Hmmmm! Mă trezește aroma  cafelei, combinată cu razele soarelui ghiduș, care-și fac loc curioase și obraznice în camera de hotel. Mă rostogolesc către cafea, ca o pisică leneșă, în patul King size. Oops! Sunt goală. Zâmbesc, amintindu-mi de noaptea flămândă și trecută. Ai plecat deja? Dap. Mi-ai lăsat pe noptieră cafea proaspătă, un biscotti cu ciocolată și un mesaj scurt, scris în grabă: „Bună dimineața, iubire! Zi frumoasă! Și nu uita… te iubesc!” Și un happy face. Ce drag mi-ești! Mi-e bine. În secunda asta mi-e bine. TRĂIEȘTE CLIPA! Așa fac.

Sunt amantă. Și? Îmi place al naibii de mult. La început mi s-a părut ușor ciudat… apoi am intrat în joc, iar acum situația mi-e mănușă. Șochez? Poate. Nu sunt singura, nici prima, nici ultima. E o realitate a societății omenești. Să te iubești pe ascuns cu un om însurat. E forma mea de a iubi. De a te iubi. Șablonul în care sunt înghesuită temporar. Azi. Acum. De câte ori mergi în delegație te însoțesc. Oriunde. Fac tot ce pot să fiu cu tine. Nu contează orașul. De cele mai multe ori pleci în zone industriale, fără nici o legătură cu turismul. Și… tu la Meeting, eu la Shopping (trăiască inventatorul mall-urilor, că sunt peste tot). Drumul în sine e râs și poveste. Ore în șir… Parcă niciodată nu apucăm să ne spunem atâtea, ca atunci când mașina înghite sute de kilometri de autostradă. Că ninge, că plouă, că-i soare… Nu contează culorile care ne îmbucă. Îmi spui să dorm, când mă simți obosită, dar eu nu pot. Mă prefac că te-ascult, și-mi las scaunul pe spate. Cu ochii închiși ascult muzică și gust momentul de izolare temporalo-spațială. Dragul de-a fi împreună cu tine, de a respira același aer… Ești doar al meu în acele momente. Nu te împart. Nu mă împarți.

Fiecare loc nou e pentru noi prilej de joacă, de redescoperire, de plăcere… Ador să te incit, să te surprind. Spații noi – scenarii noi. Ne suntem suficienți unul altuia și e minunat să fii într-un loc unde nimeni nu te cunoaște, nimeni nu te judecă. Luxul de a fi nebun… neprețuit. Convențiile sociale… la gunoi cu ele în orășelele mici, cenușii, care seamănă unele cu altele, ca niște picături de apă. Orășele ale căror nume le uit a doua zi. Sunt doar bucăți de puzzle care, însumate, formează universul nostru de iubiți, univers împrăștiat, pe care-l trăim colorat și nebun în hotele, atent selectate de tine, să mă surprinzi. Tu însurat, eu măritată… Dar în camerele frumoase, cu paturi imense și jacuzzi nu avem identitate, nu suntem decât un el și o ea. Locurile acestea, populate cu necunoscuți simpatici, ne conferă un perfect anonimat. O libertate pură. Cenzura gesturilor prea tandre, ori nepotrivite o lăsăm acasă. Aici suntem protagoniștii poveștii noastre de dragoste, un pic vinovate.

Avem atât de puțin timp împreună. Tu și obligațiile tale… Dar nu mă gândesc acum la asta. Acum mi-e bine. Privirea ta e garanția dragostei noastre. Cât o dura… Să nu cobesc! Obișnuința își va spune până la urmă cuvântul? Că doar nu poți avea forever fluturi… Sau poți? Se spune că dragostea, adică îndrăgosteala aia nebună cu emoții durează doi ani. Doi ani? Azi sunt amanta ta. Mâine…?
***
Patul moale, evadare din cotidian… dragostea noastră… armonia iubirii, excepție printre prietenii mai mult sau mai puțin divorțați…  Cu acte și cu/sau suflete gri, trăite urât în singurătăți în doi, unii duplicitari…  Suntem împreună de mulți ani, iubitule, noi, excepția de la regulă. De mâine înapoi în rutină. De mâine din nou… soție. Azi, doar azi sunt amantă, până data viitoare, la următoarea delegație. Când voi face tot ce pot să te însoțesc, cu noi jocuri în minte, cu noi scenarii.

Ador să îți fiu amantă. De ce nu? Până la urmă ești… soțul meu.

Se spune că dragostea, adică îndrăgosteala aia nebună cu fluturi și emoții durează doi ani. Doi ani? (O fi ceva greșit în matematică? E doar privirea ta, iubitule, care sparge orice teoremă).