Pe drum tăcem amândouă. Pășesc automat. Picioarele cunosc singure drumul spre casă, dar fiecare pas îl lasă pe el în urmă, tot mai în urmă… Tresar când Carolina mă atinge cu blândețe. Mă roagă să ne oprim puțin, să ne așezăm pe o bancă de pe alee.
Culorile apusului nuanțează incredibil orașul. O tristețe portocalie coboară cuminte peste lac.
Cu o palmă strâng telefonul, iar în cealaltă țin amprenta caldă a mâinii lui. Mă simt brusc cumplit de obosită, fără să am vreun motiv.
– Tu știi că nu e bine, îmi spune încet. N-aș vrea să fiu în locul tău. Te rog nu-ți complica viața! Oprește-te!
Mă uit la ea ca și cum mi-ar vorbi în altă limbă. Ea nu înțelege. N-are cum să înțeleagă.
– În sufletul tău e o fisură, continuă pe același ton, iar individul acesta profită de slăbiciunea ta.
– Despre ce vorbești? Ce fisură? În plus nu e nimic între noi. Nici nu ne cunoaștem. Și nu-i spune individ. Nici nu am apucat să-ți povestesc…
– Știi ceva? Scutește-mă! mi-o retează brusc, renunțând la blândețe. Vă cunoașteți suficient cât să existe dorința aceea dintre bărbat și femeie. Tipul vrea o aventură. E clar. Iar tu nu ești în stare de asta, draga mea. Te știu de atâția ani…
– Deci animalul din noi, spun accentuând cu ironie cuvântul „animal”.
– Am văzut cum vă priviți. Nu e nimic spiritual în asta, spune, atotcunoscătoare. Apoi își îmblânzește iar tonul:
– Nicole, oprește-te! Tu nu poți duce o poveste ca asta. Așa că nu începe nimic. Tu crezi că există un bărbat perfect? Nu te uita așa la mine, că știu exact ce se petrece în mintea ta. Toți sunt la fel. Crede-mă. M-am convins pe pielea mea de atâtea ori. Bărbatul e prin definiție vânător. Și… surpriză! Pentru el asta e partea cea mai interesantă a relației. Ai căzut în laț? Gataaa! Brusc nu mai ești minunată. Devii o simplă femeie. Obișnuită. Adică ceva de folosit și consumat. Se hrănește, se satură, își trage un pic sufletul lângă tine, încarcă arma și pornește din nou la vânătoare. Așa e genetic construit. Să zicem că ai o aventură. Și? După? Dacă-ți prinzi urechile? Să spunem că tipul ăsta e ceea ce trebuie din toate punctele de vedere. Deși nu e. Înțelegi? Nu e. L-am văzut cum flirta cu nerușinare cu tine, în timp ce era cu alta. I-am văzut ochii. Postura. Nu-mi place. E ceva fishy cu el. Dar să pretindem că totul merge bine. Ce faci? Renunți la viața ta actuală? Ori trăiești o viață dublă?
Trec pe lângă mine toate vorbele fără sens, previziunile sumbre și totala lipsă de înțelegere. O ascult cu o ureche, în timp ce mâna mi-e încordată pe telefon: dacă sună? Dacă nu-l aud? Intru la settings. Îl pun și pe vibrate.
– Știi ce se va întâmpla? Vei rămâne singură. Nu există relație perfectă.
– Hai, măi! îi răspund. Nici nu-l cunosc și tu deja faci previziuni apocaliptice.
– Am întâlnit prea mulți indivizi ca el, relații care păreau perfecte. Așa sunt toți la început. Cuvinte de dragoste… Spui că nu-l cunoști. Te cred. Însă vrei să-l cunoști. De aceea i-ai dat numărul de telefon. Ce va urma?
Știu că nu am cum să o fac să înțeleagă. Alex nu este așa. E drept că nu am argumente. Deocamdată. Nu am argumente palpabile, pentru urechile altora. Însă eu știu. Modul în care comunicăm de fiecare dată a fost adevăr. Esență. Chiar dacă nu ne-am spus prea multe.
– Toate relațiile sunt frumoase la început. Fluturași, atracție, floricele, declarații. Nu te-ai prins? Nu. Sigur că nu te-ai prins, spune cu ironie. Pe planeta ta lumea e bună. În globul tău roz nu intră noțiuni ca trădarea și minciuna. Trezește-te! Am un sentiment negativ legat de tipul ăsta.
Știu că nu-ți convine ce zic, dar nu mă lasă inima să nu-ți spun.
Mă uit la Carolina ca și cum aș vedea-o pentru prima oară. Ochii ei mari privesc în pământ. Știu că îmi vrea binele. Că vrea să mă ferească să cad în greșelile pe care ea le-a făcut. Care au marcat-o, dar și călit-o, dar va vedea că se înșală.
E divorțată de mulți ani. Dacă în cazul unei despărțiri tinzi să crezi vina se împarte la doi, în cazul acesta singurul vinovat de ruptură a fost ex-ul ei. S-au căsătorit în grabă. Prea mare. Spre stupoarea familiei care abia apucase să-l cunoască pe Florin, un tip deștept și carismatic, cu un job bine plătit. Prea bun ca să fie adevărat. Făceau o pereche frumoasă: amândoi înalți, supli, pozitivi. Dar visul s-a destrămat ca o cârpă veche, mult mai repede decât era de așteptat. Carolina s-a trezit măritată, fără să apuce să-și cunoască prea bine soțul. Era în al nouălea cer. Colegele de facultate erau deja căsătorite și începea să devină complexată că tocmai ea, cea mai frumoasă și populară dintre ele nu avea inelul dorit pe deget.
Iubitul, apoi proaspătul soț, nu părea prea interesat de nurii ei. Sexul prost și puțin o întrista și îngrijora. Dar ea, veselă ca fire și optimistă își spunea că lucrurile se vor aranja de la sine. Timpul însă, în loc să rezolve, sublinia cu linie îngroșată diferențele între ei, diferențe mari și late. Florin avea o personalitate puternică, aproape despotică. Nopțile și le petrecea în fața computerului, iar Carolina adormea singură și nefericită, cu întrebări multe și mute, pe care nu avea curajul să le pună partenerului de viață. La început au trecut săptămâni, apoi luni între momentele lor de intimitate. L-a surprins de câteva închizând brusc, la intrarea ei, site-uri porno, iar o dată a văzut clar și s-a îngrozit. Florin își concentra energia și dorințele pe chat-uri de homosexuali. Toată umilința pe care o femeie tânără și sănătoasă, refuzată constant de soț o simte, s-a transformat în ură și indignare. Se simțea frumoasă și dorită de alți bărbați, însă Florin era distant ziua și noaptea. Nu existau cuvinte de dragoste, alinturi, mângâieri. În mintea ei se contura tot mai clar un adevăr crunt. Oare… ? Dar, de ce nu i-a spus? A avut nevoie de multe luni să adune curajul întrebării, iar când în sfârșit l-a confruntat, răspunsul lui ferm a redus-o la tăcere. Florin era gay.
Au divorțat de comun acord după alte luni în care a luptat cu sine, cu el, cu frica de gura lumii. Era implicată familia, prietenii, iar Florin nu dorea să iasă la iveală orientarea lui sexuală. După divorț a întâlnit o mulțime de bărbați. Dorea să-și reconfirme atuu-rile de femeie. Să se simtă frumoasă și dorită. Însă de fiecare dată lucrurile sfârșeau prost. Fiecare alegere se demonstra un fiasco. A suferit mult, dar s-a întărit, a dobândit o anumită duritate și a învățat să lupte pentru ea. Și-a dezvoltat o armură autoprotectoare, însă singurătatea de multe ori îi bătea la ușă în cele mai nepotrivite momente. Cu Florin a rămas prietenă și a descoperit că se înțeleg mult mai bine divorțați decât căsătoriți. El și-a găsit un iubit absurd de tânăr, o relație mult mai stabilă decât aventurile ei pasagere.
– Vezi tu, spune cu voce stinsă, lucrurile sunt mult mai profunde decât așa, un schimb de priviri și două vorbe cu subânțeles.
Nu pot să-i răspund, iar ea, pentru prima data, nu pare deranjată de tăcerea mea. Ne ridicăm și pornim abătute spre casă. Fiecare cu gândurile ei. Inima încă îmi bate cu putere, iar palma mi-a transpirat pe telefon. Nu cred că mă va suna în seara asta.
Și-au cumpărat rochii noi și au intrat cu pantofii de lac în grădină. Le-am întrerupt fără să vreau dansul. Câteva reverențe. Anotimpurile lui Vivaldi. Alb și roz aprins, picurate din vârful pensulei. Și un verde, frate, de-ți trosnesc dinții a crud.
Când o mâță mâțâită
Sweet & Salty 