Camera era confortabilă, patul perfect… Draperiile groase dădeau senzația că e încă noapte și se auzeau cântând cocoșii. Aș fi dat orice pentru încă o oră de somn,  o jumătate…  sau măcar cinci minute… Însă nu… Lipsă de înțelegere totală pentru relația mea cu perna. Trebuia să mergem la Chichen Itza, să evităm arșița amiezii și invazia turiștilor. Am pornit la drum cu ochii cârpiți de somn, având tatuată pe retină o unică dorință: CAFEA. Pustiu în oraș, pustiu pe traseu…
Mexicanii nu sunt matinali. Mexicanii nu sunt grăbiți. Mexicanii dorm.
Toată lumea doarme pe planetă, în afară de mine, care nu mi-am băut nici măcar cafeaua. De ce? Logic: mexicanii dorm…
După o bucată sănătoasă de drum, am văzut de la distanță un anunț mare, pe o bucată de placaj, neglijent scris: Coffee/24 hours. Era în nicăieri, pe un câmp ciudat, în perfectă sălbăticie. Dar ce mai conta? Era CAFEA! Am ieșit de pe șosea și am intrat pe un fel de drum de țară. Acolo, sub un acoperiș de stuf sprijinit în patru țăruși, cu un fel de perete fals din nailon și carton, se odihneau câteva mese șchioape, așezate direct pe pământ, un hamac și o tejghea improvizată, în spatele căreia se vedea o ciudățenie artizanală, cu niște rafturi și ceva ce părea a aduce cu un aragaz. Un ibric modest, de o culoare îndoielnic argintie, suplinea mașina de cafea. Pofta mea pâlpâia, mai să se stingă, însă mi-a fost rușine să dau înapoi când „patroana,” foarte simpatică, m-a întâmpinat zâmbind și m-a întrebat dacă vreau cafeaua rece sau caldă. „Ăăăă… dar când e făcută cafeaua?” am întrebat. Am realizat, din explicații, că ea îmi dă o cană de apă la temperatura dorită, ness, zahăr și… treaba mea. Eu nu beau ness. Niciodată. Dar gândindu-mă că e unica sursă de venit  a cine știe câtor suflete, am cumpărat lichidul. Nu mă întrebați dacă l-am băut. 🙂
După vreo oră de drum am ajuns la destinație. Chichen Itza (La gura fântânii Itza– în limba mayașă yucatecă) azi în ruine, a fost unul din cele mai mari așezăminte antice mayașe. E fascinant să faci pași în cunoașterea unei culturi surprinzător de avansată, cum este cea a mayașilor. Și-au inventat propriul calendar și au construit observatoare pentru a cartografia bolta stelară.
Rând pe rând am vizitat ruinele construcțiilor sofisticate din rocă de bazalt, perfect îmbinate (fără ciment), care în vremuri străvechi fuseseră pline de viață și strălucire.
În prima secundă, privirea mi-a fost atrasă de Piramida Kukulkan, cunoscută și sub numele de El Castillo, sau Templul lui Kukalkan, construită în secolul al XII-lea d.Hr pentru mayașii itza. Piramida cu trepte, aflată în centru, a fost ridicată în onoarea lui Kukulkan, zeul șarpe cu pene. Am văzut apoi Templul toltec al războinicilor, decorat cu sculpturi în relief cu vitejii vremii, Grupul celor o sută de coloane, Las Monjas (Călugărițele) un complex de clădiri, care servise drept centru al puterii. A urmat observatorul astronomic, El Caracol, care, printre altele, identifica cu precizie echinoxurile. Mi s-a făcut pielea de găină văzând Cenote Sagrado, fântâna sacră de la Chichen Itza, extrem de importantă în vremuri străvechi, pentru că era sursă de apă potabilă pentru populație.
Mayașii sacrificau animale și chiar oameni pe altarele templelor, în cinstea zeului apei, Chaac, iar sacrificiile erau aruncate apoi în Cenote, împreuna cu diverse obiecte de valoare, pentru a câștiga bunăvoința.
***
Pe aleile încărcate de istorie și mii de turiști, se întindeau sute de tarabe cu obiecte tradiționale, făcute de mână. Culoare, dexteritate, artă și kitschuri, toate la un loc țipau abundent, pe marginea aleilor, în soarele aspru mexican. Măști și talismane, calendarul mayaș imprimat pe tot ce se putea: decorațiuni, bijuterii, haine, genți, obiecte de îmbrăcăminte. Ornamente și podoabe din argint cu pietre semiprețioase, obiecte din piatră, sau sculpturi în lemn… o lume colorat nevoiașă, care-și baza existența pe interesul turiștilor și dorința lor de a duce cu ei acasă un pic din cultura mayașă. E locul perfect, de altfel, pentru a cumpăra suveniruri, prețurile fiind mai mult decât rezonabile, iar multe dintre obiecte bine realizate, multe confecționate cu trudă și multă migală.
***
Am petrecut întreaga zi aproape uitând să mâncăm, pierduți printre obiective, ascultând informațiile ghizilor, citind despre un timp demult apus, dar cu siguranță de neuitat. Mirată și puțin intimidată de grozăvia culturii mayașe, de misterul care încă planează asupra istoriei locului, am încheiat ziua cu impresia că dimineața la cafea a fost acum vreo săptămână și am pornit spre Cancun,  unde urma să ne petrecem următoarele trei zile.
***
E o postare lungă și poate obositoare, deși m-am străduit să rezum cât am putut, mulțimea de informații, poze și trăiri. Însă și dacă numărul celor care au ajuns până la final e mic, mă bucur dacă am reușit măcar să sugerez puțin din ceea ce am simțit și trăit în Chichen Itza, una din cele mai importante mărturii despre civilizația Maya-Toltec..