• About

Sweet & Salty

Sweet & Salty

Category Archives: Travel

Long weekend – Canada day (III)

10 Tuesday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 32 Comments

Tags

accent francez, cafea, casa, casă bântuită, Holiday Inn, hotel, itinerariu, lemn, mic dejun, organic, piatră, pădure, Quebec, Quebec city, stafii, vacanța

3

Ce nu v-am spus e că mini-vacanța asta s-a făcut în pripă, în ultimul minut. Am dormit trei nopți în trei locuri diferite, că așa s-a potrivit itinerariului. Sâmbătă eram în Quebec City, cu ochii ieșiți din orbite ca la melc, bucurându-mă de fiecare secundă, știind că la un punct trebuie să facem check in la hotel.

Nu sunt deloc pretențioasă în ceea ce privește camera de hotel. Chiar nu sunt. Vreau doar să fie impecabil de curat, să nu fie gălăgie și să nu fie parter. Atât. Câte stele duce pe umăr I really don’t care, pentru că nu îmi petrec vacanța în cameră. Asta nu înseamnă că nu am stat în camere fabuloase ori, de două ori, în camere unde mi-a fost frică să dorm. Astea-s haioase rău și trebuie să scriu la un punct despre ele.

În general mergem la Holiday Inn, curat, frumos, fără surprize. Dar, fiind totul făcut pe repede înainte, sâmbăta aceea aveam să dormim în altă parte. Nu mi-am bătut eu capul unde. Primul semnal de alarmă a fost când am aflat că trebuie să luăm legătura cu proprietarul ca să vină să ne deschidă. Adică cum?

Când am ajuns, însă, la locație, undeva în apropiere de Quebec și ne-am strecurat pe un drumeag din șosea, printr-o pădure și am văzut casa, m-a apucat panica. A venit și proprietarul, un tip foarte prietenos care ne-a vorbit în cea mai delicioasă engleză, cu puternic accent francez. Dar eu mă uitam câș, ferm convinsă că eu acolo nu dorm. Clar nu dorm. Am cedat însă invitației super politicoase și… bine am făcut.

Ne-a făcut turul casei și prima întrebare care mi-a venit pe buze a fost da,  exact aia. Dacă e bântuită. Sigur că mi-am exprimat nemulțumirea când mi-a spus că nu. Dar no’. La o casă de trei sute de ani nu era firesc și omenește să te aștepți la asta?

Trebuie să îți spun (într-o oarecare paranteză), deși cam știi, că acesta e genul de vacanță pe care îl ador. Să merg până îmi termin picioarele, să uit de foame și de sete și să descopăr locuri noi, tradiții, oameni. Așa că niște stafii acolo, ar fi fost binevenite.
Nu o să descriu casa. Pozele vorbesc în locul meu. Ce pot să spun e că am dormit acolo cum n-am dormit demult. A fost o senzație de bine, un fel de noapte în casa bunicii croșetată cu puf de nor. Uitasem geamul întredeschis înspre pădure și răcoarea aromată de noapte de vară mi-a vegheat lipsa de vise, că n-am avut timp de ele. Nu am auzit nici măcar pendulul mare si vechi, care, de la parterul casei, anunța grav si sonor trecerea timpului.

Am coborât să mâncăm, deși, spune tu, la ce mic dejun mă puteam aștepta? În afară de Daniel și de cei cazați prin camere, nu mai era nimeni în casă. Deci, totuși, or fi fost niște fantome de serviciu, responsabile cu mâncarea și curățenia…

În sufrageria casei, aranjate ispititor, ne așteptau boluri cu diferite fructe proaspete, cereale, lapte și iaurturi, un platou cu brânzeturi franțuzești, pateuri de casă, mai multe sortimente (care se combinau cu un fel de dulceață specială de pin), șase borcane cu miere de albine (prima dată când am gustat miere cu mentă), multe feluri de pâine, abia aduse de la brutăria din apropiere, croasante și banana bread atunci făcute, sucuri de fructe stoarse în dimineața aceea, trei dulcețuri de casă, atât de bune că am cerut rețeta, unt și multe altele. De asemenea Daniel pregătea ouă și clătite pentru cine dorea. Și fiecare am dorit.

A fost un mic dejun copios, delicios și… organic. În plus, nu ne venea să mai plecăm. Eram așezați la masa mare din sufragerie. Trei familii de vârste diferite, unii din Germania, unii din Quebec și noi din Toronto, respectiv România. Poveștile se amestecau cu aroma de cafea bună și cu zâmbetul lui Daniel care stătea în ușa bucătăriei. Cine știe câte generații făcuseră înaintea noastră același ritual al dragostei de om, fiind pentru câteva minute parte de familie cu niște perfect necunoscuți?

„Casa are o energie pozitivă” ne-a spus Daniel atunci când, la obișnuitul „How are you?” de dimineață, m-am trezit spunându-i că am dormit fantastic de bine. „E construită din lemn și piatră”.
Nu m-am gândit niciodată prea mult la asta. Alegi casa în care trăiești, o simți sau nu o simți a ta. Dar cu siguranță ai o chimie nu doar cu oamenii, ci și cu obiectele. Casa asta era o cloșcă ocrotitoare pentru musafirii ce-i călcau pragul. Lemnul curat, piatra puternică, miezul pădurii, se arcuiau solid peste poveștile pașilor care trecuseră pe-acolo.

Am plecat cu o mulțime de informații, cu noi prieteni și cu o bucurie fantastică. Printre punctele bifate ca extraordinare în vacanța mea, se număra și casa lui Daniel. Nici nu știu cum să definesc această experiență. A fost ca și cum aș fi locuit într-un muzeu, ori m-aș fi întors în timp, într-un timp mai bun, mai curat, nealterat de civilizație.
Aveam o inimă mare și doar o mică, foarte mică nemulțumire: la venerabila ei vârstă, de trei sute de ani, n-ar fi fost cinstit să aibă casa asta măcar un pui de stafie?

0214567891011121315161819202327282930

 

Long weekend- Canada Day (II)

09 Monday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 18 Comments

Tags

aventura, Chateau Frontenac, Franța, funicular, La Citadelle, long weekend, ploaie, Quebec, râul St Lawrence

14
Am o mulțime de imagini, mai ales imagini,  dar și povești lipite de tălpi, de tenișii mei frumoși albi, cu un pic de broderie, cât să fie mai ușchiți și mai feminini, pe care i-am purtat o singură dată, într-o seară și mi i-a transformat ploaia într-o veritabilă murătură și cred că pot să îi arunc. Da, da, o să zici că ce-mi veni să amintesc de un așa amănunt prozaic, însă ți-am spus: scriu după dictare, nu am un plan clar în minte, așa că niciodată nu prea știu ce iese.

11

A doua zi după micul dejun și cafeaua cea de toate zilele am luat-o la roți și la pas. Vineri soarele fusese mai agresiv decât Richard Inimă de Leu și vânase fiecare milimetru de piele neprotejată de cremă și neascunsă sub pălărie sau ochelari de soare. Acum nori groși căptușeau tendințele de atac ale astrului nebun. Nu era la fel de bună lumina pentru poze, dar căldura era suportabilă, așa că am luat-o la pas prin Quebec city.
Aveam un traseu clar cu obiective precise, dar primul loc care ne-a atras atenția a fost Église du Très-Saint-Sacrement, atât construcția în sine cât și mesajul de la intrare: Dieu est amour gratuite.

82

Primul punct pe lista noastră a fost La Citadelle, cea mai veche fortăreață canadiană, cu o unitate militară activă și locuința guvernatorului Canadei.

61

Apoi ne-am îndreptat spre Chateau Frontenac, unul din primele hoteluri, tip castel construit pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Am filmat puțin…

Orașul Quebec și stricta lui vecinătate, împrăștiată în jurul râului St Lawrence, e o piesă de puzzle diferită de tot ce-am văzut în Canada. Și am umblat și am văzut…

7

Din secunda în care am pus piciorul în oraș, am avut senzația unui alt fim. Mi-a sugerat un soi de Franța nobilă, extrem de cochetă, cu multe flori, multă istorie, mult bun gust, multă artă, culoare și, în top, muzicalitatea limbii lui Voltaire. O Franța unei alte epoci, aflată cu siguranță în imaginația mea.

 

69
68
67

Povești de dragoste ca niște mere coapte. El și ea privindu-se în ochi: nimeni nu a iubit ca mine. Îmi plac toate poveștile de dragoste, dar a noastră e favorita mea.

 

120
6
5

Surprize vizuale și nu numai: arhitectura curată a orașului, terasele largi și vesele, spectacolele de stradă, fântânile arteziene, accente obraznice de un carmin îndrăzneț ale unor acoperișuri ori uși, pictate incitant pe clădiri albe sau din piatră gri.

 

71
70

Am coborât în Vieux Quebec (Vechiul Quebec), pe trepte abrupte din lemn și ne-am întors tot pe trepte, regretând pe la jumătatea drumului că am refuzat să luăm funicularul, care nu se afla acolo de florile mărului.
Sâmbătă a fost o zi plină și lungă. Genul acela de zi în care ai impresia că dimineața a fost săptămâna trecută. Când timpului i se face milă de tine și îți lungește fiecare secundă, o lasă să pască liniștită, fără grabă și, când te uiți înapoi te minunezi singur cum ai putut cuprinde atâtea și în tihnă perfectă. Doar într-o zi.

 

94
60
120

Quebec city e orașul ușilor deschise. E ospitalier, cald, delicios. Te întâmpină. Te primește. N-ai mai pleca…

 

16
17
18

Seara târziu ne-a botezat cum se cuvine  o ploaie zdravănă de vară. Ne-a muiat cu umbrelă cu tot.  Era timpul să ne ducem la hotel. Dar aventurile nu aveau să se oprească aici, pentru că…
Pe mâine. 🙂

96959466602524232113109823

Long weekend – Canada day (I)

03 Tuesday Jul 2018

Posted by sweet & salty in Geografie subiectivă..., Travel

≈ 8 Comments

Tags

Canada, drumuri, țara mea, long weekend, Montreal, Quebec, româncă

20180629_092815

Am pornit cu noaptea în cap. Șoseaua se desfășura lungă tare până la destinație, vreo opt-nouă ore sănătoase de mers, dar intenția era să rupem drumul în două, să ne oprim la Montreal, apoi să continuăm spre Quebec City.

M-am născut cu dor de ducă și mi-ar plăcea la nebunie să am un job în care să călătoresc și să scriu despre diferite locuri de pe planetă.  „Vise maică, vise!” Știu. Dar poate mă aude soarta, poate se învârt în așa fel astrele ca cineva să aibă nevoie de mine, să mă pună pe drumuri și să-mi zică să scriu ce văd. Și să mă și plătească pentru asta. Râd când scriu. Visez cu voce tare, adică cu voce scrisă.

Nu știu alții cum sunt, ca să-l parafrazez pe marele povestitor, dar eu m-am născut cu mare dor de ducă. Nu am vrut să emigrez în Canada, pentru că eu de fapt sunt româncă până-n măduva oaselor. Dar tentația călătoriilor m-a făcut să-mi calc pe inimă și să plec, deși eram bine-mersi în țara mea, în casa mea, în orașul meu.

20180629_100345Vineri, 29 iunie, ora șase dimineața. Zi perfectă. Și cum să nu fie când în fața ta se întind peste opt sute de kilometri cu multe necunoscute, ai cafea și vei face cunoștință cu locuri noi? Emoția descoperirii nu se aseamănă cu nimic. Atunci te scurgi toată în ochii personali și absorbi culoare, gust, miros, informație, soare, ploaie, artă, istorie. Tu te pui deoparte, pentru că tu nu mai ești tu. Ești un soi de ochi de melc cu care mângâi minunea frumuseții lumii întrupată în om, cascadă, mănăstire, pădure, pictură ori o înghețată cu gust divin.

20180629_092352

Am ieșit la un moment dat de pe autostradă și am văzut o casă de om bun. Adică foarte bun, cu dovadă. Că no’, toți suntem buni. Dar așa trebuie să te numești când ai inima croită pe măsura atâtor colivii pentru ciripitoare. Sigur, tras pe dreapta, ieșit din mașină (eu) și făcut poze. Tot eu. Nu vă spun ce triluri și nebunie era acolo, pentru că în căsuțe era o civilizată și temeinică asociație de locatari.

20180629_144841

Am ajuns câteva ore mai târziu la Chalet Mont Royal și am admirat Montrealul de sus. Atât m-a impresionat la această locație: orașul văzut de sus. În rest nu mi s-a părut nimic deosebit, poate pentru că eu mă așteptam la un castel. Confundasem chalet cu chateau. Montrealul e un oraș superb, cu foarte multe puncte turistice, însă de data aceasta nu era obiectivul principal.
Așa că am tras aer în piept de la înălțime, am mers printr-o pădurice, pe lângă un lac, până la destinație, am făcut j-de poze, mi-am îmbunătățit cunoștințele lexicale, am văzut o familie de români și m-am amuzat. De ce? Pentru în timp ce tot furam eu imagini, i-am văzut și auzit de la distanță. Vorbeau tare. Când ne-au auzit vorbind românește, au tăcut toți, ca la comandă. M-a pufnit râsul și nu am putut să mă abțin. „Frumoasa noastră limbă românească”, am zis și am salutat. Mi-au răspuns cam cu jumătate de voce. Dar am întâlnit români și în Quebec city, în aceleași împrejurări, foarte calzi de data aceasta. Nu e o regulă. Majoritatea acționează în funcție de experiențele avute și, dacă omul s-a ars cu ciorbă, suflă și în iaurt.

20180629_142058

Prima zi a fost cumințică. S-a încheiat la un hotel aproape de Quebec City. Am dormit trei nopți în trei paturi diferite, pentru că așa s-au potrivit obiectivele unde trebuia să ajungem. Concluzia pe care pot să o spun de acum: a fost o vacanță foarte scurtă, dar fabuloasă pe care sper să o repet. 

20180629_145632
20180629_145227

 

Jurnal dominican – 9

27 Sunday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 22 Comments

20180523_181419
16

Cred că e cazul să mă opresc din jurnălit. Nu? Deși, dacă mă gândesc bine, aș mai avea de zis. Poze îmi place să fac? Place. Să povestesc îmi place? Place.
Așa că n-aș avea nici o problemă în a o depăși pe Șeherezada și-n a mă trezi cu ditamai romanul dominican, cu poze și impresii și gânduri și mici întâmplări, ori portretele celor cu care mă intersectez. Sau cu arome, ori parfumuri etc.
Aș mai avea de zis, deși, după prima postare, mi s-a părut mare provocarea de-a scrie zilnic. Până la urmă ce poți scrie despre o vacanță statică?

4
5

Mă opresc însă pentru că e timpul „Pașilor” și vreau să mă concentrez pe venirea lor.

Așa cum v-ați prins cu toții, o vacanță în Republica Dominicană e specială. Cum sunt majoritatea vacanțelor.
Dacă aș reveni aici? Cu drag, însă iarna. E fascinantă trecerea de la iarna canadiană, care e marcă înregistrată, la o țară a verii.
O vacanță caldă e relaxare, huzur. Toate lucrurile își dau mâna ca să te răsfețe pe tine, omul.  Dacă apele sunt turcoaz și plaja albă, vegetația este o explozie generoasă de nuanțe și mărimi, care se revarsă într-o eleganță de culori și parfumuri fine. Când pui piciorul pentru prima oară într-un ținut de genul acesta, chiar ai senzația că ai pășit pe altă planetă.

3
20180523_181401
20180524_121009
1
2
20180521_083747

Aici serile sunt pline. De fapt nu doar serile. De dimineață până seara sunt organizate activități pentru turiști. Cursuri de dans, de învățarea limbii spaniole, jocuri, zumba în ocean, aquacise la piscină și multe altele. După masa e muzică live lângă piscina principală, la ora zece spectacol și după aceea discotecă.

10
7
8

Turiștii sunt parte activă din viața resortului, pentru că în fiecare seară sunt câțiva selectați și puși la probe haioase, înainte de spectacol, ori se organizează karaoke, unde curajul, nu vocea, contează cel mai mult. Câștigătorii sunt răsplătiți cu sticle de Mama Joana și pachete de cafea boabe. Se fac petreceri pe plajă, unde dansezi desculț în nisip. Am prins chiar și un balet acvatic.

2
1
4

Resortul e vesel. Palpită ca o inimă mare. Pulsează de dragoste. Vezi tot felul de perechi. Unele potrivite, ca două piese de puzzle, altele total asimetric și ciudat alcătuite. Dar până la urmă ce se vede din exterior e doar coaja mărului, gustul îl știu doar ei, protagoniștii. Și poate oceanul care le îmbină tăcerile și vorbele și dorurile.

20180522_163611
20180522_163622

Și aici lumea trăiește, muncește, dansează, suferă sau se îndrăgostește. Și mă refer de data asta la dominicani. Cei care lucrează în resort au o viață mai ușoară decât ceilalți, pentru că în afară de salariile fixe mai sunt și bacșișurile. Nu știu cum se gospodăresc, dacă le împart, ori fiecare rămâne cu ceea ce primește.

14
8

Cei care străbat plaja cât e ziua de lungă, nu au însă viață ușoară. Vând orice și negociază orice. Se ascund de turbarea soarelui sub haine multe și fac mii de pași în nisipul plajei. Cu riscul să nu mai scap de el, am vrut să mă uit la niște pânze vândute de un băiat. Foarte simpatic, s-a oprit aproape mirat de interesul meu. Înainte să deschid gura mi-a spus că e o sută de dolari bucata, le vinde cu șaizeci, dar dacă eu aleg îmi dă cu douăzeci și cinci, că semăn perfect cu Jennifer Lopez, care e preferata lui și…. Din păcate nu i-am cumpărat nimic. M-a întrebat cu zâmbet timid, dacă pot să-i aduc o sticlă de apă. I-am adus imediat, iar el s-a dus să-și ofere picturile celorlalte Jennifer Lopez de pe plajă, înarmat acum cu luxul unei sticle de plastic cu apă rece de la frigider.

5
6
7

Cât să te chinui să fii simpatic? Cât să zâmbești în timp ce îți tragi prin nisip picioarele,  numărând zeci de mii de pași zilnic, încercând să intri în contact cu mofturoșii de dincolo de pază?

Cum suntem văzuți de ei noi, cei ce ne înfruptăm câteva zile din paradisul țării lor, care pentru ei nu e deloc paradis. E o realitate fierbinte ca iadul, cu nisip ce le intră în păr, în ochi, în nas. Cu seri în care ajung acasă și poate că n-au ce pune pe masă copiilor. Și poate că nu mai au putere să zâmbească, zâmbetul fiind uniformă de serviciu.
Viața e nedreaptă. Și fiecare dintre noi se uită constant prin două ferestre: prin una la cei de mai sus, prin cealaltă la cei de mai jos.

1
2
4

Ca peste tot pe planeta asta, shoppingul există:

14
13
15

E ultima postare și cea mai bogată. Dacă v-ați pierdut răbdarea până în acest moment și ați rămas pe drum, vă înțeleg. E ultima postare și, nu doar că e lungă, dar am pus și prea multe fotografii. Dar ce să fac? Iubesc țara asta și sper să revin. Așa că-i spun doar atât: Hasta luego!
Iar pentru voi o fotografie cu the new me. (Efectul benefic al unei vacanțe dominicane. )

17

Și culoare. De fapt, corect ar fi să spun… albastru. 🙂

12

11

10

7

6

9

Jurnal dominican – 8

26 Saturday May 2018

Posted by sweet & salty in Din bucătăria mea, File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 15 Comments

29Mâncarea în resorturi e multă și variată. Ca și băutura. Prea multă și prea variată. Am și văzut vreo doi-trei Ivani căzuți la datorie. 🙂
Ceva specific dominican nu știu să existe, decât poate gustul bine condimentat al multor mâncăruri.
În general tradițiile culinare ale popoarelor se bazează pe ce au la îndemână. Și cam toți își arogă anumite rețete, cum facem noi cu sarmalele, care nici vorbă să ne aparțină.

Fructe de mare, creveți, calamari, scoici, homari, stau la restaurant alături de pui, curcan, vită sau porc, preparate după rețetele specifice locului. Nu am văzut miel, dar nu bag mâna în foc că nu există. Însă cum mie îmi plac peștele și fructele de mare, am o dietă… marină. 😀

18
17

Însă dorința lui Petru de a mă desfășura culinar a fost o bună provocare, așa că am făcut câteva poze la întâmplare. Nu cât ar fi meritat meniurile à la carte de la restaurante (în special cel brazilian), ori serile cu specific.

28
12

Des consumate sunt bananele-platains, care se pregătesc cam la fel cum pregătim noi cartofii: prăjite, piure, ori fierte și zăpăcite cu tot felul de sosuri.

2
3
4
5

Mămăliga, e la loc de cinste și aici, însă vine îmbrăcată în pănușa aferentă. La fel am văzut că se servește și în Mexic.

11
10

Fasolea este foarte îndrăgită de dominicani. La fel și orezul pe care-l găsești în cele mai ciudate combinații, chiar și cu fasole.

15
13

Uneori am senzația că, într-o inspirație nebună, dominicanul deschide frigiderul și aruncă tot ce găsește în ceaun. Și… Voilà!, ori cum or spune ei.
La bufet găsești cam orice, până și pizza ori paste, hot dog și cartofi prăjiți. Ce mi s-a părut amuzant e faptul că au și ei vestita noastră salată de boeuf, pe care ei o numesc Ensalada Rusa.

19
20

Dacă totuși nu ai chef de nimic, poți ruga pe unul din bucătari să pregătească în fața ta piept de pui, porc sau pește la grătar. Dimineața poți alege omletă gata făcută, ori la fel comanzi pe loc una cu ce ai tu poftă să pui în ea.

1

Sunt mai multe produse care ți se fac pe loc, inclusiv un fel de clătite foarte bune pe care ți le umple la alegere cu nutella, cremă de cremeș, ori diferite dulcețuri. Și, dacă am ajuns la zona deserturilor o să spun că și aceasta este foarte generoasă: fructe proaspete, diferite prăjituri și produse de patiserie, budinci și înghețate.
Sper că nu v-am provocat prea tare foamea. Pe mâine! 🙂

26

25

31

33

39

 

Jurnal dominican – 7

25 Friday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 36 Comments

34O prietenă mi-a sugerat să dau detalii despre istorie, geografie, tradiții locale. Bună ideea ei, însă intenția mea fiind alta, nu veți găsi genul acesta informativ în jurnal. O să pictez tabloul zilelor, sau momentelor, folosind culori multe, poate prea detaliate și temperatura personală. Un fel de culise de vacanță. La o cafea.

Săptămâna trecută a fost ziua mea. Nu le acord prea mare însemnătate acestor evenimente personale, pentru că în afara faptului că faci o adunare, pe mine mă încurcă manifestările în care eu sunt protagonista. Bucuria adevărată e iubirea celor dragi, sunt surprizele mici și neașteptate, când vezi că lumea nu te-a uitat, când o vorbă primită de aiurea îți ridică soarele personal cu o jumătate de metru mai sus.
Oricum, cel mai mare cadou e apariția „Pașilor” (cartea apare în 29 mai, deci în luna mea), care s-a inițiat pe ultima sută de metri de stat în România, într-un moment neașteptat. Cei care ați publicat știți cât de greu e să publici prima carte, când practic ești no name. Dar lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple.

Revenind la țara asta frumoasă, unde cred că mi-ar plăcea să trăiesc, am să vă povestesc un pic exact despre momentul cu pricina, datorită unui mic eveniment care m-a făcut să râd din tot sufletul.

50

Ziua a răsărit la fel din apele oceanului, binecuvântată de soare și briză și albastru. Am urmat aceeași rutină, singura diferență a fost că am stat mai mult pe telefon și computer.
Trebuie să vă spun că în timp ce suntem la plajă, în prima parte a zilei, se curăță și aranjează frumos camera. Dar, cum la prânz scriu și stau în pat, dau peste cap eforturile celor zece negri mititei care robotesc pentru noi.
Seara am avut o masă specială pe malul oceanului.

31.jpg

La întoarcere, pe ușa camerei era aninată o banderolă mare cu „Happy birthday” și camera era iarăși organizată frumos, plus un aranjament mai deosebit pe pat. În fine. Bucurie și poze și la-la-la.

36

A doua zi cineva a bătut la ușă. Deschid și, ce a urmat a fost un dialog a la Caragiale doar că în engleză. O brunețică, toată zâmbet, m-a arătat cu degetul și mi-a spus:
– You’re the housekeeper!
– No, I m not!
– Yes, you’re the housekeeper!!!
Eu că nu-s. Ea ba da. Și tot așa, ala bala portocala de la una la alta. La un punct îmi face semn cu mâna, scoate telefonul și-mi arată o poză cu aranjamentul cu prosopul, florile și ciocolata. Mă luminez. Ea, fără să fie foarte bună prietenă cu engleza și punctuația, de fapt voia să-mi spună că e femeia de serviciu care se ocupase de cameră și, urmând tradiția sfântă a bacșișului dominican, acum venise să-și colecteze răsplata.

Cei care lucrează în interiorul resortului sunt mai mult decât binevoitori și prietenoși. Iar bacșișul e la fel de firesc cum e salutul de „bună dimineața”. Deranjantă e agresivitatea celor care vor să-ți vândă ceva. Și asta e specific tuturor țărilor calde, nu doar Republicii Dominicane. Indivizii de genul acesta aproape te hărțuiesc cu insistențele și, de multe ori, cei care vin prima dată cad pradă „gratuităților” oferite.
Însă trebuie să știi că peste tot ai exact ceea ce cumperi.
Pe mâine!

32

35

37

Jurnal dominican – 6

24 Thursday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 13 Comments

20180518_112131.jpg

Dragostea e duminica omului. Și unde să o celebrezi jurându-i veșnicia, dacă nu în fața oceanului, pe nisipuri albe, unde soarele luminează turcoaz?
Zilnic sunt nunți pe plajă. Zilnic oameni de diferite vârste, forme și culori își promit credință „până când moartea îi va despărți”. Briza mării se încurcă în rochii de mireasă și flutură alb ținutele invitaților și părul domnișoarelor de onoare. Majoritatea aleg culoarea alb sau crem. Toți, de la mireasă până la ultimul invitat. Florile sunt singurele pete de culoare ce sfidează obraznic-pasional cumințenia moale a aranjamentelor. Am văzut o singură nuntă colorată, în care rochiile domnișoarelor de onoare erau de un turcoaz strident, contrastând superb cu portocaliul la fel de strident al buchetelor.

9

Ce m-a frapat, oarecum, e că majoritatea mirilor nu erau la prima tinerețe. De fapt habar nu am exact ce înseamnă prima tinerețe. Poți să fii întreaga viață tânăr, ori să n-ai idee ce înseamnă tinerețea. Iubesc dragostea oamenilor. Celor care au curaj să spună „da” în orice moment al vieții, alegând apa, soarele, cerul – martorii duminicii poveștii lor de iubire. În Republica Dominicană fiecare zi e o duminică (poate pornind de la numele țării care vine de la Dominica, nume de fată însemnând „aparținând Domnului” sp).

3

Oameni frumoși cu prieteni și rude, sau dimpotrivă singuri, fără să aibă nici o secundă teama că alții i-ar spurca. Ori poate c-o au, dar nu le pasă. Oricum, din avion toate culorile sunt frumoase. Ca pe fb. Cine pune poze și povești care ar dezavantaja? Cine își postează cearta cu bărbatul, lipsa de chef, ori durerea de burtă?

În rest zilele curg la fel. Prea repede. Deși se întind leneșe, pe bucăți lungi. Programul meu e un pic cazon. În fiecare zi trezit la șapte, plimbare pe plajă cu picioarele prin valuri. Mic dejun și bălăceala obligatorie. Prefer ocean, dar când e nervos aleg una din piscine. Apoi duș, prânz, scris, ocean/piscină, plimbare, duș, cină, spectacol, plimbare. Zilnic cu mici variațiuni. Mă uit la oameni, fac poze, inventez povești și nu am răbdare să stau pe șezlong mai mult de zece minute.

Paharul de vorbă cu elvețienii a devenit obișnuința fiecărei seri. În vacanțe prieteniile se leagă ușor. Pe ea o cheamă Heidi (pronunță Heiti) și vorbesc un dialect german, de aceea am confundat eu zgomotul lor consonantic cu rusa. Ca să vezi ce înseamnă chimia! Reușim să ne înțelegem, deși Heidi nu vorbește nici o limbă în afară de bolovănoasa ei. Știe din toate câte puțin și ne întâlnim cel mai adesea pe teritoriul unei italiene precare, presărată cu engleză, spaniolă și mult dat din mâini. Culmea că ne pricepem una pe alta și râdem mult. Cu el e mai ușoară comunicarea, pentru că vorbește bine engleză.
Dar ce contează limba vorbită? Oamenii sunt oameni, indiferent de colțul de pământ pe care răsar.
Pe mâine!

5

2

8

7

6

Jurnal dominican – 5

23 Wednesday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 16 Comments

8

Azi, la ieșirea din hotel, m-am întâlnit cu un flamingo. M-am grăbit să scot telefonul, să-i închid sonorul ca să fac poze fără să-l sperii. Da, de unde! Am văzut la viața mea multe animale nesimțite, cu precădere câini și pisici, dar acest individ sau individă e cea mai relaxată ființă, nu știu dacă de pe planetă ori din țară, dar cu siguranță din resort. După cum vă spuneam mi-am scos telefonul și m-am apropiat și tot apropiat, până când nu am mai îndrăznit. Eu. Că el mă ignora. Puteam să-mi iau și o pană suvenir. Nu doar că nici n-a clipit, dar s-a așezat ostentativ, cu impertinență, lângă semnul care interzice accesul pe iarbă. Adică pe modelul: eu pot, tu nu. A stat cât a stat, în cele mai neobișnuite poziții, apoi, cu o lene maximă, făcându-i-se sete, s-a dus să bea apă dintr-o baltă din apropierea piscinei, ignorând suveran pe indivizii fără aripi care se întâmplau în zonă. După care, cu aceleași mișcări extrem de încete s-a apropiat de fântâna arteziană din fața hotelului și a intrat, cu același brrrr pe care-l fac eu dimineața când ating apa.

7

Alte animale nu am prea văzut, excepție o maimuță plimbată de un individ care încearcă să prindă turiști la poze.

9

În seara asta am stat pe balcon la un pahar de vorbă. Când am tras draperiile am observat că uitasem paharul afară. Am ieșit, am luat paharul și închis ușa. Într-o fracțiune de secundă de pe pahar, pe mâna mea, a coborât în viteză o șopârlă mică și roz, care a dispărut sub perdea. Dacă aș fi văzut un crocodil aș fi avut cu siguranță aceeași reacție. Nu știu care dintre noi două s-a speriat mai tare, eu sau mica vietate, care cred că se și amețise cu stropul lăsat în pahar. Oricum, a ieșit singură și repede pe ușa balconului. Cu mica diferență că nu mai era roz ci bej, ca gresia din cameră.
Poze nu am făcut. Nici ea mie. Ușor de înțeles de ce. 🙂

12

Pe model ou cu două gălbenușuri, am găsit o banană geamănă în interior. Haios!
Pe mâine!

1

4

6

10

11

20180517_183502

Jurnal dominican – 4

22 Tuesday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Travel

≈ 15 Comments

20180518_200455

Azi a plouat. Nu mult, dar intens. Rafale puternice în câteva reprize de-a lungul după-amiezii și serii au spălat tot resortul. Prima tură m-a prins în apă. Stropii au început să curgă reci peste întinderea de ceai albastru, călduț. M-a pufnit râsul văzând un tip ieșind din apă și alergând, să nu-l ude ploaia, până la acoperișul de stuf de lângă șezlong. Tulpinile palmierilor s-au înnegrit de la apă și întreg peisajul a primit tonuri de gri-albastru-negru. Un tablou mult mai dramatic decât dulcele pastel de dinainte.

20180518_155617

La micul dejun am cunoscut o familie de români. M-am bucurat că aud românește. Aș fi vrut să ne întâlnim la o cafea, ori la un pahar de poveste, pentru că timpul aici e aliatul nostru. Dar din primele momente au ținut o distanță precaută față de noi. Poate de vină e gafa pe care am făcut-o eu în primele minute de discuție, când am întrebat-o pe doamna de unde sunt:
– București, mi-a răspuns.
– București, București, i-am răspuns, și eu sunt din Cluj. Dar unde trăiți?
– București, mi-a răspuns răspicat doamna, făcându-mă să aterizez cu picioarele pe pământ și să realizez că nu toți românii sunt împrăștiați prin lume.
Mi-a povestit că sunt de două săptămâni aici și că în fiecare iarnă merg o lună în Maldive. Apoi ne-a făcut cunoștință cu soțul, un francez chel, cu burtică și nas acvilin: ”Bonjour!- Bonjour! Comment ça va? ” Am uitat să spun că doamna e frumoasă și blondă, înzestrată cu doi ochi albaștri și o pălăriuță foarte chic, care-mi amintește de Paris. Pare mult mai tânără decât soțul francez. Au o fetiță de vreo cinci ani, leit tatăl ei. Poate nu le place să dea până și aici de conaționali, ori poate că domnul are un job important și nu vrea să se expună, ori pur și simplu i se par aiurea cei care nu trăiesc în țara lor. Ori poate că nu e nici una, nici cealaltă și prea puțin contează, până la urmă. 🙂

20180518_201008

La piscină am cunoscut o altă familie. De elvețieni. Iar am gafat. I-am întrebat dacă sunt ruși. Apropo, e plin de Katiușa și Natașa și Vladimir etc. În schimb nu am văzut picior de chinez. Atâția ruși la un loc n-am întâlnit în viața mea. Până și personalul te abordează în engleză, franceză sau rusă.
Elvețienii nu doar că nu s-au supărat, dar au intrat în povești lungi cu noi, și-am vorbit până ne-au picat ochii în gură de somn. Seara a fost petrecere pe plajă. Muzica a fost acompaniată de zumzetul ocupat al oceanului și de briză.
Azi a plouat.
Pe mâine!

20180517_211931

Jurnal dominican – 3

21 Monday May 2018

Posted by sweet & salty in File de jurnal, Geografie subiectivă..., Travel

≈ 20 Comments

20180518_200347
Jurnalul dominican e sută la sută subiectiv și nu urmează neapărat o ordine cronologică. Timpul e fărâmițat aici și fiecare zi se întinde leneșă pe ore și minute, iar gândurile mele se întind la fel de leneșe, fără să respecte neapărat o logică punctuală.

20180518_075552 

Dimineața mă străduiesc să mă trezesc devreme și deocamdată îmi iese, pentru că sunt obișnuită cu fusul orar din România. Fac o plimbare pe malul oceanului, înainte de micul dejun și bălăceala dimineții. Nu îmi place să stau la soare, așa că mă bronzez din mers, atât cât se prinde de mine.
La prima oră, plaja e aproape pustie. Vezi doar personalul pazei și pe dominicanii care, într-un festina lente național, curăță de alge plaja. În barurile din apropierea apei e muzică, iar angajații cântă la mătură, ori curăță mișcându-se rotund pe ritm. Un câine doarme pe nisip, netulburat de apropierea mea. Ce mai! Viață de câine.

20180518_081309

Seara mergem la unul din restaurantele à La Carte din resort. Azi opțiunea e pentru cel japonez. Mâncarea e bună. Periculos de bună. 🙂 Dar sunt decisă să nu-mi refuz nimic, în ciuda faptului că îmi doresc să scap de niște kilograme.

20180518_205844

Muncesc la o atitudine sănătoasă, ca să zic așa. Să mă accept așa cum sunt. Să mă iubesc așa cum sunt. Oamenii sunt de toate formele și culorile, au ochi și nas și gânduri și vise. Iar viața este crud de scurtă. Și în general numerele din viața noastră (ani, kilograme etc.) sunt complet neesențiale…
Am primit vestea cruntă a pierderii unei prietene. Comunitatea română din Canada e în doliu. Boala, care bate la ușă într-o zi, neținând cont de vârstă și forma fizică…
Carpe diem!

Mofturi ale persoanelor care-și permit să te judece nu trebuie să te atingă. În nici un fel. Fiecare are o singură responsabilitate: viața proprie. În rest e vânare de vânt și răutate gratuită. Ca algele ce spurcă plaja.
Omul e frumos. Are în suflet bucurie și dorință și speranță. Cine nu vrea să fie plăcut și apreciat? Care femeie nu apreciază un compliment?

Oameni de toate felurile lasă urme pe nisipul plajei. Azi. Mâine răsare din nou soarele, ori vine furtună. Alți oameni, alte urme. Viața e atât de frumoasă! Fă din lămâie limonadă. Și atât.
Pe mâine!

20180518_08085220180518_08024720180518_08063420180518_08142020180518_20131520180518_20270820180518_20210120180518_203120

 

← Older posts
Newer posts →

Categories

  • A fi scriitor (46)
  • Amalgam (151)
  • Ana (36)
  • Întâmplate sau nu… (48)
  • Bucăți de gând (109)
  • Catchy (14)
  • Concurs (18)
  • De prin viață… (21)
  • Din bucătăria mea (20)
  • File de jurnal (160)
  • Fluturi și alte frunze… (42)
  • Geografie subiectivă… (99)
  • Imagini… (41)
  • Lume color (11)
  • pași (34)
  • Recenzii și impresii (5)
  • Sava-rine (21)
  • Travel (39)

Arhive

Recent Posts

  • De la scriitoarea Petruța Petre, citire
  • Ziarul și cafeaua dumneavoastră
  • Când Ana…
  • O cafea cu gust de miercuri
  • Plecări

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,194 other followers

Authors

Em Sava

Em Sava

Categories

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Jurnal

  • A fi scriitor
  • Amalgam
  • Ana
  • Întâmplate sau nu…
  • Bucăți de gând
  • Catchy
  • Concurs
  • De prin viață…
  • Din bucătăria mea
  • File de jurnal
  • Fluturi și alte frunze…
  • Geografie subiectivă…
  • Imagini…
  • Lume color
  • pași
  • Recenzii și impresii
  • Sava-rine
  • Travel

Blog at WordPress.com.

Cancel

 
Loading Comments...
Comment
    ×