• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Amalgam

?

18 Monday Nov 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 23 Comments

Sunt paralelă cu politica, dar votez pentru că e datoria și dreptul meu, pentru că așa simt că e corect. Dar. Că am un „dar” mare crescut în grădină. Data trecută Iohannis a fost super susținut de virtual. Era palpabilă speranța românului în gospodarul de la Sibiu. Se vedea viitorul roz și prosper.
Booon! A dezamăgit, pare-se. Acum toți o scuipă pe „proasta națională”, scuipându-i în același timp, firește, și pe cei care au votat-o. Mă întreb: oare imaginea ei nu e voit caricaturizată până la absurd tocmai pentru a pune în lumină pe Iohannisul aflat la umbra nefăcutelor timp de cinci ani? Totuși madam e primul ministru al României. Chiar Bulă varianta feminină nu o fi nici ea. Mă gândesc că sunt niște trepte de urcat și niște oameni de convins până ajungi acolo.
Oare nu e o imensă și intensă manipulare? Ca fetele mediocre fizic ce-și aleg mereu prietena bună dintre urâțele, doar ca să pară frumoase prin comparație.
Nu dați cu roșii coapte, nici cu ouă stricate! Posibil că o să vă supăr pe unii. V-am zis că nu mă știu, însă mai intru pe FB, văd mesaje care de multe ori nu mi se par convingătoare și, din rolul meu de spectator, observ situația și îmi pun întrebări.
O fi corect să nu existe o dezbatere publică între cei doi, așa cum se pare că cere legea? Nu pentru madam, ci pentru români. E corect ca lumea să-și pună clar și la lumină opțiunea de vot? Adică, nu mai e votul secret? Nu știu… zic. Nu luați gândul meu o idee pro-Dăncilă, că nu e.  Zic să stăm strâmb și să judecăm drept. O secundă.

foc

12 Tuesday Nov 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 4 Comments

La început a fost cuvântul. E venin și piatră cuvântul. E pâine și sare. E foc.
Uneori se oprește mirat lângă cuptor. În bucătărie. Se spune că dragostea trece prin stomac, iar sufletul, sofisticat în căutări, stă tihnit și huzurește.
Ne complicăm în căutări, suferim de scenarite migălos răsucite, dar în esență viața e simplă. Simplul se traduce în eleganță. Iar amintirile vin și ne îmbucă, ca și cum am fi niște mere coapte.

img_20191112_112448_3515565396200325937407.jpg

Cică-i ziua mea

12 Monday Aug 2019

Posted by sweet & salty in A fi scriitor, Amalgam, Bucăți de gând

≈ 29 Comments

Trezit de dimineață. Lumina! Un tumult de senzații psihedelic. Acasă, un melanj. WordPress-ul îmi spune La mulți ani. Cinci ani de zbor, zice.
Zbor? Cică-i ziua mea? Zbor. Hmmm.
Stele și nori, podea și băltoace și oameni. Dar multe stele. Cinci ani de când.
Scris de cinci stele. Oameni cu ele.
Între timp multe. O viață. Metamorfoze. Aripi. Când de fluture, când de vultur.
Scrisul mă scrie. Mă înalț în litere. Mă hrănesc cu ele.
Scriu. Lucrez. Corectez. Editez. Redactez. Timp nu-i.
Sunt acasă cu mine. Mă caut. Leitmotivul respirației mele: acasă, literă și mere.
Mulțumesc, Doamne! Tu mi-ai dat litera.

filosofii cu minuscule și-un cocoș

03 Wednesday Jul 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând

≈ 30 Comments

Foarte greu mă adun. E vara prea fierbinte? E ziua prea scurtă? Sunt gândurile niște rațe măcănitoare prea simpatice să se pună pe hârtie? Fie ce-o fi, mi-am zis. Nu mai las încă o zi să se ducă, că oricum se duc toate. Cum pui mâna pe ele se împrăștie, se topesc. Unde se duce timpul când se duce? Și ce-i cu graba asta pe capul lui? Într-o bună zi, când o să-l conving să stea cu mine la o cafea, după ce-o să-l întreb rotunjit: comment ça va? o să-l amețesc cu niște macarons, ori, dacă e la dietă o să-i dau zmeură din spatele casei… în fine. Când o să-l prind, îi voi explica niște chestii, așa, ca la elevii mei. În joacă, să priceapă și el. Am senzația că-l luăm prea în serios și de aceea el, marele copil al vieții, fuge rupând pământul ca gândul și ca vântul. Și nu-l ai că nu-l poți avea că e iubitul universal. Cum să nu-ți îndrăgești timpul tău personal, timpul finit la o viață în care iubești și râzi și scrii și te cațări pe pietre în munți și iar iubești.
Am zis că nu zic nimic? Păi nu zic. Doar că m-am întâlnit recent cu un cocoș cu personalitate de câine, care cântă într-un falsetto de tenor ratat. E înconjurat de niște coțofene de găini nurlii și moi. El e un desăvârșit gentleman, care le cheamă să ronțăie să-și păstreze nurii și pufoșeniile. Vezi bine că-i plac formele. E deci un bou, pentru că nu apreciază intelectul feminin cu piept plat ci formele rotunde ale consoartelor roșcate și blânde.
Nu. El e cocoș și sare pe orice intrus. Cântă un soi de cucurigu ca un lătrat de câine. Se ceartă și se înfoaie și are o personalitate de Grivei cu harem.

Acum concluzia ar fi că timpul e un soi de cocoș. Cred că aș putea demonstra acest lucru. 🙂

Quote

Chestionarul lui Proust – Em Sava — Illusion’s Street

04 Tuesday Jun 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 7 Comments

Diana mă întreabă, eu răspund. Și îi mulțumesc. 

Sunt bloggeri care îți ating inima și-ți gâdilă centrul simțului estetic. Unul dintre aceștia este Em Sava cea ale cărei cuvinte dulci-sărate le tot gust și nu mă mai satur. Em este o scriitoare excepțională în cel mai pur sincer al cuvântului. Spun asta nu pentru că ale ei cuvinte au spart bariera ecranului și […]

via Chestionarul lui Proust – Em Sava — Illusion’s Street

Ana

02 Sunday Jun 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Ana, Bucăți de gând

≈ 25 Comments

3

Când scriu despre bunicii mei, e ca și cum aș vorbi despre Duminică. E atâta pace și credință și curățenie în viața lor sfințită de suferință și dragoste, încât mă apropii cu pioșenie și-mi vine mai degrabă să tac și să mă închin, ca la icoane.
Lumea în care au trăit mă absoarbe, văd detalii mărunte, simt parfumuri și, printr-o alchimie ciudată, chiar și eu fac parte mai degrabă din lumea aceea îndepărtată decât din cea în care trăiesc.
Bunica mi-a povestit viața ei. Doamne, ce viață! N-a fost cu nimic mai prejos decât Scarlett O’Hara, sau altă eroină cu rezonanțe literare.
Femeie frumoasă, ardeleancă aprigă, depășind vremurile adânc moralizatoare ale mijlocului de secol XX, ce aveau linia orizontului cumplit de îngustă, bunica a rupt trei logodne și-a fugit de-acasă cu bunicul, cu care s-a și măritat în ciuda interdicției părintești:
„Nu era nici un fecior așa cinaș cum era bunicu-to, nici în Sava, da’ nici în alte sate. Era cizăș. Toți ascultau de el…”
A purtat o taină grea pe care, hotărâtă, așa cum era ea, mi-a încredințat-o. Zile la rând mi-a povestit trecutul ei, desfăcându-l în fața mea în felii mărunte, fără ascunzișuri. Un soi de spovedanie care-i făcea bine…

 

Amintiri parfumate

31 Friday May 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 17 Comments

Lăsasem în România liliacul greu de floare. Fusese un aprilie mult prea cald anul acela, ca și cum primăvara ar fi uitat să se trezească, să-și ia jobul în primire și o suplinise soră-sa, vara.
Am ajuns la capătul pământului, în Arțaria, în 28 aprilie și-aici era un friguț proaspăt, de început de primăvară. Venisem dintr-o Românie înflorită și caldă, dar acum umblam cu fermoarul de la geacă tras până sub bărbie. Oamenii din țara asta păreau să aibă alte valori termale decât mine, că erau cam dezgoliți. Dar, cum mă așteptam, oricum, să găsesc un soi de marțieni, iar ochii-mi erau ca lentilele de microscop care disecau fiecare imagine și informație despre noul ce-mi schimbase viața cu 180 de grade, probabil că nu m-aș fi mirat să mă întâlnesc chiar și cu omuleți verzi. Așa că lumea în pantaloni scurți la zece-douăsprezece grade, nu era mare lucru. După ce am scanat eu cu ochi de girofar minunăția verde a orașului și făcut un soi de inventar, am concluzionat extrem de supărată: aici nu există liliac.
Am spus și părinților că deh, frumoasă țară, dar cu o lipsă majoră. Ca și cum de existența florilor mov și albe ar fi depins fericirea mea, fericirea națiunii și pacea pe planetă.
Mama, ca mama, când a venit la noi a strecurat în bagaje două crenguțe de liliac, una din grădina lor, una din grădina bunicii, să nu-mi lipsească din noua mea viață, tocmai acest element vital.
Văzusem eu, după aceea că și pe-aici crește, că e la fel de frumos ca și acasă, doar că se trezește ceva mai târziu.
Liliacul din România a făcut rădăcini aici, la fel ca mine. Ieri am primit un buchet care parfumează casa, iar în grădină își ridică nasul spre cer cel românesc. În vază sunt crenguțe canadiene (dacă n-or fi emigrat și ele, ca și al meu).
Parfumul lor e același, la fel ca râsul omului, care se bucură la fel, indiferent de limbă.

Sezon de nunți

18 Saturday May 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Fluturi și alte frunze...

≈ 22 Comments

Am întrebat-o cine e.
– Mireasă sunt. Nu vezi buchetul? mi-a răspuns,
așază-te la rând, de n-ai pereche, că poate ai noroc și-l prinzi.
– Nu, mulțumesc! i-am spus. Împerecheată sunt.
Și-am o grădină-ntreagă înflorită. 🙂

pur și simplu

11 Saturday May 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam

≈ 11 Comments

3351

Râd
cu lacrimi
de ce
nu de ce de cine
de mine
iau din sertar cele cinci-șase ciocolăți sau ciocolate
și mă uit la data de expirare
hmmm zic cu voce tare două-s expirate
hmmm zice cu voce tare de când
octombrie 2019 zic
tace
apoi zice vezi că de când te uiți la Outlander
ai început să călătorești în timp
tac
gândesc
realizez
și mă prăbușesc de râs
nu le am cu cifrele nicium
ori o iau înainte
ori rămân în urmă
cine a inventat numerele și de ce
dar stânga și dreapta?

E iarăși prima oară

07 Tuesday May 2019

Posted by sweet & salty in Amalgam, Bucăți de gând, Geografie subiectivă...

≈ 26 Comments

img_20190506_194311_5157549887766876008547.jpgVoi vedeți ce-i afară? Așa ceva! Serios! Nu-mi spuneți că primăvară, că alea alea. Când se împodobește o sală de nuntă lumea se minunează: Frumos! Când un designer șmecher aranjează o casă urmează un fluierat admirativ. Exagerez, că nu-și bagă nimeni două degete în gură să facă asta. 🙂
Eu am înnebunit un pic zilele astea și mi s-a pus pata rău pe pădure, pe parc, pe stradă, pe propria-mi grădină și mai ales pe telefonul care face mii de poze aproape singur. Am devenit lacomă. O să ziceți: primăvară. De acord. Deși „primăvară” e doar un cuvânt. Strâmt. O adunătură de litere, un substantiv abstract, fără o concretețe neapărată.

Afară e viață. E minune. E frumusețea însăși ce a decis să coboare pentru noi pe pământ s-o mai vedem încă o dată. Să ne sfințească verde cu minunea ei ca și cum ar fi prima dată. De fapt e prima dată, nu-i așa?
Îmi vine să-mi cer scuze oamenilor că vorbesc prea mult despre pădure, fără să fiu de la meteo ori de la National Geographic. Însă mă zăpăcește luna asta cu petalele-i albe și roz și galbene, cu melci și broaște și pomi înverziți. Îmi scot pălăria și mi-o arunc în fața florilor ce binecuvântează iarăși pământul. Iar pentru prima oară. Atunci când iubești o faci pentru prima oară. De fiecare dată.

Până la urmă totul este despre gramatică, de etimologie, de semnatică, iar „frumusețe”, „primăvară”, „viață”, „renaștere”, „iubire” e o singură noțiune, o singură stare, un singur parfum: un substantiv al absolutului absolut.

20190505_1554458462393473809533296.jpg
20190506_1530033453817721660916636.jpg
20190506_1537343005619897078491132.jpg
← Older posts
Newer posts →

Categories

  • A fi scriitor (104)
  • Amalgam (221)
  • Ana (52)
  • Asia (2)
  • Întâmplate sau nu… (55)
  • Bucăți de gând (137)
  • Catchy (15)
  • Concurs (19)
  • De prin viață… (23)
  • Din bucătăria mea (21)
  • File de jurnal (191)
  • Fluturi și alte frunze… (46)
  • Geografie subiectivă… (120)
  • Imagini… (44)
  • Lume color (13)
  • Observatorul (9)
  • pași (34)
  • Promisiuni (9)
  • Recenzii (4)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (22)
  • Travel (40)
  • UZP (3)

Arhive

Recent Posts

  • drumuri
  • Zile și zile
  • nu e al meu
  • Mămăligă cu brânză
  • Songdo

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,280 other subscribers

Authors

  • sweet & salty's avatar

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Asia
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Asia
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • Observatorul
  • pași
  • Promisiuni
  • Recenzii
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel
  • UZP

Blog at WordPress.com.

  • Subscribe Subscribed
    • Sweet & Salty
    • Join 1,280 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • Sweet & Salty
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
Loading Comments...