Azi se conjugă la indicativ prezent verbul „A PROTESTA”.
Se declină substantivul „VIITOR”, cu funcție de subiect, acordându-se în mod extrem și absolut atributului  „COPIII”.
Accentul, în construcția propoziției și a frazei, cade imperios pe complementul circumstanțial de loc „ ÎN STRADĂ”.
Sintaxa propoziției și a frazei ajunge invariabil GEOGRAFIE locuită de români în țară și peste hotare.
***
Fragment: Azi timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Paharul s-a umplut și a luat formă de oameni care protestează: ISTORIE.
Gramatica reacționează violent, iar substantivul„ VIITOR” a devenit brusc sinonim pentru „COPII”.
***
Fb-ul e fierbinte. Politicul mustește neliniște în toate piepturile care bat românește, iar oamenii își scuipă libertatea, care cum pot. Știri interactive,  comentarii la subsol, zile în stradă, sau pe fb, să vedem unde, ce și mai ales CÂND?
Emoție la unison. Zile care contează și contorizează ISTORIE.

Leapșa de la  HopeLess căreia îi mulțumesc. Cartea e una din marile mele iubiri (știu că așa este și pentru voi. Toți cei care citiți acum aici, locuiți aceeași patrie, a cuvântului.)

Preferi cititul în pat sau în alt loc?

Oriunde. În pat, pe scaun, la birou, în picioare dacă aștept undeva… Am mereu cu mine ceva de citit în telefon, așa că profit de fiecare ocazie. În vacanțe însă îmi place să am cartea clasică, tipărită…

Personaj principal feminin sau personaj principal masculin?

Depinde de cum mă incită personajul. Nu am o preferință pentru genul protagonistului, mai degrabă mă atrage (ori dimpotrivă, respinge) caracterul, construcția lui, jocul în cadrul scriiturii.

Gustări dulci sau gustări sărate?

Exact ca numele blogului meu: ambele. Prea mult dulce e prea mult, iar sarea peste măsură… acrește. De câteva luni am descoperit biscotti cu sare și zahăr. Am strâmbat din nas inițial, dar sunt delicioase. În concluzie: îmi plac ambele, uneori chiar combinate.

Trilogii sau serii alcătuite din mai multe volume?

O carte bună e o carte bune, indiferent cât pedalezi până la final. Iar una proastă te convinge de la primele cuvinte să o lași din mână. Așa că pentru mine nu contează dacă e trilogie, ori serie compusă din mai multe volume. Şi, şi.

Narațiune la persoana I sau la persoana a III-a?

Narațiunea la persoana I convinge, incită, dă senzația de autenticitate. Și eu folosesc mult această tehnică. Și de prea multe ori dau impresia că scriu despre mine, chiar dacă e doar un exercițiu de imaginație Cum spunea cineva: e fascinant să te uiți pe gaura cheii.
Nu am totuși o preferință. Citesc cu aceeași plăcere o narațiune,  indiferent că e scrisă la persoana I ori a III-a.

Librărie sau bibliotecă?

Ambele. Și sunt plăceri oarecum diferite din punctul meu de vedere. Îmi provoacă senzații diferite.
Îmi petrec destul de mult timp la librăriile Chapters, unde uit de mine. Sunt cele care au cafenea și poți sta cu nemiluita la o cafea și să frunzărești ce vrei. E paradis. Atmosfera este atât de faină, că uneori îmi place să scriu. Te molipsești cumva de la literele din jur…

Cărți care îți provoacă râsul sau cărți care te fac să plângi?

Nu le aleg după acest criteriu. Mă transpun în scriitură și pot să sufăr, în disperare, cot la cot cu protagoniștii, ori să mă bine dispun.

Coperta albă sau copertă neagră?

Coperta incită. Atrage. E primul contact, mai ales atunci când ai de-a face cu un autor nou, despre care nu știi mai nimic. Aș zice că e foarte importantă. E oarecum cartea de vizită a viitoarei lecturi.
Cred că o prefer neagră, dacă am doar cele două opțiuni. Aș opta însă pentru… colorată.

Roman psihologic sau roman de acțiune?

Psihologic. Clar!

Nu voi lepșui pe nimeni, dintr-un singur motiv: v-aș lepșui pe toți. Așa că vă invit, dacă vă place subiectul să preluați aceste întrebări. Voi ce ați răspunde?

Oameni vin în viața noastră. Mereu și mereu. Intră și ies, ca într-o imensă sală de așteptare. Cu soare, sau cu nori negri, împovărați de suflete cenușii…
Aduc cu ei vreme bună, sau ninsoare și neapărat povești.
Puterea omului… Unii aduc, plantează, însoresc… Alții sug vampiric energia râsului tău-primăvară… Oamenii…

Ei nu sunt ce par a fi. Aproape de fiecare dată descoperi în cel din  fața ta  o altă variantă, decât cea aflată în „fișa postului” pe care ți-o prezintă în perioada de cucerire (nu neapărat erotică, de interes la persoană). Poate imaginea lor interioară despre ei înșiși e cu totul alta decât cea primită de exterior. Se petrece același fenomen ca atunci când îți auzi vocea înregistrată. Departe și străină, pentru că o receptezi altfel în cutia craniană.

Oamenii sunt frumoși. Fără excepție. Fiecare e o lecție, fiecare un vis, sau o poartă. Fiecare un doritor de-a face bine. Nu se întâmplă întotdeauna cum vrem noi și-atunci dăm pe dinafară, suntem spumoși în afirmații, acțiuni. Uităm un lucru: așa trebuie să fie. Nu suntem făuritori de soartă, oricât de deștepți, intuitivi, pragmatici, pozitivi, ori negativi am fi. Câteodată o poartă se închide și e perfect. Suntem protejați de furtună. Sigur, noi nu știm. Habar nu avem că la șase metri și-un pic e un pui de furtună.

Se spune că omul e cel mai mare drog pentru om. Cred.

Sonia scrie. E un om vesel și tonic. În ciuda faptului că o cunosc de puțină vreme și doar de pe fb. știu că poartă o inimă mai mare decât prevede legea.
Textul de mai jos e diferit de ceea ce scrie de obicei, poate de aceea și-a dorit să fie oaspetele meu, să testeze oarecum acest tip de scriitură. Sunt onorată și vi-o dezvălui cu drag. Rândurile ei mi-au amintit de Mihail Drumeș, de anii de liceu și primii fiori adolescentini:

„In fiecare pauză se luau de braț amândouă și mergeau la baie. Se uitau în oglindă, își țuguiau senzual buzele, își zburleau puțin părul, apoi se întorceau râzând în clasă. Ritualul acesta se petrecea cu un singur scop: acela de-a trece prin fața clasei a XII-a, unde știau că-l vor zări pe Laurențiu, sportivul școlii, după care erau leșinate toate fetele. Ca să-i atragă atenția, încercau care mai de care să-i fure o privire, un zâmbet. Se ciocneau de el, ca din greșeală, pe coridoare. Râdeau zgomotos, apoi se lăudau fericite cu orice mic gest, real sau imaginar pe care acesta l-ar fi făcut în direcția lor.

Sonia ura cursa asta generală, nu pentru că n-ar fi fost frumoasă, ori amuzantă, dar de ce să vrea ceva dorit de toată lumea? Râdea de reacțiile colegelor ei, care-și dădeau ochii peste cap la fiecare apariție a blondului, așa că numărul drumurilor spre baie au scăzut simțitor, direct proporțional cu interesul ei pentru băiat.

Cătălina, prietena ei cea mai bună o simțea. Știa că dezinteresul fetei era mai mult la suprafață, deși Sonia nega cu furie că l-ar mai plăcea, repetând de fiecare dată că e un subiect închis. Dar când îl vedea, ori când auzea vorbindu-se despre el, undeva, în interiorul ei, nici ea nu știa unde anume, simțea o durere ciudată, care-i strângea râsul într-o umbră de lacrimă.
***
1 Martie. Zumzăială generală și îmbujorată de albinuțe vesele: fetele împărțeau mărțișoarele, atent pregătite de acasă. Sonia iubea sărbătoarea primăverii. Nu avea nici un mărțișor pregătit pentru Laurențiu și vedea amuzată cum celelalte făceau rând la ușa clasei lui, în fiecare pauză.
– Hai cu mine la baie? O chemă Cătălina în pauza mare.
– Nu! Nu suport să le văd pe gâștele astea, cum își rup gâtul după Mr. Laurențiu! Fraiere! Iar el mândru de tot circul ăsta! – pufni enervată.
Cătălina plecă singură și grăbită spre baie. Pe ea încă nu o interesau băieții… Era mai copilăroasă, dar înțelegea prea bine frământările Soniei. Erau nedespărțite din clasa a cincea și încă de atunci băieții scriau declarații siropoase prietenei ei. Cătălina era spectator, consilier și sfetnic de taină al Soniei.
***
Deodată simți că cineva o prinde. Se opri din alergat și se uită buimacă spre mâna care o ținea strâns de încheietură. Țipă de uimire:
– Laurențiu!
– Tu ești prietena Soniei… Te rog frumos să îi duci asta din partea mea.
Și dispăru după ușă, lăsând-o pe Cătălina perplexă, cu un buchet de ghiocei în mână. Uitând de baie, se întoarse în goană în direcția opusă, spre clasă, unde Sonia râdea cu celelalte fete. O trase grăbită deoparte și, cu fața încă întipărită de uimire, îi îndesă în mână buchetul de ghiocei ciufulit de graba ei.
– Ce-i asta? Întrebă Sonia râzând.
– Laurențiu! El mi i-a dat pentru tine. Știe cum te cheamă, sublinie cu importanță.
Amândouă aveau ochii măriți din cauza mirării, de parcă cine știe ce miracol nemaivăzut tocmai se petrecuse în fața lor. Se uitau la nevinovatul buchet de ghiocei, ca și cum ar fi fost un obiect proaspăt picat de pe altă planetă.
Până la urmă Sonia își făcu curaj și îl ridică la nivelul ochilor, înduioșată. Apoi, brusc, începu să țipe:
– Are un bilețel! Un bilețel!!!
Mâinile îi tremurau de emoție și cu greu desfăcu firul roșu-alb, ce-l ținea legat prizonier de florile primăvăratice. Îl citi cu emoție de câteva ori, apoi cu voce stinsă ca și cum ar fi anunțat o tragedie, spuse:
-Vrea să mă duc cu el la spectacol! Diseară! Ce mă fac?

Am zis să vă dau și vouă știrea de ultimă oră. Plec. E în toate ziarele de azi.
Mă duc nițel pe Marte. După atâta agitație mă hotărâsem să scriu doar despre gâște, capre și marțieni. Apoi cugetând, am zis că e mai interesant să scriu despre marțieni. Și când mă gândeam eu așaaaaa, sună telefonul. Coincidență. Mi s-a propus de la…. Da. Exact. Așa că sus e dovada. Dacă nu mai postez, înseamnă că nu au net pe marte.

Când vrei să faci jogging și o pisicuță hotărâtă îți taie calea, nu se numește ghinion, ci sesiune foto. Dânsa a venit fugind la mine, m-a obligat să mă opresc și să mă joc un pic cu ea. Asta da personalitate felină!
Pisicuțele obțin întotdeauna ce vor. Miau! 😀

(N-a fost ușor să o fotografiez, pentru că nu o interesa să fie vedetă, ci să fie iubită un pic.)

Cuvinte ce trebuie puse pe frigider!!! Musai!
În plus am nevoie zilnic de exerciții: o oră, cu voce tare, în fața oglinzii: nu-uri și cuvinte cu p și f. Da. Exact acelea.

Am ajuns să mă scot din sărite. Eu pe mine. Enervant de politicoasă și diplomată și serviabilă și bla și bla și bla…
Prietenele mele, mai colorate în limbaj, că-s oameni și ele, s-au hotărât de Revelion să mă facă să zic p.. hfefeș, adică la masculin, cum ar veni.
Eu? M-am codit, ce m-am codit, dar nu era loc de întors. Afumate, gălăgioase și insistente, muzică și dans… deh, petrecere… așa că la unu, doi și trei…. tare și răspicat trebuia să zic.
Și am trișat, adică am zis Pola (Paula în engleză așa sună. Nu?) Bruiajul de fond m-a ajutat. Ele fericite: mission accomplished… Am zâmbit, am sughițat și… Pola!!!
Nu! Nu se mai poate!!!

Azi. Ieșeam de la cumpărături și un cerșetor mi-a cerut mărunt. Eu nu prea am cash cu mine, așa că-n portmoneu câteva monede, sub un dolar. Jenant.
I-am dat totuși, cerându-mi scuze. Mi-a mulțummit omu’ fericit. Iar eu???
După ce că-mi cerusem scuze… i-am mulțumit!!!! Dohhhhh!!!!!
De ce? În virtuatea inerției. Habar nu am de ce.

Nu. Trebuie să am o discuție serioasă cu mine în fața oglinzii: nu, și nu, și nu și fjeore, fheff și pdfaf și pfgehee.

Păi nu? Viață-i asta?

Phiii! E ziua mea.
Phiii! Și am știut? Nuuuu!!!!
Azi se fac doi ani de când… Da. Fix doi ani de când am lansat în spațiu primele mele litere bloggeristice. Notificarea de la WordPress mi-a amintit mulțumit că zbor. Formulă tipică, șablon, dar eu chiar zbor. Și ce mai zbor… de-mi pierd fulgii și mai dau și cu capul de….
Acum doi ani am intrat îndrăzneață, ca omul care se știe singur într-o încăpere mare și se poate juca nestingherit. Am strigat: „Ecooooo!!!”, gândindu-mă că nimeni nu mă aude, așa că pot și falsa dacă vreau. Însă imediat am auzit răspunsuri. Vorbele mele s-au întors pe alte aripi și alte voci. Că am descoperit o altă lume, populată cu oameni minunați, voi știți. Doar voi sunteți cei care…
Nu mă pricep la statistici, la bilanțuri și nu știu dacă cifrele care curg în jurul meu au vreo semnificație, dar pentru un motiv pe care nu îl înțeleg le voi scrie acum și aici:
69 251 vizualizări
24 905 vizitatori
10 070 like-uri
8 837 comentarii
273 articole
401 followers/abonați
râs și plâns
prieteni de suflet
bătăi de inimă
adrenalină uneori
și da… nervi, sau supărare câteodată.
Mă tenta să scriu câteva vorbe despre unii dintre voi, că vă iubesc tare. Dar, cu capul în nori cum sunt, mi-e teamă că aș putea uita ceva, sau pe cineva. Așa că nu voi scrie. Vă mulțumesc cu niște vorbe total nepotrivite, tocite și clișeice rău,( care mă zgârie când mi se spun… dar ce vină am eu că le-a spus altcineva înaintea mea?)
Vă mulțumesc că existați!!! xoxo