M-am trezit zâmbind. Mă repet, dar mi-e drag Holiday Inn. E ca și cum aș fi musafiră la mătușa. Adică știu unde-i sufrageria, frigiderul, știu cum gătește, știu casa. În fine.
Duș. Mic dejun. Aveau niște cinnamon rolls periculos de buni, calzi, serviți cu un sos de vanilie. Yummy!!! Recunosc că am păcătuit în fiecare dimineață, cu promisiunea solemnă că de la anu’…

Dar așa sunt eu, când am bunătăți mă chinui să-mi imaginez mâncarea dezmembrată, adică făină, zahăr, ouă etc. Ce poate fi atrăgător la o pungă de făină, una de zahăr și un cofrag de ouă? Dar nu-mi iese. Papilele gustative bat din palme, îmi râd în ciudă și-mi zic: „Ești fraieră!” Și pofta învinge. Ce păcat că nu mi se pun pe talpă caloriile. Aș fi super slabă. 😀

Am ieșit mai devreme și ne-am dus ață să parcăm mașina, să nu ne mai împiedicăm de ea la mers. Pe drum am furat niște imagini. În primul rând, la trecerea printr-un tunel am văzut luminița la capăt. Da, luminița de la capătul tunelului.

Erau de fapt farurile unei mașini ce venea din sens opus. Am realizat că lumina ta vine din celălalt. El. Care nu e oricine. E omul tău. El deține puterea de a aprinde lumina. Doar el și doar pentru tine. În rest sunt scântei, dar tu nu știi. Pentru că te întâmpli pur și simplu. Respiri ritmic și te bucuri atât cât ți se cuvine, cât crezi că ți se cuvine. N-aveam net decât cu lingurița, la hotel și prin Starbucks. Făceam poze și croșetam filosofii.

Ne-am dus în Central Park, unde realmente picioarele mi-au luat-o înainte. Ziua anterioară fusese udă, dar udă, însă dimineața s-a trezit spoită de un soare trainic ce se uita mirat la noi. Printre zgârie norii din Manhattan, mai să ne ia un vânt piază rea, dar în parc s-a potolit brusc, ca și cum ar fi rămas fără curent.

Central Park e… Central Park. Avem varianta lui imensă și aici în Toronto. High Park se numește. Sunt superbe. N-ai cum să nu dezvolți dependență de locurile acestea. Calești și un soi de biciclete plimbau turiștii ce n-aveau poftă să meargă pe jos.

 

 

Ce mi-a atras atenția imediat ce am ajuns lângă lac a fost o rață. Inițial am crezut că e prosteală, că-s șmecheroși tare americanii. Dânsa se plimba, măcănind printre banalele ei surate. Veverițe puturoase își vedeau de treabă, era să mă împiedic de una. Că nah! jobul lor e să fugă când te apropii, dar, cum lumea le hrănește, au sentimentul că e casa lor. Tot acolo am văzut cele mai bleguțe rândunele. M-am apropiat să fac poze și n-au avut nici o treabă. După cum se vede. O abrambureală de rațe, gâște, porumbei și rândunele cotcodăceau la picioarele noastre…

Dar să revin la rață, că ea era regina ori prințesa parcului. Colorată și măcănitoare, cu un ritm cam prea grațios pentru specia din care făcea parte.  Inițial am crezut că e jucărie. Era cât se poate de vie, de plină de energie și frumoasă foc. Antonim la rățușca cea urâtă. Toată lumea se strânsese să vadă minunea cu pene și să-i facă fotografii. Paranteză: ați obseravat că telefonul a devenit unul din organele noastre de simț?

În fine, cine zice că frumusețea nu contează, se înșeală. Rața asta nu va ajunge în veci pe varză.

Apoi mi-au atras atenția miresele. Una mai dezbrăcată decât alta, cu rochițele subțirele și brațe goale. Era maxim un grad afară, iar când bătea vântul se simțea cum trosnesc spre minus gradele din termometru. Fetele erau serene, diafane, deasupra vulgului ce simțea frig ori cald. N-aveau nici o treabă. Pozau dezinvolte, cu zâmbete largi. Probabil adrenalina ZILEI le făcea să nu simtă temperatura. Am mai văzut eu mirese pe vreme de frig, dar purtau un jerseu, un bolero, un șal, o blăniță, ceva, care să le ferească să-și petreacă noaptea nunții strănutând. Ăstea, frate, erau americance get beget.

 

De altfel, prin oraș, am mai văzut oameni în pantaloni scurți, ori tipe îmbrăcate regulamentar, de iarnă, în sus, dar în șlapi, ori papuci de pânză fără șosete. Brrr! America!

În rest? Grădină zoo. Patinoar.

Tot felul de indivizi dansând ori făcând scamatorii, ca să atragă admirația turiștilor.

Ca peste tot, în punctele mari de atracție, artiști, făcând caricatură, pictură ori fotografie.

Mi-am luat un covrig fierbinte și sărat și bun și am luat-o la pas spre Times Square. Dar las pe mâine, ca să pun mai multe poze. Mai sunteți aici?