Un film color, ușor înmuiat în griuri ștergea înnebunit fața parbrizului. Mă fascina figura geometrică ce se întindea spre undeva-ul acela infinit ce alerga peste dealuri și prin păduri. Mașina încerca să-l prindă din urmă, iar copacii din lateral rămâneau întinși spre cer, aproape nemișcați, având o figură spășită de: venim și noi cu trenul următor.
M-am uitat în oglinda retrovizoare și am văzut imaginea răsturnată a liniei din față, repetată în spate, în același dans monoton de griuri și mi-am spus că lucrurile nu se schimbă. Viața merge înainte. De fapt nu, m-am corectat singură. Nu viața merge înainte. Viața stă pe loc ca o gară cu lumini și umbre, cu casiere stridente care oferă bilete la clasa întâi sau la economic. Noi mergem înainte. Noi pendulăm dintr-o parte în cealaltă a liniei cenușii care se întinde obositor mai mult decât putem pricepe și percepe.
Suntem doar o lacrimă ce se transferă cuminte străzii, fără să lase prea multe urme. Un pic de sare, lipită iute de roțile mașinii ce trece…

Flash – O lacrimă pe autostradă

De-a baba oarba pare un concept discriminatoriu și extrem de crud. Joc. Ce joc? O biată femeie ajunsă la vârsta senectuții este derutată de mai tinerii icși și igreci, care trebuie să fie prinși (nu știm de ce) fix de către doamna mai sus numită. În afara faptului că biata femeie ajunsă în cumplita iarnă a vieții, prestate greu probabil, are și o condiție medicală gravă: lipsa vederii. Adică e oarbă. Adică e și babă e și oarbă.
Medical am văzut că boala e numită cecitate. Părinții medicinei ar da-o înspre italiană, cieco it. înseamnă orb. Habar n-am de ce au nevoie stimabilii de acest termen, când orb vine din latinescul orbis și toată medicina medicinei începând de la primul fir de mușețel și până la cea mai sofisticată poțiune chimică are nume latinești. Dar… baba și prefectura, ori și mitraliera… Ce-mi pasă mie de etimologia cuvântului?
Realizez că biata femeie, la modul general vorbind, oricum exploatată milenar de colegu’ de planetă – bărbatu’, e surprinsă în istorie în ipostaze umilitoare. Copil cuminte și babă frumoasă, fost-ai lele cât ai fost, că acum ești babă… adică: numai babă să nu fii!
Deci, baba după ce că-i babă, mai e și oarbă și unii, (crudă-i tinerețea!) își bat joc de biata bunicuță lipsită de vedere și o răsucesc ca pe un titirez, ca să fie găsiți de ea.
De ce? Nu de ce, de cine. De ea! Refuz să scriu despre baba oarba.

(Cred că se vede că e o satiră. Sper.)

Tema săptămânii – De-a baba oarba – Em

Avea o mustăcioară mică, așa cum văzuse ea în pozele cu Hitler și niște obraji rotunzi și roz, pleznind de sănătate, ca două mere Ionatan crescute pe dealuri dospite fără grija nimănui. Era mereu proaspăt bărbierit și tuns scurt, soldățește. De fapt întreaga lui ținută trimitea cu gândul la armată. La un general de armată. Avea un ușor defect de dicție, dar respectul impus celorlalți era atât de mare, încât nimeni nu îndrăznea, nici măcar o tentativă de zâmbet, atunci când vreo silabă se mai împiedica de două, trei ori, de vreun cuvânt mai buclucaș.

Nimeni nu-l auzise ridicând vreodată tonul, însă vorbele lui curgeau grele și adânci, bine gândite și cumpătate, așa cum era fiecare lucru mic sau mare, pe care îl făcea. Nimic în pripă. Nu avea entuziasme de moment și, așa cum nu părea să se mânie niciodată, nici bucuros nu știa să fie. Nu-l văzuse niciodată râzând, doar zâmbind. Rar. Și atunci dezvelea o dantură fără cusur, la fel cum fără cusur era orice ținea de el. Totul era bine calculat. Lumea era așa cum era, cât încăpea în balanțele unui cântar.

Era văduv de mulți ani, dar nu se simțea lipsa femeii din casa ori bucătăria lui. Lucrurile erau puse ordonat la locurile lor, ca și atunci când Maria trăia.
Când se așeza la masă, singurătatea nu da semne c-ar vrea să-l însoțească.
Mânca cu poftă, dar fără grabă, tăind, cu un cuțit bine ascuțit, o feliuță subțire de slănină afumată. Apoi una de caș proaspăt de oaie. Rupea o bucată de pâine cântărită din ochi și apoi îneca în sare grunjoasă o felie de ceapă roșie. În timp ce mesteca bine combinația divină de gusturi, pregătea altă tură de pătrățele miraculos hrănitoare.
Fiecare gest părea a face parte dintr-un ritual bine știut, impecabil executat.