„Computers are incredibly fast, accurate and stupid;
humans are incredibly slow, inaccurate and brilliant;
together they are powerful beyond imagination.” (Albert Einstein)

Parte din viața noastră, la serviciu și acasă, folosit în muncă, divertisment, ori socializare, de cei pricepuți, sau mai puțin pricepuți, indiferent că e blamat, ori lăudat, computerul este miracolul tehnologiei moderne. Ritmul alert al secolului în care trăim ar putea fi măsurat în scurgerea bit-ului de pe internet.
***
Făcând video-editare îmi petrec foarte mult timp în fața PC-ului, de aceea performanța echipamentului de lucru este factor esențial în munca mea.
Și, dacă în majoritatea cazurilor tehnologia IT e prietena cea mai bună, făcând posibile performanțe, care păreau SF înainte de era computerului, sunt și situații când ne poate duce la exasperare, anulând, ori zădărnicind anumite proiecte, fie datorită vreunei defecțiuni tehnice a sistemului, fie clasicei erori umane, căci „errare humanum est…” după cum adevărat grăit-au strămoșii noștri latini.

Când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori ce faci? Te gândești imediat la soluția: Sună un prieten. Așa a procedat zilele trecute Andra extrem de agitată, încercând să găsească cu mine soluția:
– Alo, buna Mara, sunt disperată! Îmi vine să urlu. Dacă m-ai vedea… în curând scot fum și flăcări ….
– Ce s-a întâmplat?
– Am probleme mari cu PC-ul. Am de făcut o prezentare și exact acum s-a hotărât să-mi facă figuri. Nu c-ar fi fost înainte Speedy Gonzales… dar acum nu merge decât dacă-l plimb. Tu știi cum sunt eu: mă bag la multe și-mi ies la mare artă, dar la tehnică sunt… pastă. Nu am crescut ca voi, cu computerul în fața nasului. Lucrez cu el de nevoie, că asta-i lumea în care trăim, dar dacă nu merge, îmi vine să-l arunc pe geam și gata. Nu e chimie între noi. Nu-l pricep, nu mă pricepe… Mă exasperează cât de încet se mișcă. Parcă ar avea două viteze: încet și deloc.
– Da, știu cum e… Am avut și eu o problemă care mi-a pus nervii în pioneze. Aveam de făcut un video și, ca să fac renderizarea (rendering), PC-ul meu avea nevoie de șaptezeci și două de ore. Șaptezeci și două de ore de râșnit… Îți dai seama?
În intervalul acesta s-a blocat de câteva ori și a trebuit să o iau de la capăt de fiecare dată. Cu greu am terminat video-ul, în mai mult de o săptămână.
Știi cum am fost? Supărată e puțin spus. Dormeam noaptea iepurește, că-mi pândeam PC-ul să nu se blocheze … Oh!!! Stress, nervi și disperare… am muncit enorm și nu am reușit să respect data limită de predare. A fost cât pe ce să-mi pierd clientul respectiv.
Atunci am zis: „Gata! Îmi iau un computer mai performant!” Și am vorbit cu un prieten bun, specialist IT, care mi-a dat o idee excelentă: un computer “custom made.”
Am fost tentată la început să-mi fac doar un upgrade, să adaug un SSD HyperX la computer.
– Mara, tu ai luat-o pe arătură, vorbești chineza! Ce-i aia SSD?
– SSD-solid state drive, este cea mai tare găselniță din ultima perioadă în materie de computere. E un component de memorie. Cel mai în trend la ora asta și, prin calitățile lui vine să înlocuiască tipurile convenționale de memorie care s-au folosit până acum în computere. E mult mai rapid decât un hard disk normal. Practic ai acces instantaneu la informație. Fișierele se pot accesa  mult mai rapid. Mai pe înțeles, dacă ai sistem de operare pe SSD, e ca și cum ai aprinde focul la șemineul pe gaz, în loc să faci focul cu lemne. Înțelegi?  Crește și viteza de pornire a calculatorului, de asemenea și durata de utilizare a bateriei, pentru că e mai redus consumul de energie.
– Da, Mara, îmi place cum sună.
– Te cred. E și mult mai rezistent la șocuri, comparativ cu un disc normal. Asta datorita faptului ca SSD nu are componente mobile, spre deosebire de hard discurile normale, la care, dacă nu te porți cu ele ca și cu ouăle, imediat sare o biluță, sensi-biluță și te lasă dezbrăcat (adică ți-ai pierdut toată informația de pe el). Știi că așa am pierdut eu o grămadă de poze și documente anul trecut. L-am scăpat jos și… La revedere! Documente și video-uri au dispărut ca și cum nici n-ar fi fost. O parte-mi erau dublate, dar pe unele nu le-am mai putut recupera.
– Da. Îmi amintesc ce supărată ai fost. Și eu am pățit asta, fără să-i fac nimic. Pur și simplu Hard Drive-ul meu a murit. De unul singur. Cauze naturale. 😀
– În afară de asta, SSD urile sunt mult mai fiabile, de aceea și firmele își pot permite să ofere garanții de cinci ani, comparativ cu un an la discurile normale.
Un studiu făcut de o reputată revistă din domeniul IT arată că cel mai spectaculos salt al vitezei la un computer upgrade îl oferă trecerea de la hard disk la SSD, mult mai mare decât îmbunătățirea procesorului, sau RAM-ului.
– Mara, iar vorbești în chineză: RAM, TAM, DAM… N-AM înțeles eu tot, dar m-ai luminat un pic. Și? Ce-ai făcut până la urmă?
– M-a tentat foarte tare oferta de a face un simplu upgrade cu un SSD, dar cum computerul meu pârâia din toate încheieturile, m-am hotărât să iau decizii drastice. Așa că mi-am îndreptat atenția spre un  Magazin online. Oferta lor de a asambla pe gratis computerul, cu condiția  de a lua de la ei componentele, mi-a întărit decizia să cumpăr un sistem nou. Aici e paradisul celor care-și caută computere, sau piese pentru ele. Dacă te pasionează latura asta, odată ajuns pe site-ul lor, poți să spui “a dream come true”. În plus poți să te documentezi. Există un canal de Youtube și un forum, unde poți găsi foarte multe informații utile.
În fine, am studiat toate componentele,  pentru construirea unui computer cât mai bun, dar bineînțeles că cel mai mult am analizat Oferte SSD. Nu a fost ușor, pentru că au mare varietate de produse, însă când am descoperit promoții SSD Kingston, am iești din impas. Asta a fost “No brainer”. 🙂
În fine, una peste alta, am găsit la un buget rezonabil PC-ul pe care mi l-am dorit. De fapt, pot să spun că-mi întrece așteptările: un video precum cel de care-ți spuneam, la care computerul vechi a lucrat mult mai mult de șaptezeci și două de ore, cât ar fi fost prevăzut (și nu vreau să-mi amintesc de nervii mei întinși la maxim, de rateuri și reluări) este rezolvat în trei ore de noul PC. Îți dai seama? Fă diferența!
Sfatul meu e să îți faci cât mai repede un upgrade la computerul tău. Ce zici?
– Da, Mara. Este ceea ce voi face. Altfel mă tem că într-o zi voi pune computerul în oala de ciorbă, să-l fierb și eu, nu doar el pe mine.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.

Regula 1. Șeful are întotdeauna dreptate.
Regula 2. Când șeful nu are dreptate, se aplică regula 1.
***
Boss Lady – femeie frumoasă, domnișoară, cincizeci de ani, hotărâtă, dedicată total carierei, perfecționistă până-n măduva oaselor. Dură și tăioasă ca oțelul cu angajații.
Eu – mâna ei dreaptă.
Ea – sursa firelor mele de păr alb. Mă freacă… ca pe maioneză. Douăzeci și patru din două zeci și patru de ore am telefonul deschis pentru ea: lege nescrisă în fișa postului meu. Așa funcționează.
Am momente în care o urăsc. Dese. Și momente în care o înțeleg. Rare.
Dar, în ciuda intemperiilor dintre noi o admir. Și încă ceva. Sunt singurul om care o poate îndupleca uneori să-și schimbe opinia. Și nu e ușor. De aceea majoritatea persoanelor discută cu ea… prin mine.
De ce nu îmi schimb jobul? Pentru că iubesc ceea ce fac și îmi iese excelent. Îmi plac oamenii, sunt rapidă și eficientă. Sigur, e și motivația financiară, pentru că Boss Lady, în secret, îmi recunoaște calitățile. În mare secret. Nu mă laudă niciodată.

Lucrez într-o companie multinațională de cosmetice. Un nume de top, un brand de mare succes, care, cu siguranță se află în trusa fiecărei femei frumoase, care se respectă. Filiala de la București se numără printre cele mai bine cotate, concurând cu succes cu celelalte filiale din marile orașe ale lumii.

Anul acesta firma noastră, (adică șefa mea, adică eu, pentru că mă ocup de Protocol) a organizat simpozionul de marketing la noi acasă, la București. A fost agitație maximă, nervi întinși la superlativ, scântei și nebunie, dar până la urmă a ieșit perfect.
Nu bine, nu mulțumitor ci perfect, pentru că noi nu avem altă unitate de măsură.
Sigur că în culisele acestei perfecțiuni a fost, pe lângă  multe ore de muncă ale întregii echipe și ingredientul principal: calitatea.

Primul pas a fost să mă gândesc la locul de desfășurare al evenimentului de afaceri și la cazarea invitaților, așa că am luat legătura imediat cu  Golden Tulip Times,  pentru a stabili cu ei toate detaliile. Știam că e locul potrivit pentru noi, că standardele lor vor mulțumi pretențiile partenerilor noștri, veniți din peste zece țări ale lumii, dar și pe exigenta mea șefă.
Al doilea pas a fost să discut cu ea, având temele făcute, pentru că alegerile mele trebuie să-i fie detaliat justificate. Întotdeauna.
– De ce acest hotel?
– Din mai multe motive: este un hotel cu patru stele, foarte bine meritate, crede-mă.
– De ce spui asta?
– E o clădire frumoasă, modernă, inteligent construită, cu o arhitectură deosebită. Beneficiază de o locație excelentă, fiind plasată aproape de Centrul istoric și, practic, de toate atracțiile orașului. Iar partenerii, cu siguranță vor fi curioși să cunoască „micul nostru Paris”. Camerele sunt spațioase, elegante și confortabile, dotate cu toate facilitățile necesare, serviciul ireproșabil, iar despre profesionalismul angajaților nu mai vorbesc…
– Ai făcut rezervările?
– Da. Am rezervat camere de tip: Superior Room one Queen Bed și Superior Room one King Bed.
– Unde vor lua masa?
– La restaurantul hotelului, Good Old Times aflat la mezanin. Și la capitolul acesta le-am dat notă maximă. Meniul este rafinat, pregătit de bucătari talentați, cu experiență bogată atât în arta culinară românească, cât și în cea internațională.
– Știi că vor fi și vegetarieni.
– Bineînțeles. Am discutat deja cu chef-ul restaurantului. În meniul lor există câteva variante, dar au mai adăugat, special pentru noi încă două: una cu avocado și fistic, iar cealaltă pe bază de quinoa și ardei copți.
– Mda… Cum arată restaurantul?
– Modern, minimalist, spațios… primitor, sofisticat și foarte contemporan. Very welcoming –  am spus, încercând o mică glumă, care am văzut că a prins, din sclipirea ghidușă a ochilor. Pentru că Boss Lady zâmbește puțin înspre deloc –  De fapt întreg hotelul este decorat în același stil. Totul rimează în note de confort și eleganță. Nu puteam găsi o gazdă mai bună musafirilor noștri.

A! Propun să organizăm o cină cu specific românesc, în a doua seară, „mâncare pentru suflet” cum o numesc cei de la restaurant. Ce zici?
– Mda. E o idee… (în traducere liberă înseamnă da)
– De asemenea ar fi bine să avem în prima după-masă un cocktail party în Skyline Club. E la etajul zece al hotelului și datorită domului de sticlă  oferă o priveliște de vis a orașului. E un prilej bun de socializare și de „încălzire” a atmosferei înainte de simpozion
– Am stabilit cazarea și masa. Treci mai departe!
– Simpozionul va avea loc în Centrul de Conferințe Up@9. Întreg etajul nouă este dedicat acestui gen de activități. Dintre cele trei săli de conferințe, toate impecabil echipate cu aparatură de ultimă generație, m-am oprit la Panorama. M-a influențat e drept și perspectivă panoramică  spre Casa Parlamentului. E greu să alegi pentru că toate sunt spațioase, au din belșug lumină naturală. Dar parcă e cea mai potrivită… Ce zici?
Și i-am arătat pe laptop, fotografii cu toate cele trei săli: Panorama, Ronda și Belvedere. A privit imaginile în tăcere, fără să schițeze nici un gest, fără să-și schimbe mimica feței. Am știut că pot să trec mai departe și că a aprobat alegerea mea. Da. Cu Boss Lady trebuie să fii expert în limbajul non verbal.

– În timpul simpozionului m-am gândit să  punem la dispoziția partenerilor un bufet, cu gustări, fructe, băuturi calde și reci. Am stabilit deja acest lucru cu cei de la restaurant.
– Ok. La treabă! Hai! Rezultate! Vorba lungă-i sărăcia omului.
M-am retras mulțumită că primul hop l-am trecut cu brio. În rest, aveam toată încrederea în profesionalismul celor de la Golden Tulip Times. Așa a fost. Toate au decurs ceas, simpozionul a fost un succes. Musafirii noștri s-au simțit minunat și s-au îndrăgostit de ospitalitatea românilor. Au plecat, dorindu-și să revină și cu alte prilejuri, mai puțin oficiale, însă cu siguranță la aceeași gazdă minunată, adică la hotel Golden Tulip Times.

La final… șoc, șoc, șoc. Discutam încă cu managerul general al hotelului, când am văzut că mă apelează Boss Lady. M-am  executat, ca de obicei și m-am dus să o întâlnesc la parter, în moderna cafenea a hotelului, la Café Times. Unde… Nu văd bine?? Nu aud bine??
Lady Boss era așezată la o masă, cu două cocktailuri colorate în față și cafea… Zâmbește??  „O fi bolnavă??” m-am gândit.
Comandase cafea și pentru mine dar, văzându-mi expresia siderată, a crezut că poate nu beau cafea și m-a asigurat că voi găsi  ceva pe gustul meu, cafeneaua având o selecție generoasă de gustări și băuturi.
– De când lucrăm împreună? – m-a întrebat.
– De aproape treisprezece  ani.
– Ne-au trebuit aproape treisprezece ani ca să bem o cafea amândouă – a spus zâmbind. Am făcut multe împreună…
”Wow! am gândit – asta e aproape o laudă”. Nu credeam că știe să folosească pronumele personal la persoana I plural. Eram atât de obișnuită cu eu-eu-eu-rile din propozițiile ei…
– Trebuie să ne asigurăm – a continuat – că nu vor mai trece încă treisprezece, până vom bea altă cafea împreună  – a spus zâmbind și a comandat două deserturi delicioase.

M-am relaxat și eu. Am vorbit ca două prietene, cu mulțumirea aceea sufletească a unui lucru bine făcut și finalizat. Trăgând concluziile, am recunoscut aportul mare al gazdei noastre la reușita evenimentului de afaceri care tocmai se încheiase. Zâmbind în sinea mea mi-am zis:
„E vremea lalelelor de aur, e bine…”

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2016.