sava, un sat din județul Cluj, pe care îl vedem la început prin ochii entuziaști ai fetiței de patru ani venită în vacanță la bunici (am realizat astfel de ce autoarea a ales pseudonimul Em Sava – un nume deloc întâmplător).

”Când ajungeam în dealul Savei, bucuria mi se aduna în gât și mă ridicam pe vârfuri, întotdeauna nerăbdătoare să văd ulițele satului, înșirate cuminți ca într-un fund de căldare cu marginile întinse și împădurite până spre casa bunicilor, din spatele căreia grădina țâșnea îndrăzneață până sus pe deal, la morminte, unde nucul mare și bătrân stătea de pază. Cele două biserici, ca doi ochi de veghe, păreau dinadins așezate fiecare la câte un capăt de sat. Cea românească, micuță și veche de multe sute de ani, era ocrotită de coroanele rotunde ale pomilor bătrâni ce o înconjurau, iar cea ungurească, albă, se înălța luminoasă, având în spate tufe mari de melin.”

Apoi firul poveștii se duce mult în trecut și o cunoaștem pe Maria și destinul ei mult încercat. S-a căsătorit din voia părinților, cu cel ales de ei, așa cum se cuvenea, chiar dacă ei acela ”nu-i mișcase inima”.

”Avea să se mărite, că asta era soarta femeii… Să-și ascundă coada sub năframă, să facă mâncare la bărbat, să asculte de soacră și să facă copii sănătoși.”

Femeie puternică, demnă, hotărâtă și neînfricată, Maria a iubit și a suferit. Și iubirea nu i s-a întors pe măsură. A născut și a crescut copii și a îngropat ființe dragi. A făcut sacrificii, a trudit și a dus poveri care ar fi frânt un spirit mai slab. Cartea de față e, totodată, un omagiu adus femeilor care au dus greul casei și al familiilor lor în vremuri de restriște, fără să plece capul.

Ana e rodul iubirii interzise a Mariei cu Sandor, singurul bărbat care i-a înfiorat inima. Dar Sandor era ungur…

”Cine îi plăcea ei nu putea spune la nimeni. Sandor îi plăcea. O făcea să râdă și simțea cum o furnică atunci când i se uita în ochi. Dar Sandor era ungur. I-ar tăia limba tatica dacă ar ști. Și-apoi, nici Sandor nu și-ar spurca neamul luându-și româncă.”

Am suferit, m-am întristat și m-am bucurat pe rând, citind povestea Mariei și povestea Anei, așa frumos spuse, cu gingășie și emoție. Ana e o femeie admirabilă, o ființă frumoasă și luminoasă, bună ca pâinea caldă. Ce mult au avut, fiecare din ele, de luptat cu obstacolele vieții!

Am urmărit personajele, interacțiunea și maturizarea acestora, curgerea vieții lor de zi cu zi, în paralel cu schimbările pe care le va suferi satul sub influența evenimentelor istorice, a războaielor, a ocupației străine, care își vor pune amprenta nemiloasă asupra tuturor. Țin să remarc excepționala galerie de personaje, foarte atent desenate, pe care le vom cunoaște pe parcurs. Oameni frumoși sau mai puțin frumoși, aspriți de viață, făcând față, așa cum au putut, cărților servite de soartă.

Ana este totodată un minunat roman de dragoste, o dragoste împărtășită și împlinită, despre care am citit cu lacrimi în ochi și zâmbetul pe buze.

”Dragostea lor nu a durat trei ani, așa cum spun astăzi specialiștii. Nu s-a topit și nici nu s-a schimbat în prietenie. N-au alungat-o nici nașterile Anei, nici ridurile ori firele de păr alb, nici colburile care s-au așezat la fel, în fiecare an pe ulițele Savei, purtând în miezul lor miros de struguri și de prune coapte.”

Nu vă dezvălui mai mult, ci vă invit să descoperiți singuri această superbă poveste profund românească. Începând de la titlu, subiect, decor, numele personajelor, limbaj și foarte inspirata copertă, totul este autentic și frumos.

O carte de păstrat în bibliotecă, de citit și recitit, pe care o recomand cu drag!

Recenzie – Oli Georgescu – Delicatese literare 

Mulțumesc mult Roxana Creanga pentru prima impresie după citirea în format electronic a Anei mele! Chiar eram curioasă cum se receptează pe acest format.

„M-am obișnuit cu formatul electronic sunt câțiva ani de când îl folosesc. Nu pe telefon însă, ci de pe un dispozitiv bun, prefer chiar formatul asta exact pentru când citesc intr-o limbă diferită de limba mea maternă si am dicționare incluse și la îndemâna doar cu un clic. Oricât mi-ar plăcea să ma pierd in librării si să miros paginile cărților, n-aș avea loc în casă și nu mi se pare corect să țin cărțile în garaj. Singurul dezavantaj e că de multe ori, din cauza că nu am imaginea coperții – probabil mă ajuta memoria vizivă – am tendința să uit titlul cărților, îmi amintesc continutul dar nu întotdeauna titlul și/sau autorul. Când am cartea în mână “fotografiez” coperta.
Tare mi-a plăcut Ana ta, Em, tare! Am citit-o pe nerăsuflate, și m-am umplut de duioșie.
Admir cum ai reușit tu să completezi amintirile bunicii cu munca de documentare și cu sentiment să scoti un roman rotund. Mi-am adus aminte de imaginea pe care am văzut-o la tine când scriai romanul, cu multe bilețele colorate în jur, pagini cu texte scrise de mână așezate alături, mi-am și imaginat cum te-ai așternut tu la scris, și apoi le-ai îmbinat perfect ca într-un puzzle. Bănuiesc că bunica ți-a povestit totul în timp, frânturi, iar tu le-ai adunat, apoi ai cercetat și completat.
Cinașă scriitura ai tu, fătuță, ca o mângâiere, și tare s-ar mai nelcoși bunica ta cu tine!
Nu am avut dificultăți cu regionalismele. Pe câte unul, l-am intuit, pe altele le-am căutat, ele dau culoare si autenticitate.
Ritualurile de nuntă, strigăturile, detaliile prelucrarii cânepii, “făcutul” cuptorului, descântecele țigănești, jocul de duminică… ai fost tu acolo oare, Em? Nu? Asa pare… Și eu am fost cu Ana acolo, să știi și mi s-a strâns inima odata cu cea a Mariei, apoi a Anei.
Multumesc, a fost o încântare!”

„Ana” mea a ajuns e-Book pe Amazon. Deja am primit poză din Italia, cum s-a cuibărit ea în biblioteca Roxanei. Nu prea am eu încredere în formatul electronic, deși anumite cărți le-am citit așa, fiind unica posibilitate să ajungă la mine. Sunt de modă veche, prefer cartea de hârtie. Însă ieri, când s-a întâmplat, am fost tare bucuroasă, ca și cum ar fi altă etapă. Voi ce părere aveți?

Și poza Roxanei:

Probabil că v-am plictisit până la epuizare și, când auziți „despre” cărțile mele, vă întrebați: iar vine asta cu Ana ei ori cu Pași? Însă eu mă minunez în continuu, deși sunt la a doua carte și la atât de mulți dragi care îmi scriu. Și tot minune mi se pare. E ca și cum ar veni mereu și mereu Moș Crăciun, iar comoara mea de cadouri ar crește. Și nu mă lasă inima să nu spun, pentru că e de spus. Și mai ales pentru că amintirile se duc, se pierd. Dar cum să nu te bucuri când stai tu așa, bine-mersi, cu burta la soare (metaforic, firește că stai cu burta pe computer, de fapt nu cu burta ci cu degetele) și te trezești cu mesaj ori/și cu tag. Și cum să le păstrez pentru mine? Cum să le uit? Le pun aici, la păstrare, cu riscul să vă obosesc, ori să vă supăr, ori…  Însă dacă le pun aici, aici vor rămâne și nu le voi pierde prin miile de foldere din computerul meu neorganizat.
De la Nicoleta – Flori de mandarin, citire:

„Tocmai am terminat de citit ieri Ana. Am cumpărat-o zilele trecute pentru Anca Tanner care îmi este prietenă. Ideea era să o pun la poștă după ce se dă drumul la a circula mai liber, deci e ceva vreme până atunci. Și am zis că, dacă tot o am în casă, nu strică să o citesc și eu. Efectiv cartea asta nu doar că m-a prins, ci m-a acaparat cu totul. Eu aș pune-o în lectura obligatorie pentru liceu. Am fost atât de profund impresionată, așa de marcată de cartea asta… și nu scriu asta pentru a vă lăuda. Este purul adevăr. Am citit Pași, și recunosc că nu m-a dat pe spate. Dar Ana…. Ana este o carte în care mi-am recunoscut bunicii și istoria, unde m-am regăsit și pe mine însămi.
Am scris acest articol despre carte, deși e sărăcuță recenzia față de impresia pe care mi-a lăsat-o. 
Și pentru că mi-a plăcut așa mult, mi-am comandat azi una și pentru mine, ca nu cumva să rămână biblioteca mea fără ea. Mai ales că mai sunt trei pe stoc din câte se pare.
Cred că mi-ar plăcea în continuare să știu ce s-a întâmplat cu „morții”care au plecat spre America, dacă au reușit chiar să își găsească rostul formându-și un nou început.
Se vede mult suflet în ea. Am plâns când am citit-o. Și nu plâng ușor.
Vă îmbrățișez virtual, dar o fac cu toată inima.”

Ana” de Em Sava nu este o carte, este o operă literară deosebită. Rareori mă impresionează o carte până la lacrimi, dar „Ana” m-a făcut să râd și să plâng deopotrivă. Am citit cartea asta cu atâta drag, regăsindu-mă printre rânduri. „Ana” nu este un roman siropos din care nu rămâi cu nimic, ci este istorie și cultură împletite cu profunzimea naturii umane. Cu siguranță această carte rămâne pe raftul cărților de top în biblioteca mea. Recenzia vă ajută să pătrundeți o clipă în lumea Anei”. #ana #emsava #editurasiono

Ana – O carte ce pecetluiește inima

Și pentru cei care ați ajuns până aici, îmi etalez colecția de biluțe, postări de FB din ultimele două luni. Nu am pus nicio recenzie. Acelea sunt deja aici.
Două luni de dragoste de literă, două luni în care Ana mi-a fost aici, mi-a fost aproape.

ff