Voi vedeți ce-i afară? Așa ceva! Serios! Nu-mi spuneți că primăvară, că alea alea. Când se împodobește o sală de nuntă lumea se minunează: Frumos! Când un designer șmecher aranjează o casă urmează un fluierat admirativ. Exagerez, că nu-și bagă nimeni două degete în gură să facă asta. 🙂
Eu am înnebunit un pic zilele astea și mi s-a pus pata rău pe pădure, pe parc, pe stradă, pe propria-mi grădină și mai ales pe telefonul care face mii de poze aproape singur. Am devenit lacomă. O să ziceți: primăvară. De acord. Deși „primăvară” e doar un cuvânt. Strâmt. O adunătură de litere, un substantiv abstract, fără o concretețe neapărată.
Afară e viață. E minune. E frumusețea însăși ce a decis să coboare pentru noi pe pământ s-o mai vedem încă o dată. Să ne sfințească verde cu minunea ei ca și cum ar fi prima dată. De fapt e prima dată, nu-i așa?
Îmi vine să-mi cer scuze oamenilor că vorbesc prea mult despre pădure, fără să fiu de la meteo ori de la National Geographic. Însă mă zăpăcește luna asta cu petalele-i albe și roz și galbene, cu melci și broaște și pomi înverziți. Îmi scot pălăria și mi-o arunc în fața florilor ce binecuvântează iarăși pământul. Iar pentru prima oară. Atunci când iubești o faci pentru prima oară. De fiecare dată.
Până la urmă totul este despre gramatică, de etimologie, de semnatică, iar „frumusețe”, „primăvară”, „viață”, „renaștere”, „iubire” e o singură noțiune, o singură stare, un singur parfum: un substantiv al absolutului absolut.
Ce fain ai descris si definit Absolutul, metamorfoza renasterii bucuriei, vietii, iubirii si fericirii de… A FI !
Sa-ti fie primavara eterna în Suflet, draga Em !
LikeLiked by 1 person
Da, verbul a fi se conjugă cel mai frumos de către pomii înfloriți.
Zile minunate și ție, Iosif!
LikeLike
E superba primavara, dulce, suava, iubita, colorata…um amalgam de cuvinte ce doar verdele descrie cum_se_cade… 🙂 Frumos e la tine… Noi avem grozavii (s-a intors roata..:P) Numai bine! Bucura-te de ce ai!
LikeLiked by 2 people
On, noi abia am ieșit din frig. Nici nu se cultivă pe aici grădinile decât după mijlocul lunii mai, dar transformările de afară, sunt adevărate spectacole. Și animăluțele… în curând vor fi rațele și gâștele cu pui, și atunci să vezi nebunie în parc. Acum e sărbătoarea florii de cireș. Nu doar în parcuri dar și în grădini. Să ai zi frumoasă și să vină iute primăvara și la tine!
LikeLiked by 2 people
N-a plecat niciunde, dar vremea s-a dat peste cap. Aproape peste ciresele de mai a venit grindina si a ramas strat de gheata jos, sa aduni cu farasul. Pe alocuri, s-au umflat albii de rau, deci a fost prapad. Au fost tornade, cea mai mare trantind un autocar cu de turisti…
Se razbuna natura pe noi, ca o sacaim cu prostii..
deci vina primavara cea buna, nu cea nabadaioasa..
Multumim la fel, de urari…
LikeLiked by 1 person
Frumos de tot e la tine 🙂 Pe-aici e mohorât tare 😦 Nu-mi expediezi și mie niște primăvară?
LikeLiked by 1 person
Cum să nu? O împart cu tine. Am o pădure-parc lângă mine. E incredibil. După ce că nu am timp și nu am timp și iar nu am, azi am făcut un traseu de 7 km și poze… nu știu câte. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce frumos 🙂 e bine să-ți mai rupi din timp așa 🙂
LikeLiked by 1 person
Da, e super. Iar acum pădurea e un spectacol. 🙂
LikeLiked by 1 person
Daaa este 😀
LikeLiked by 1 person
O fi primăvara, o fi modul în care ne transmiți dragostea pentru ea? Nu știu care dintre ele ne determină să uităm frigul de afară și ,,pârdalnicul” ce bate pe la noi… Și, da, simțim o frumoasă primăvară pe care o trimiți către noi, și pentru care îți mulțumim!
LikeLiked by 2 people
M-a zăpăcit ca pe albinuțe. E mult mult prea frumos. 🙂 Și ți-o dăruiesc cu drag și ție.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc frumos!
LikeLiked by 1 person
La noi o să fie șiii, mai fain, în curând! 🙂
LikeLiked by 2 people
Nu se poate. 🙂 Primăvara e superlativul absolut în fiecare fir de iarbă. Înflorește în toate limbile pământului la fel. 🙂
LikeLiked by 2 people
Știu, verde! 🙂
Peisajul face diferența!
LikeLiked by 1 person
România e foarte frumoasă, dar să știi că și Canada are peisaje de vis. E foarte multă natură. Pozele (mai multe pe fb) sunt făcute în pădure, nu în parcuri. Sunt parcuri sofisticate, adevărate bijuterii floristice, dar am marele noroc să am pădurea asta parc aproape de casă. Se întinde 21 de kilometri, ca o limbă prin oraș.
LikeLiked by 2 people
Am spus la modul general. Am văzut pozele postate de tine pe FB. care sunt superbe!
LikeLiked by 2 people
Intr-adevar, viata este o minune, iar primavara ne aminteste asta mereu…cand nu face pauze congelate ca la noi, acum 😀 Dar cine n-are toane?
LikeLiked by 2 people
Până și capriciile ei sunt frumoase. Iar miracolul florii și frunzei care se întâmplă sub ochii noștri e sărbătoare, pur și simplu. De aceea fiecare primăvară se întâmplă cumva pentru prima dată. 🙂
LikeLiked by 2 people
Da, mugurii, verdele crud, mireasma florilor starnesc mereu emotii si bucurii in sufletele sensibile. Frumusetea se afla in ochii privitorului. 🙂 … niste lentile galben-insorite m-ar bucura si pe mine. 😀
LikeLiked by 2 people
Chiar citeam ce zicea cineva: luna mai, raiul coborât pe pământ.
LikeLiked by 2 people
la noi a nins. yaar! 😀 😀 😀
LikeLiked by 2 people
E capricioasă rău vremea, dar pe de altă parte știu că tu ești o iubitoare a fulgilor de nea. Las’ că ajunge și acolo, dacă a venit aici…
LikeLiked by 2 people
Abia acum e primăvară, Em? Aici pare să fi trecut de ceva timp, cu toate că uneori temperatura își amintește de normalul perioadei.
LikeLiked by 1 person
Da, aici primăvara e mai… ardelenească și poate de aceea ajung și eu fericită ca o muscă la soare și mă minunez de fiecare nuanță și fiecare petală de floare. 🙂
LikeLiked by 1 person