E zece seara. Mi-am pus un pahar de vin roșu și mi-am adus laptopul sus. De obicei nu scriu la ora asta. Nu sunt o pasăre de noapte a scrisului. Dar o mulțumire caldă îmi curge prin vene, deși sunt obosită. Însă e oboseala dulce a trupului forțat să conducă într-un trafic nebun și să facă mii de pași într-un mediu nu neapărat prietenos.
Azi am fost la cumpărături. Nu sunt deloc fan shopping. Dimpotrivă. Mă plictisește înfiorător drumul prin magazine, agresivitatea aglomerată de produse, de oameni, de reclame, de prea mult din prea de toate, direct proporțională cu o lipsă de timp covârșitoare. Nu-mi place la mall. Nu am răbdare. Nu văd noutățile. Am senzația că sunt aceleași j-de mii de produse ca anul trecut și acum cinci ani și acum zece ani. Mi-e silă de strategiile de pescuire ale firmelor, de așa-zisele ieftiniri și mai ales de produsele care promit viață veșnică și tinerețe fără bătrânețe. Frecție la un picior de lemn sunt toate. Nu cred în ele, nu mă pasionează, nu mă interesează. Nu cad în plasă. Nu cumpăr tâmpenii, nu cred în miracole comerciale, nu am timp. Nu am chef.
Însă… Pentru că există un „însă”, atunci când trebuie, sunt ca Greuceanu. Mă dau de trei ori peste cap și mă activez. Începe vânătoarea. Nu e chestie de shopping, e chestie de duel, de întrecere, de cel mai bun să câștige. Ambiț, dom’le, cum ar zice, presupun, nenea Iancu.
Sigur că nu iau nimic pe gratis, însă reușesc să fac cumpărături fenomenale. Să găsesc cea mai bună calitate la cel mai bun preț. Lucruri rare, lucruri frumoase, lucruri de calitate, lucruri care ajung la inimă.
Activarea mea în super-erou al shopping-ului are câteva etape și ceva strategie. Mă informez. Nu știu cum, dar niște motorașe, care nu funcționează în restul timpului, se turează la maximum și dintr-odată reușesc să petrec ore în șir la magazine. Și să rezist!!! Să studiez produse, să verific, să pipăi, să calculez și… Bingo!!! Să găsesc lucrul potrivit pentru fiecare membru al familiei mele, pentru fiecare prieten. Și, în general, pentru fiecare persoană vizată de lista mea. Că lucrez cu liste. Cu itinerar clar, cu număr de km până la magazine, cu un GPS bine instruit ca să investesc bunătate de timp cu măsură.
Iubesc perioada aceasta premergătoare Crăciunului. Agitația fericită. Cumpărăturile imense, intense, colorate. Acel happiness bubble împrăștiat în aer, muzica de Crăciun care se aude oriunde: în mașină, în mall, în benzinării. Bucuria umană manifestată în pachete și pachețele. Chiar și aglomerația de pe autostradă și din mall-uri. Cozile de la casă…
Ador bucuria umanității, pentru că lumea se oprește – vorba vine, se oprește, că e mai activă ca niciodată – cu gândul la cei dragi. Sigur că după Crăciun cozile de dat înapoi produse sunt și mai mari decât acum, fețele sunt lungi și fleșcăite. Dar ce contează? Carpe diem ne scrie pe frunte. Trăim momentul. Câteva zile sunt magice. Facem pauză de la probleme. Le punem un pic deoparte și ne îmbrăcăm în culorile sărbătorii, ne împodobim casele înăuntru și afară, iar orașul clipește magic în becuri colorate și Christmas Carols.
Îi răsfățăm pe cei dragi, ne răsfățăm și pe noi, ne bucurăm de prilej să ne colindăm, să ne revedem, să ne îmbrățișăm. Să ne iubim poate mai mult. Nu! E greșit. Nu ne iubim mai mult, doar că pe fundalul religios ne celebrăm și noi iubirile noastre mici de oameni cu pui, de pui cu părinți.
Vin sărbătorile…
De câte ori ne-am îmbrățișat? Și de fiecare dată ne-am înțeles în pofida lumii și chiar a logicii. Nu. Nu e ziua ta – dar FB-ul mi-a amintit poza asta din 2015, pentru că noi așa suntem: în continuă mișcare, continuă activitate, fără timp de plictis. Cu o mie de proiecte. Cu optimism. Cu voință și dorință. Cu zbor. Și, dacă nu găsim iute o pereche de aripi, folosim un scrânciob.
Sweet & Salty 