Duminică. O dimineață superbă, ca un fresh de portocale. O zi de vară bucălată cu soare sănătos. Ne-am dus de-a lungul râului St Lawrence și am oprit de câteva ori să fac poze. Ți-am spus zona e incredibilă: Chateau Richer, apoi Sainte-Anne-de-Beaupré, orășele cochete, variante ale Quebecului la scară mică.
Povestisem cu Daniel despre biserica din sat, care era de altfel și pe lista noastră și, sigur că eu, în imaginația mea făcusem deja o ecuație simplă: sat, biserică veche de pe la 1658, deci ceva micuț. Nimic nu avea să mă pregătească pentru construcția somptuoasă a sanctuarului, ale cărui baze fuseseră  într-adevăr puse pe la mijlocul secolului al XVII-lea.

Sanctuaire Sainte-Anne-de-Beaupre, primul loc de pelerinaj al creștinilor din Nord America, m-a lăsat fără cuvinte, cu respirația tăiată. Sunt anumite locuri pe pământ unde sufletul îți îngenunchează instantaneu. Și nu e vorba de frumosul construit de uman, deși talentul e strop de divinitate.

Am admirat culorile, picturile, arhitectura, capelele aflate la un fel de parter-demisol și sala mare a bisericii, la nivelul principal. Am vizitat multe lăcașuri sfinte de toate tipurile din diferite culturi, dar nicăieri nu am văzut acest tip de pictură foarte fotografică. Am atașat o poză mai jos.

Apoi am urcat dealul, unde din loc în loc, de la bază până pe culme, la marginea aleii erau grupuri statuare simbolizând Via Dolorosa. De sus aveai perspectiva Sanctuarului proiectat pe malul râului St Lawrence și vedeai aleea ușor șerpuită cu statuile de bronz în mărime naturală.

Duminică a fost din nou o zi darnică, un cadou special făcut de Timp care ne-a acordat favoarea de a nu se grăbi cu noi, așa că nu mă grăbesc nici eu și vă arăt obiectivele pe rând. 🙂