Mulțumesc mult Roxana Creanga pentru prima impresie după citirea în format electronic a Anei mele! Chiar eram curioasă cum se receptează pe acest format.

„M-am obișnuit cu formatul electronic sunt câțiva ani de când îl folosesc. Nu pe telefon însă, ci de pe un dispozitiv bun, prefer chiar formatul asta exact pentru când citesc intr-o limbă diferită de limba mea maternă si am dicționare incluse și la îndemâna doar cu un clic. Oricât mi-ar plăcea să ma pierd in librării si să miros paginile cărților, n-aș avea loc în casă și nu mi se pare corect să țin cărțile în garaj. Singurul dezavantaj e că de multe ori, din cauza că nu am imaginea coperții – probabil mă ajuta memoria vizivă – am tendința să uit titlul cărților, îmi amintesc continutul dar nu întotdeauna titlul și/sau autorul. Când am cartea în mână “fotografiez” coperta.
Tare mi-a plăcut Ana ta, Em, tare! Am citit-o pe nerăsuflate, și m-am umplut de duioșie.
Admir cum ai reușit tu să completezi amintirile bunicii cu munca de documentare și cu sentiment să scoti un roman rotund. Mi-am adus aminte de imaginea pe care am văzut-o la tine când scriai romanul, cu multe bilețele colorate în jur, pagini cu texte scrise de mână așezate alături, mi-am și imaginat cum te-ai așternut tu la scris, și apoi le-ai îmbinat perfect ca într-un puzzle. Bănuiesc că bunica ți-a povestit totul în timp, frânturi, iar tu le-ai adunat, apoi ai cercetat și completat.
Cinașă scriitura ai tu, fătuță, ca o mângâiere, și tare s-ar mai nelcoși bunica ta cu tine!
Nu am avut dificultăți cu regionalismele. Pe câte unul, l-am intuit, pe altele le-am căutat, ele dau culoare si autenticitate.
Ritualurile de nuntă, strigăturile, detaliile prelucrarii cânepii, “făcutul” cuptorului, descântecele țigănești, jocul de duminică… ai fost tu acolo oare, Em? Nu? Asa pare… Și eu am fost cu Ana acolo, să știi și mi s-a strâns inima odata cu cea a Mariei, apoi a Anei.
Multumesc, a fost o încântare!”

„Ana” mea a ajuns e-Book pe Amazon. Deja am primit poză din Italia, cum s-a cuibărit ea în biblioteca Roxanei. Nu prea am eu încredere în formatul electronic, deși anumite cărți le-am citit așa, fiind unica posibilitate să ajungă la mine. Sunt de modă veche, prefer cartea de hârtie. Însă ieri, când s-a întâmplat, am fost tare bucuroasă, ca și cum ar fi altă etapă. Voi ce părere aveți?

Și poza Roxanei:

Probabil că v-am plictisit până la epuizare și, când auziți „despre” cărțile mele, vă întrebați: iar vine asta cu Ana ei ori cu Pași? Însă eu mă minunez în continuu, deși sunt la a doua carte și la atât de mulți dragi care îmi scriu. Și tot minune mi se pare. E ca și cum ar veni mereu și mereu Moș Crăciun, iar comoara mea de cadouri ar crește. Și nu mă lasă inima să nu spun, pentru că e de spus. Și mai ales pentru că amintirile se duc, se pierd. Dar cum să nu te bucuri când stai tu așa, bine-mersi, cu burta la soare (metaforic, firește că stai cu burta pe computer, de fapt nu cu burta ci cu degetele) și te trezești cu mesaj ori/și cu tag. Și cum să le păstrez pentru mine? Cum să le uit? Le pun aici, la păstrare, cu riscul să vă obosesc, ori să vă supăr, ori…  Însă dacă le pun aici, aici vor rămâne și nu le voi pierde prin miile de foldere din computerul meu neorganizat.
De la Nicoleta – Flori de mandarin, citire:

„Tocmai am terminat de citit ieri Ana. Am cumpărat-o zilele trecute pentru Anca Tanner care îmi este prietenă. Ideea era să o pun la poștă după ce se dă drumul la a circula mai liber, deci e ceva vreme până atunci. Și am zis că, dacă tot o am în casă, nu strică să o citesc și eu. Efectiv cartea asta nu doar că m-a prins, ci m-a acaparat cu totul. Eu aș pune-o în lectura obligatorie pentru liceu. Am fost atât de profund impresionată, așa de marcată de cartea asta… și nu scriu asta pentru a vă lăuda. Este purul adevăr. Am citit Pași, și recunosc că nu m-a dat pe spate. Dar Ana…. Ana este o carte în care mi-am recunoscut bunicii și istoria, unde m-am regăsit și pe mine însămi.
Am scris acest articol despre carte, deși e sărăcuță recenzia față de impresia pe care mi-a lăsat-o. 
Și pentru că mi-a plăcut așa mult, mi-am comandat azi una și pentru mine, ca nu cumva să rămână biblioteca mea fără ea. Mai ales că mai sunt trei pe stoc din câte se pare.
Cred că mi-ar plăcea în continuare să știu ce s-a întâmplat cu „morții”care au plecat spre America, dacă au reușit chiar să își găsească rostul formându-și un nou început.
Se vede mult suflet în ea. Am plâns când am citit-o. Și nu plâng ușor.
Vă îmbrățișez virtual, dar o fac cu toată inima.”

Ana” de Em Sava nu este o carte, este o operă literară deosebită. Rareori mă impresionează o carte până la lacrimi, dar „Ana” m-a făcut să râd și să plâng deopotrivă. Am citit cartea asta cu atâta drag, regăsindu-mă printre rânduri. „Ana” nu este un roman siropos din care nu rămâi cu nimic, ci este istorie și cultură împletite cu profunzimea naturii umane. Cu siguranță această carte rămâne pe raftul cărților de top în biblioteca mea. Recenzia vă ajută să pătrundeți o clipă în lumea Anei”. #ana #emsava #editurasiono

Ana – O carte ce pecetluiește inima

Și pentru cei care ați ajuns până aici, îmi etalez colecția de biluțe, postări de FB din ultimele două luni. Nu am pus nicio recenzie. Acelea sunt deja aici.
Două luni de dragoste de literă, două luni în care Ana mi-a fost aici, mi-a fost aproape.

ff

O cunosc de multă vreme pe autoarea romanului „Ana”, cunosc familia și lumea în care ea a crescut și s-a format. Îi cunosc și preocupările literare, talentul creator și mi-am exprimat cu mai multe ocazii aprecierea pe care o am pentru ceea ce scrie, pentru bucuria și ușurința care se resimte în textele ei. Astăzi, prin romanul aflat în discuție, Em s-a depășit pe sine, a adus în atenția cititorilor o frescă a societății transilvănene din prima jumătate a secolului trecut, având în prim-plan satul ardelean, cu specificul său, așa cum nu a mai făcut-o nimeni de când Ion Lăncrăjan, sau Ioana Postelnicu, murind, au încetat să mai scrie. Satul ardelean, prezentat printr-un studiu de caz a tot ceea ce se petrece în mica localitate Sava, trece prin schimbările impuse de evenimentele istorice care influențează întreaga Transilvanie (Primul Război Mondial, reforma agrară, Dictatul de la Viena, Al Doilea Război Mondial), iar autoarea surprinde până la cele mai mici detalii trăirile oamenilor, felul în care ei reușesc, sau nu, să se adapteze la schimbările pe care le aduce marea istorie în lumea lor. Autoarea subliniază cu foarte multă pricepere impactul pe care îl are marea istorie, prin deciziile, de multe ori absurde, care s-au luat de mai marii țării, ori ai lumii, asupra comunităților mici, așa cum sunt cele rurale, precum cea din micul sat Sava. Oamenii află despre marile evenimente prin schimbările pe care acestea le aduc în micul lor univers și nu prin știrile de presă. Pentru satul Sava istoria nu este un eveniment îndepărtat ci o intervenție, deseori brutală, care modifică oamenilor ritmul vieții, regulile străvechi de conviețuire.

Romanul scriitoarei Em Sava este totodată și un omagiu adus țărăncii ardelene care, pe lângă supușenia pe care i-o impun legile nescrise ale comunității, este puternică, de neclintit în fața vremurilor, în jurul ei familia se formează, crește, se întărește, viețuiește și moare. Comunitatea Savei surprinsă prin intermediul a trei generații de femei, prin Maria, Ana și Zamfira, este profund matriarhală. Viața se ivește, istovitor din chinurile fizice ale femeii și tot așa merge mai departe. Maria reprezintă trecutul care împovărează femeia, Ana este prezentul care dovedește tăria și dorința de emancipare a acesteia, în vreme ce Zamfira e viitorul dătător de speranță, tocmai prin  ideea de continuitate care le leagă pe cele trei femei.

Nu în ultimul rând, romanul Ana este un important document lingvistic, un colector al unui grai frumos și străvechi al Transilvaniei, în primejdie să se risipească, să se uite, să se piardă. Or, Em Sava, prin demersul său, face și o valoroasă colectare și restituire a limbii române vorbite la un moment istoric dat în această parte de Românie.

„Ana” este un roman foarte bine gândit, până la micile detalii, dar mai ales e bine scris. Pot spune că este, cu adevărat, lucrarea unui profesionist. Merită să ajungă și pe masa criticilor, pentru că abordează un domeniu evitat de cele mai multe ori de scriitorii români contemporani: satul românesc. E o carte pentru cititorii selecți, doritori de literatură bună.

Prof. Arion Hadrian