Dragostea. Câte haine îmbracă! Câte cuvinte consumă! Câte lacrimi, vise, speranțe! Câte cărți, câtă rupere. Câtă viață și câtă moarte!
E rațiunea noastră de a fi. Îi căutăm filonul. O sorbim, o dorim, o adulmecăm și culegem clipele ei rare.
Greșim. Dăm cu stângu-n dreptul și plătim iluzia.

Copilul se naște și întâlnește iubirea: brațele mamei, mirosul mamei, gustul dulce al sânului ei. Universul îl așteaptă. Copilul îl ia în posesie și-l cunoaște senzorial. Îl atinge, îl gustă. Se arde cu focul, se udă cu apa, cade și plânge, află că Moș Crăciun e poveste și așteaptă să crească mare, să-și îndeplinească visele, pentru că oamenii mari pot.
Apoi într-o zi se trezește adult și caută dragostea.
Lumea nu mai e mare, nu mai e nouă, iar iubirea e ici și colo, ascunsă în spatele stelelor. Dar dacă nu bați la ușa potrivită?

Fără iubire pământul e arid. Iarba e cenușie, soarele mușcă, iar apa nu e albastră. E doar udă.
Fără iubire, în față se întinde singurătatea, ca un deșert infinit. Iar geamul se deschide zilnic, obosit, spre o clepsidră prin care nisipul curge degeaba.
Omul caută. Uneori caută ca prostul pentru că nu pricepe cât de simplă e fericirea, cât de puțin are nevoie: de o mână în mâna lui. Și atât.

Azi a fost Dragobetele. Nu-l știam. Cum nu-l știam nici pe Mr. Valentin care se sărbătorește în aceeași lună. Sigur că ambii domni vin la pachet cu legende și rădăcini mitologice, dar eu personal nu i-am cunoscut și, când vin și bat la ușă, nu schimbă nimic în viața mea. Zâmbesc și mă amuz, la fel cum mă amuz când sunt alte zile ghidușe, găselnițe românești sau împrumutate de la alții, că noi sărbătorim tot. Nimic nu iertăm.
Dar tot ce e prilej de zâmbet și de poveste stă sub semnul lui: de ce nu? Îmi place ideea de sărbătoare, însă pe mine mă lasă rece și unul și celălalt.

Dar dragostea are multe file. Ne obosim degeaba să o explicăm, cu atât mai mult cu cât uneori e de o stupizenie fără seamăn. N-are logică. Ce contează o eventuală definiție? Importantă e secunda. Când ești bine.
Când ești liniște lângă omul care e lumea ta.

Am văzut sloganul: De Dragobete iubește românește! Ca și cum sufletul ar avea naționalitate. Iubim individual. Amprentăm unic omul, oamenii, într-o singură limbă: cea în care noi înșine suntem fluenți, iar limba aceea nu are nevoie de cuvinte ori dicționar.
Se spune că femeia româncă e frumoasă prin definiție. Eh! Discutabil zic eu. „Tăt ce-i citov îi cinaș” zicea bunica. În traducere liberă: tot ce-i sănătos e frumos și, până la urmă, frumusețea stă în ochiul privitorului, de aceea eu cred că românca ideală trebuie să fie bună gospodină și cam nebună. Așa cred eu. Să nu te plictisești cu ea și să te bucuri de micile clipe ale vieții. Chiar și cele culinare.

Pentru noi, pentru români, dragostea trece prin stomac. Când mergi acasă, ți se pun bucate alese pe masă și trebuie să te îndopi, ca să nu rănești sentimentele gospodinei: „Ioi, așe de bine o mâncat, că mie mi-o tihnit”. Auzi tu de tihna asta la canadieni, ori la americani? N-auzi. 😀
Și cum să te lase sufletul s-o faci să nu-i tihnească?
Dietă cumva? „Lasă dragu’ (mamii/mătușii etc.), faci tu dietă acasă, nu la mine!”

Azi Toronto e posomorât și bate un vânt să nu-ți scoți nasul afară. E de stat în casă la căldurică și prăjiturică. Dragobete? Păi nu-i în fiecare zi? 😀
Eu am avut o turmă de kiwi în cămară, așa că ieri, fără nici o legătură cu domnul care avea să bată pe la ușă să ne spună cum stăm cu dragostea, m-am dezlănțuit într-o tartă de fructe, cam verde. Special nu am combinat-o cu alte frumuseți zemoase. Am făcut un blat din patru ouă, că nu l-am vrut înalt. Când a fost gata l-am însiropat bine și am tăiat multe kiwi pe care le-am pus în strat gros. Am turnat deasupra o budincă de vanilie, din aceea la rece și, când totul a fost gata, m-am inspirat de la peisajul hibernal și am acoperit minunea cu o plapumă groasă de frișcă, pe model zăpadă toronteză (că în România am înțeles că e primăvară). L-am pus în frigider până a doua zi și vă garantez că, dacă domnul Dragobete ar fi venit în vizită, și-ar fi lăsat și tolbă și săgeți (în caz că e pe model Cupidon) și ar fi cerut a doua porție. Apoi s-ar mai fi gândit dacă mai iese să cupleze pe unii și pe alții.
Dar n-a venit, că o fi fost ocupat prin alte părți. Pierderea lui. 🙂