Să vă spun sincer, am încercat multe la viața mea. Dacă inițial am vrut să mă fac învățătoare (că o iubeam de nu mai puteam pe Tovarășa), m-am răzgândit în clasa a cincea când am cunoscut-o pe Diriga. Profă de română mă fac, mi-am zis și m-am ținut de cuvânt.
Și acum îmi amintesc primele ei vorbe când a intrat în clasa noastră: „Eu nu cred că există copii răi”. Avea o rochie bleumarin și cei mai calzi și albaștri ochi. În plus am fost feblețea ei, că scriam compuneri frumoase și oftam de drag la lecțiile ei. Aveam vise ce se agățau în castanul din fața școlii, pentru că eram copil, iar copiii n-au îndoieli în legătură cu viitorul.

În România am avut un itinerar cuminte: elevă, studentă și apoi profesoară. Dar vântul vieții m-a zburat la capăt de pământ, în Arțaria mea dragă și așa a început aventura. Însă n-am lăsat limba româna să-mi plece la plimbare, că era prietena mea și ei îi șopteam la ureche și bucurii și doruri. Și-a stat cuminte lângă mine, că, indiferent de jobul oficial, predam la școala de limba română, făceam corectură de carte și ziar și, mai apoi, am început să scriu și, în paralel, să fiu colaborator cu edituri și publicații din țară și diaspora.

Apoi, într-o zi cu soare (bănuiesc) a venit ideea cu editura și i-am așezat Ana în brațe. (Impropriu „i-am”. 🙂 )
Și cu tot sufletul am scos cărțile pe care am avut onoarea și bucuria să le nășim: 30+ și înfloritoare a Irinei Alexe, Pași în doi de Mirela & Remus Crâșmaru, Ieșirea din sertare de Alexandru Dospinescu, Fluturi și alte frunze ale subsemnatei și proaspăt ieșită din cuptor: antologia SIONO concretizată în două volume: Nuanțe de piper și ciocolată și Inima nu face riduri.

În anii trecuți, când doream ori când începusem să public, mă întrebam oare ce se întâmplă în bucătăria internă a unei edituri. Tare-aș fi vrut să știu anumite detalii și, firește, că nu aveam cum să aflu.
Acum, fiind de partea ambelor baricade vă povestesc, deși m-am lungit ca baba Dochia cu o introducere de un kilometru. 🙂

Știți cu toții că a fost concursul. Selecția textelor care a durat zi de vară până-n seară. Pentru că da, la noi (nu știu alții cum sunt) se lucrează cât se poate. Până ies ochii din orbite ori până sar tastele laptopului. Șapte din șapte. Păi cum?

După lupte seculare ce au durat niște săptămâni, am luat hotărârea. Pardon: HOTĂRÂREA. Cea de a face două volume în loc de unul. Ați înțeles, dublu volum de muncă, dublă investiție financiară.
Acum să nu credeți că o editură se trezește de dimineață și descoperă că zâna Măseluță i-a așezat sub pernă niscai bănuți de aur. Nici vorbă. O editură e formată din oameni care mănâncă, beau cafea și trebuie să plătească netul, curentul și apa caldă.
Noi am investit inițial ore multe, multe de muncă și ceva arginți.

Într-o foarte largă paranteză am să vă spun că indiferent cât de multă muncă și timp intră între copertele unui manuscris și cât de înalt self esteem are autorul, cititorul este cel care stabilește diagnosticul unei cărți. Am auzit adesea păreri foarte arogante că editura e datoare să și să pentru că autorul a investit timp și creativitate. O fi investit, dar editura, pe lângă faptul că este un business care pentru a exista și funcționa trebuie (nu este opțional!) să câștige, ea promovează valori în care crede.
Repet: vorbesc din punctul meu de vedere și din activitatea SIONO. Referindu-mă la experiența cu două edituri mari cu care am colaborat… ele cam strâmbă din nas la manuscrisele românești. Strâmbă din nas în culise. Nu pe față. Și exista un cheag de autori români care, ori au fost la momentul potrivit, la locul potrivit și azi au experiență și nume legat de editură, ori sunt copii ai unor grei de la editură care au fost la locul potrivit.
Tăiați-mă, spânzurați-mă, e părerea mea.

Revenind. Am selectat textele. Sigur că fiecare dintre noi am avut bucăți favorite. Cu mâna pe inimă vă spun că la unele nici nu am respirat citind, la altele am râs ori m-au emoționat peste măsură (cu vreo două nu am empatizat).
Dar votu-i vot, corectitudinea corectitudine și sunt 52 de texte. Adică e conținutul generos și spumos. Nu o firimitură. Ai ce să ronțăi și la felul doi și la desert.

Booon. După selectare a urmat repartizarea pe volume. Aici a fost simplu. Am tras la sorți și am aranjat apoi în ordine alfabetică fiecare volum.
A urmat corectura inițială.
La multe dintre texte, corectorul a fost Nouria Nouri, îndrăgita actriță, care este și un experimentat editor și redactor. Mâna a doua de corectură a fost efectuată de colega noastră Ana Russe. A urmat redactarea, făcută de mine la majoritatea textelor. 
Apoi tehnoredactare și grafica copertei unde au lucrat colegii noștri computeriști. 🙂
Picturile copertei, fonturile și ideea de degrade aparțin pictoriței clujene Mirela Pete, tăietura aceea șmecheră colegului nostru Răzvan, iar culorile le-am potrivit eu.
Înainte de trimiterea la tipar, volumule deja paginate au trecut printr-o nouă corectură, apoi au fost trimise la tipografie. Acolo am cerut câte o carte-test pe care, ghiciți! Am corectat-o încă o dată.
Rolul corecturii i-a revenit de această dată colegei noastre, Magdi.
Când am scos cartea de la tipografie am modificat puțin și culorile, pentru că mașinile tipografului și culorile graficianului nu erau identice.

Joi și vineri au fost gata cărțile. Și a urmat nebunia împachetării. Nu vreți să știți. Pachete și pachețele (conținând de la o carte până la patruzeci). Curier. Curier cu ramburs. Poștă. Poștă cu ramburs. Poștă cu ramburs și recomandată. Poștă cu străinătatea. Poștă cu străinătatea cu tracking number. Liste și listuțe. E-mailuri de confirmare. Ultimele detalii cerute de la autorii SIONO. Numere de telefon. Duble verificări și un munte de pachete în creștere. Hârtie, cărți, litere, markere, bandă de lipit, cafea, foarfeci, cutii și câte-un mic accident (hârtia taie), etichete, pizza… ceva de genul acesta. (Ce-ar fi să mă angajez la poștă?)

De azi se găsesc la librăria editurii. 
https://www.sionoeditura.com/shop/
Le dăm drumul cu dragoste și ceea ce vreau să vă spun este că litera, cartea, ne-a unit cu o legătură fantastic de caldă. Legătura SIONO.
Începând din iunie v-am cunoscut. Ne-am apropiat de voi. V-am făcut prezentări, ne-au venit idei pe parcurs. Am șlefuit, am așezat. Am schimbat. Am ținut cont de sugestiile voastre, de păreri care au aterizat printre cuvinte, de rugăminți venite pe e-mail.
Eu mi-am strâns la piept fetele (și băieții), pentru că le știam cuvântul de pe blog. Au scris niște texte! M-am îndrăgostit și de alte stiluri și de alte zbateri de gând, de alți autori pe care i-am descoperit acum.

În acest weekend am finalizat pachetele. De ieri au început să plece spre voi. În România, Anglia, Belgia, Canada, Franța, Germania.

Încheierea mea e scurtă:
A fost o bucurie să colaborăm și să creștem împreună această emoție ce  poartă două nume și e închisă între coperte. Numele le știți, iar semnătura vă aparține.

Fiecare poveste începe odată ca niciodată. Nici nu-ți mai amintești cum a luat naștere. Volumele SIONO se apropie de apariție.
Cărțile au fost corectate, redactate și iar corectate. Sunt pe ultima sută de metri la tehno, așa că le simțim mirosul de tipar proaspăt în curând.
Copertele au fost gata azi noapte după 12. Cu desene, fonturi și ideea de degrade ale Mirelei Pete. După mai multe încercări și variante primite de la graficianul editurii, am zis: Asta e! Și aceea a fost. La fiecare dintre cele două volume.
Felicitări autorilor, Mirelei, Nouriei și colegilor mei!