Luni dimineata… Alarma ceasului imi incepe noua saptamana… E inca noapte, s-a schimbat ora ieri… mic dejun in graba. Cafea fierbinte si buuuuna, o iau cu mine sa ma consoleze in trafic. Lunea e ziua mea cea mai lunga… GPS-ul se trezeste la viata mai greu… toti ne grabim. Intunericul se ridica incet. In masina miroase a cafea, se lumineaza de ziua. Intru pe Gardiner, autostrada care taie centrul orasului Toronto si… uit ca e luni, uit ca mai am in fata multi kilometri, uit ca m-am trezit prea de dimineata. Peisajul urban e ireal. In dreapta e lacul, linistit si intins, fara mofturi de luni sau marti. CN Tower-ul se joaca de-a v-ati ascunsea cu mine in functie de serpuirile drumului; e in dreapta, apoi in fata, ca in final sa-l las in urma prin stanga. Autostrada pare suspendata intre zgarie-nori si din cauza inaltimii viteza pare mai mare. Orasul e o jucarie, luceste in lumina cruda a diminetii si masinile par machetute colorate in benzi multe intercalate si intortocheate. E luni dimineata si e o armonie ciudata intre culoarea si mirosul diminetii, arhitectura orasului, linistea lacului si mine, aflata la ora aceea, in locul acela gata sa primesc si privesc minunea orasului frumos, trezit si el ca si mine de dimineata.