Strada încearcă o linie dreaptă. Clară.
De pași  cuminți, păcătoși, grăbiți, sau leneși.

Toți se îndreaptă spre CAUTĂ.
ocolesc alei cernite de nisip murdar.
Coboară, urcă, aleargă, ori se târăsc, încercând să ajungă la CAUTĂ.
dansează, tropăind strident,
când o accidentală fericire se-ntinde baltă și-i udă până la piele,
într-o infimă, dezmățată primăvară, de cinci minute.

Fac un pic de gălăgie, dar se împiedică prostește în primul bolovan…
Uneori obosesc. CAUTĂ are nume de familie: MEREU.

E omenește să se mai frângă. Sunt, până la urmă, doar niște bieți pași.
Pot fi de noapte, ori de zi,
ușori, sau grei. Depinde de balast.
Cel mai simplu e să-i miroși, pentru că amprentele lor rămân rezemate de stradă până adorm toate diminețile.
Uneori sunt extrem de plictisiți. Bolnavi.
Și atunci numără oi, sau trifoi cu patru foi.
Merg. MEREU spre CAUTĂ.

E adevărat că se întâmplă să se împiedice și de GĂSESC.
Însă numai în zilele când sunt foarte trendy și poartă ochelari de cal.
Pași. Aiuriți:
„I don’t totally know where I’m going, but that’s never stopped me before!”