• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Tag Archives: gutui

Galbenă gutuie, sau nu

29 Saturday Sep 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal

≈ 19 Comments

Tags

ardelean, grădină, gutui, toamna, Toronto

20180929_104511.jpg

A fost odată ca niciodată. De fapt nu e bun începutul. Dar e real. Când am apucat eu pe verticală și am început să fac cunoștință cu planeta, el era acolo. Casa dinainte a bunicii îi purta amprenta. Aroma lui era tatuată în pereți și-n mobilierul din lemn adevărat.

Și acum, când îmi amintesc camera aceea, o văd cu ochii minții, având gutui pe dulap.
Cum eu îl găsisem acolo, era o „mobilă” firească a pământului, la fel cum era casa bunicii, fântâna ori pârâul care trecea în vale.
În Canada gutuiul e un pom rar. Ai mei mi-au adus într-un an o nuielușă ruptă din grădina bunicilor, grădina copilăriei mele. Am plantat-o în Kitchener, unde locuiam atunci. Și nuielușa asta de poveste nu prea știa ce vrea. Doi ani a stat așa, nehotărâtă și verde pe degeaba. Părea pe gânduri pusă, dacă să stea ori să plece, dacă îi place Canada ori mai bine nu. Nici nu creștea, dar nici nu se usca. Am lăsat-o în legea ei. Apoi, brusc, s-a decis și în al treilea an s-a avântat într-o tufă puternică, iar în următoarea primăvară a dat rod, niște gutui care până-n toamnă s-au făcut ca niște glume, cu bujori roșii, de nimeni nu credea că-s gutui.

g4
g1
g

Și s-a lărgit, și-a făcut trenă și s-a împodobit solid și gospodărește, ca orice ardelean ce se așază la casa lui. Parfumul și pufulețul specific era de netăgăduit. Doar roșul părea nenatural, ca și cum și-ar fi pus prea mult fard în obraji.
Când ne-am mutat în Toronto, am adus cu mine, precum Noe pe arcă, din fiecare plantă ce trăia în grădină. Și firește și o nuielușă de gutui. Am cumpărat, în aceeași primăvară, un măr, un prun și un cireș pe care le-am plantat împreună. Dar din piticul formației, gutuiul a devenit șef de trupă. E mai mare decât toți ceilalți pomi, dacă îi faci buchet. Anul acesta a dat și rod. Dar tot în stilul lui. Rod cu personalitate. Are fructe doar pe jumătate pomul. Clar delimitat. Jumătatea cu rod e încărcată. Una dintre crengi, cea mai conștiincioasă (cea din fotografie) are zece fructe. Zece!
Nici nu-mi vine să le culeg, atât e de pictural și de… perfect așa cum e.

Gutui drag, cu miros de copilărie, cu miros de casa bunicii…
Bunica nu mai e de doi ani, dar gutuiul îi poartă povestea…

20180926_155609
20180929_110459
20180929_110525

 

Miercuri clătitănzi

09 Thursday Aug 2018

Posted by sweet & salty in Din bucătăria mea, File de jurnal

≈ 25 Comments

Tags

afine, bunica, caise, clătite, copilărie, dulceață, gem, gutui, gălbenele, mușcăți, paparude, ploaie, zmeură

20180808_174357

Căldura mi-a topit și gândurile. O vară umedă, cu gust muiat și fierbinte. Doamne, cât de dor mi-a fost de ploaie! Visam cu ochii deschiși cântec de paparude. Iarba pe gazon se usca încrâncenată într-o disperare galbenă de fân. Doar mușcatele nu păreau a avea nicio treabă. Și nici gălbenelele. Rezistente flori! De aceea nimeni nu le cântă nicio odă. Nicio mireasă nu-și alege buchet din gălbenele. Sunt un fel de țărăncuțe nesofisticate, ce nu știu folosi cuțitul și furculița. Se mulțumesc cu puțin și își înmulțesc cu generozitatea sămânța sănătoasă.

Am ieșit un pic pe balcon (ce minune că are casa asta balcon, deși am comentat ironic atunci când l-am văzut, că ce, adică, ai nevoie de balcon la casă) și era caldul ăla cleios ce ți se prelinge pe toată epiderma și te alungă la răcoare, în casă.

Spre seară a început să țârâie neserios, așa, fără chef. Am mutat ghivecele din balcon spre marginea balustradei, să prindă stropi de ploaie. Să simtă sărbătoarea udă. Sărbătoare H2O. Să le dau iluzia că se destrăbălează la bal, că-s flori de câmp, libere, nu soldăței roșii, înghețați, precum Queen’s Guard, în ghivece frumoase de balcon.

În primele secunde a venit capricioasă, abia atingând pământul, apoi s-a năpustit nebună și a pleznit dramatic tot ce putea atinge. A ținut așa toată seara. Am oprit muzica să aud ploaia. Să nu cumva să se furișeze și să plece, când nu-s atentă. Am adormit pe bătăile ritmice din geam și tot așa m-am trezit. După masă, șiroaiele spălau încă străzile și acoperișurile, iar în casă era bine.

M-a apucat chef de ceva pașnic și am făcut, din trei ouă, clătite. Nu îmi plăceau clătitele în copilărie. Exista un război constant între papilele mele gustative și multe, foarte feluri de mâncare. Aluatul lipicios, umplut cu gem, nu mă inspira deloc. În schimb îmi plăcea tehnologia lor și, deși mama nu mă punea să gătesc, clătitele erau excepție de la regulă. Mi se părea artistic să pun o jumătate de polonic de sos albicios și apoi, cu dexteritate, să învârt iute fundul tigăii încinse până când era acoperită toată suprafața. Apoi să urmăresc cu atenție când e gata și s-o întorc pe partea cealaltă.
Îmi pierdeam interesul când trebuia să pun gemul, iar de mâncat… nici să mă bați.

Mă aflam la un restaurant de fițe, în primul an de la terminarea facultății, invitată la un fel masă festivă, cu un grup de colegi, profesori și ei. La desert ne-au adus clătite flambate cu înghețată și frișcă, iar când eu am refuzat, s-au uitat la mine ca la o extraterestră: „Serios? Nu-ți plac clătitele?”
În timp, gusturile mele au început să se deschidă și azi îmi plac până și clătitele. Ce n-aș da să fiu mofturoasa de atunci?

Azi ploua strașnic și vedeam prin geamul de la bucătărie cum gălbenelele își întindeau botul rotund spre stropi.
Am făcut iute materialul de clătite și l-am pus în frigider vreo două ore. Abia apoi le-am copt. Le-am rulat cu dulceață de zmeură și caise, rețeta lui Daniel din Quebec. De când știu rețeta asta nu ne-am mai atins de alt soi. Am spălat și câțiva pumni de zmeură și afine și le-am așezat acolo. Am lăsat câteva clătite goale, să le pun la cuptor cu cașcaval, mai târziu, să fie mâncate calde, cu iaurt sau smântână.

Zi de august cu ploaie, clătite și gălbenele. Total nepretențioase, precum gustul din bucătăria bunicii. Bucuria vieții vine din simplitate. Casa dinainte a bunicii, unde gutuile impregnaseră povestea multor ani în lemnul dulapurilor și în pereți. Acolo e paradisul meu și uneori mă vizitează așa, ca o boare, din nimic, pentru că locuiește în amintirile mele.

Clătite. Dacă ar fi flori ar fi gălbenele, sau poate gălbenele ar fi clătite, dacă s-ar hotărî într-o zi să devină ceva dulce, ceva făcut în doi timp și trei mișcări, într-o zi de august cu ploaie adevărată.

20180808_17231320180808_17392320180808_17393520180808_17433220180808_17460620180808_17434920180808_174845

Categories

  • A fi scriitor (82)
  • Amalgam (184)
  • Ana (50)
  • Întâmplate sau nu… (47)
  • Bucăți de gând (117)
  • Catchy (16)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (20)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (171)
  • Fluturi și alte frunze… (44)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • Observatorul (3)
  • pași (34)
  • Promisiuni (4)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (37)
  • UZP (2)

Arhive

Recent Posts

  • Promisiuni – fragment
  • Promisiunile la Bruxelles
  • Călătorind zile și nopți
  • Român în țara frunzei de arțar
  • Ana – recenzie Cristina Pop – Belgia

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,234 other subscribers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Follow Following
    • Sweet & Salty
    • Join 1,234 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...