„Da, draga mea!”

husband-wife-angry[1]

Articol pentru femei și bărbați cu simț al umorului (nu al omorului)
Discuțiile contradictorii, care degenerează de multe ori în ceartă, se întâmplă adesea. Sunt inevitabile ca ploaia și vântul. În Ardeal avem o vorbă: la nime’ în casă nu-i ca-n biserică. Drept. Un pic de sare și piper sunt necesare, că tare-i dulce împăcarea.
Doar… să nu ți se acrească!

Un domn, căsătorit de foarte mulți ani, întrebat fiind care e secretul longevității relației, a dezvăluit formula magică a celor trei vorbe: „da, draga mea.” Frumos. Jos pălăria!

Dar ce te faci când te-ai măritat cu Ghiță-contra, cu personalitate puternică și tendința hotărâtă de-a zice nu de câte ori tu zici da? Genul care spune nu din instinct, înainte să proceseze informația. Cel care, invariabil când tu vrei s-o iei la dreapta, el e setat să o ia la stânga. De fiecare dată. Fără pauză.
Și dă-i, și luptă. Discuții contradictorii, dueluri în argumente, ton ridicat, astfel ajungi la final epuizat, plin de sânge (metaforic, în majoritatea cazurilor) și de nervi.

Una din strategiile utilizate în această situație este e-mailul. Clar, detaliat, pe puncte.
I-l  trimiți dimineața, când bărbatul e la muncă, departe de tine și de posibilitatea unui dialog. El va rage ca taurul în prima secundă un nuuuu spumos și puternic. Se va enerva și va aduna toate argumentele posibile și imposibile ca să-și susțină mai târziu, în fața ta, negația răspicat-masculină. Se va certa cu tine mental toată ziua și va ajunge acasă epuizat de argumentele derulate în mintea lui. Zâmbetul tău proaspăt și nevinovat va fi lovitura finală. Bărbatul va capitula, prea obosit să continue lupta.
Nu te mira dacă, după o vreme, va avea chiar impresia că a fost ideea lui.

Din timpuri străvechi se cunoaște (deși nu întotdeauna se re-cunoaște) superioritatea femeii ca specie: În spatele fiecărui bărbat puternic, stă o femeie puternică, se spune.
Păi… cam da. Că fără ea… potopu’.
Nu mă refer aici la menirea-miracol a femeii de a aduce pe lume copii sau despre acel magical touch prin care ea transformă casa în cămin. Oricum lista e infinită. Aș atinge doar câteva trăsături mai de culise:

1. Complexitate și maturitate. Femeia nu doar că înțelege bărbatul, ba chiar îl știe pe de rost. El este cât se poate de previzibil și, în concluzie, manevrabil.
Nu la fel de bine se descurcă bărbatul la același capitol. De la origini și până în prezent se străduie degeaba să-și înțeleagă partenera de planetă. Umple bibliotecile și platformele on-line despre misterul feminin, ascunzându-și, în fapt, neputința, prin lozinci de genul: femeia trebuie iubită nu înțeleasă. (Zău?)
2. Generozitate și simț al umorului. Încă din preistorie, femeia a acceptat mărinimoasă, bancurile făcute pe seama ei de către bărbat, în toate ipostazele: blondă, femeie la volan, păr lung și minte scurtă și multe altele. Ba chiar, pentru armonia căminului conjugal și pacea în lume, a lăsat să circule legenda, conform căreia bărbatul ar fi cel puternic (poveste aflată pe raft, alături de cele cu Moș Crăciun, și Zâna Măseluță).
El, marele bărbat, se bate cu cărămida în piept și merge din timpuri străvechi la luptă. Cât se poate de adevărat. El e cu mușchii în dotare. Dar cine-l trimite la luptă? De ce se bate el?
Ia-l la bani mărunți și-l vei vedea scoțând spășit lista făcută de femeie acasă.
3. Spirit inventiv și inovator. Pentru liniștea de pe pământ, odată cu căsătoria, sau poate că cinci minute mai târziu, femeia a inventat neprețuita diplomație și sfântul compromis,  chintesența acestora, fiind transmisă pe cale orală, din generație în generație prin binecunoscuta expresie: Zi ca el și fă ca tine.
Bărbatul? Femeia?
Cică Dumnezeu a creat bărbatul, apoi i-a venit o idee mai bună…

Iubire virtuală cu năbădăi…

Joi cu soare. Explodat și total neasortat cu luna februarie. Are față de copil tâmp care rânjește și nu pricepe gravitatea situației: e februarie dom’le, las-un pic de iarnă pe uliță!
***
Cum e iubirea virtuală cu năbădăi? Ea-ți dă unfriend iar tu o mitraliezi cu mesaje dramatico-erotico-rico-veturiene, asortate cu CargoDacă ploaia s-ar opri… Tu aștepți cu inima la gură și vezi în pauza de lunch că te-a iertat. Yeeeiii!!!! Sunteți din nou prieteni. Ești fericit. Asta până la următoarea abatere când iarăși îți iei un unfriend peste bot. Și-ți bate inimioara tare-tare și juri că niciodată… Dar tot ți-o iei, c-așa-i în tenis. Și-ți place stilul. Ai sentimentul că e valoroasă tare. Păi, dacă ție îți face așa ceva… Ție!  Noroc cu muzica atât de românească și de albastră, care rezonează tare la noi, ăștia vânturații prin lume și next time e ușor să mai lipești una cu mulți-mulți emoticons cu inimioare și sărutări. Și fericire de fericire. Ce frumoase-s împăcările! Mai ales cele virtuale. 😀

Nu! Nu, săriți că nu eu. Mă gândeam așa, privind peisajul… Un gând înțelept de joi.
Io-s bine sănătoasă, iar țiglele de pe casă, care cum.

Rea da’ bună

Tags

, , , , , , , ,

(Atenție!!! Spicy – o satiră la adresa feminismului exagerat)

femeie-rea-da-bună

Eu, de felul meu, sunt o mofturoasă. Mofturoasă rău. Din start trebuie să mă iei așa, la pachet, cu ifose cu tot. Cu toate.

Dar sunt bunăăă. Ador să mă joc. Și am o imaginație…!!! Peste tot, dacă mă-nțelegi ce vreau să spun. Și-mi iese.
Unde nu mă pricep, nu mă bag. Așa că pot fi în două feluri: genială sau tută.
De felul meu sunt și cam zuză, adică șui… mai nebună. Că-mi place veselia.
Cu mine râzi, c-așa-s confecționată.

Nuuu, că știu să fiu și serioasă. Să nu-ți imaginezi că mă pufnește râsul când… Nu. Atunci sunt focoasă, pasională. Fierbinte și dulce. Torc cuminte și… Nebunatică. Și… place…
Dar așa, la modul general, iau lucrurile ușor. Cu umor și pe rând. Nu sunt o Drama Queen. Eu știu că pentru orice problemă există o soluție.
Capitolul bărbați? Piece of cake.
Sincer nu prea înțeleg eu figura asta cu femeia puternică.
Să fii puternică, ca să ce? Eu nu vreau să fiu puternică. Mi-e bine femeie.

Coasta bărbatului? Coastă să fie. Păi, poate el fără coastă să se învârtă? Nu.
Vrea să fie el capul? Capo dei capi? Să fie sănătos! Că tot io-s gâtul. Se-nvârte el fără știrea mea? No way!
Bărbatul e un copil. Nu se maturizează, indiferent de vârstă.
Și până la urmă, ce vrea? Nu prea multe: să fie ascultat, răsfățat, lăudat. Vrea tandrețe și înțelegere. Un zâmbet. Căldură. Și mai ales un acasă.
Vrea, dom’le, să se simtă rege în casa lui. Atât.
Bărbatul, așa, ca animal, e chiar simpatic. Fără el ar fi durere de plictisitor. Cum ar arăta planeta albastră? Plină de maimuțe grase. Că… adio diete, adio epilare, farduri. Pe cine am mai impresiona cu formele noastre? Și care forme? Am fi niște rubensiene obosite.
Și până unde am putea bârfi? Și ce? Nu tu triunghi conjugal, nu tu mărimi de… măsurat, nu tu victimizări că suntem neînțelese…
***
Eu sunt dificilă… sucită rău. Nu pot să mă decid dacă îmi place să mă trezesc de dimineață sau să lenevesc în pat. Când e cald mi-e prea cald, când e frig mi-e prea frig, însă iubesc apa, chiar dacă e udă. Sunt cea mai pretențioasă persoană pe care o cunosc. Nu e ușor cu mine.
Sunt însă bună, chiar foarte bună în trei locuri:
1. În pat. Felină. Jucăușă, răsfățată. Generoasă și creativă. Dacă am chef.
2. În bucătărie. Când am chef sunt genială. Nici soacra soacrelor nu face ce-mi iese mie din degețele.
Când n-am chef, trăiască pizza și mâncarea chinezească. Doar n-o să falimenteze respectivii datorită relației nesănătos-pasionale dintre mine și coada cratiței.
3. Și-mi place să ies. Să cochetez cu fuste mini și tocuri înalte. Să dansez și să vorbesc, să fiu frumoasă și elegantă. Ce-mi mai place!!! Să-l înnebunesc pe el, bărbatul cu gesturile, parfumul și râsul meu social.
***
Eu m-am născut în zodia perfectă: zodia femeie.
Mofturoasă. Capricioasă. Rea, da’ bunăăă…

Jerseul mov

Tags

, , , , , , , , , , , ,

560f5f6c8651f1d66c2eaa5d80f8733f[1]

Îmi ascut creionul, iau o foaie albă de hârtie și scriu. Curge un februarie felin, ca o mâță plouată. Ascult muzică Soha – Mil Pasos. Am un jerseu mov și moale. Un jerseu pe care l-am cumpărat de vreo doi ani, dar azi îl port pentru prima oară. Abia i-am rupt eticheta. Nu știu de ce l-am cumpărat, nu aveam nevoie de el, dar cumva nu l-am putut abandona în magazin. Mă striga moale și mov. L-am adus acasă și investit cu încrederea mea. Un jerseu pentru zile cu ploaie. Dar cumva, la fiecare ploaie am luat altceva. Era nou și nu-mi venea să… Însă azi plouă altfel, e o zi de mov și de moale și de cuibărit și de scris. E o zi deosebită, o zi întreagă, o zi cu aripi și dinți și urme de foc… o zi de zbor. Jerseul meu mov mă îmbrățișează, ca un iubit de mohair, iar cafeaua mă sărută aromat, ocrotitor. E o zi de mov, de moale, de mohair și de ploaie. O zi complicată de viață, o zi firească cu probleme și rezolvări.

Vorbe și gânduri ajung la mine în fiecare minut. O cerere de prietenie, un mesaj de la un necunoscut-cunoscut virtual „Bună, ce faci?” Mă întreb dacă o parafrazează pe Delia. Ce poți răspunde cuiva pe care nu îl cunoști: „Bine. Și eu și jerseul meu mov”.
O prietenă îmi scrie. E nefericită. Suferă. O sun să o aud. Vorbim un pic și o fac să râdă. Îmi face bine și mie râsul ei. „Ești nebună!” Îmi zice. „Știu”, îi răspund.
Citesc un pic pe blog. Remarc din nou că unele postări sunt extrem de bune, altele super plate. Mustește însă personalitatea autorului de cele mai multe ori. Cunoști oamenii prin prisma literelor pe care le pun pe tavă. Aș putea fi o foarte bună cititoare în litere. Din păcate anumite personalități ucid scriitura.
Iar altele atrag degeaba. Litera lor e știrbă.
Dar recunosc, sunt unele care-mi dau dependență. Rezonez cu ele-le și ei-i care trăiesc în laptopul meu. Și ei cu mine. Știu.

Jerseul mov e moale și cald. Îmi dă o stare de bine. Îmi place mirosul lui. Văd stropii de ploaie agresând geamul. Jerseul mov le scoate limba și mă îmbrățișează și mai strâns. Îmi place că mă place. E un jerseu-declarație de dragoste. O să-l îmbrac mai des.

Pălării pălărioase…

Tags

, , , , , , , , , ,

Îmi plac pălăriile, îmi place misterul, îmi place joaca și jocul… mi-ar fi plăcut să trăiesc în Anglia. Îmi place Jane Austen, îmi place ziua de sâmbătă și cafeaua cu biscotti. De ciocolată. Doar de ciocolată neagră. Dragostea din jurul meu și lumina din casa mea, vopsită în alb, excepție un perete de accent în camera de oaspeți, care e roșu ardent și bucătăria de sus – caisă. Îmi place lacul de unghii albastru. Am dor de ducă și mulți pantofi, unii perfect inconfortabili, dar frumoși tare, așa că-i iert cu drag, chiar dacă mă rupe o jumătate de oră îmbarcată în adâncimea lor frumoasă. Îmi plac oamenii și pot fi prietenă cu cei mai ciudați și neacceptați dintre ei, pentru că am încredere în zona aceea luminoasă din inima fiecăruia. Îmi place gustul acru al lămâii și câteodată frigul. Îmi place să mă joc cu focul și uneori mă ard, sau par că mă ard. Dar pot, pentru că am o pălărie cu boruri largi, care mă protejează de intemperii și o dragoste mare și caldă unde mă pot ascunde de câte ori vreau. Îmi plac cuvintele și mă joc cu ele până la margine. Îmi plac pălăriile și misterul și jocul și Jane Austen… îmi plac oamenii și culorile…

Caut muz-ă hlizit-ă!!!

funny-cartoon-faces-21-high-resolution-wallpaper[1]

Eu scriu și scriu și scriu. Și râd mult de felul meu, dar lately în scris, se pare că am dat-o-n albăstreală. Uneori. Ghici? M-am prins? Nuuuu!
Până când mi s-a sugerat… discret.
Și m-am uitat în oglindă pe model coșbucian: io-s? Nu mi-s io? Cum mă-nvârt și mă sucesc, pixu-mi cade în mehelancoholie și supăhărahare. Nu io. Pixu’…
Unii mă citesc și plâng. Alții mă citesc și mă înjură. Plângând.
Hmmm? Vorbeam azi cu prietena mea. E la 100 de kilometri distanță, dar pe Skype gătim, spălăm vasele, ne demachiem și ce mai avem noi de făcut. Dar mai ales ne sfătuim și râdem o grămadă, până la lacrimi.
***
Ce să fac? Caut muză hlizită, subiecte de râs. De tot râsul.
Nu-i banc. Rog seriozitate!!!
Cosmin, scuze, ți-am furat șablonul.
Dar am zis că, dacă ție ți-a mers, poate vine și la mine.
Aștept muz-ă hlizit-ă!

Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim…

large_Oops_Funny_Picture_10062[1]

Și total nepotrivită în anumite contexte.
În magazin. Noi căutând decorații pentru casă.
El îmi arată un tablou interesant. Se potrivește ideea, dar culorile nu se asortează la ce vrem noi. Eu mă pricep un pic la pictură, așa că-i spun entuziasmată de idee că fac io unul la fel, dar pe alte nuanțe, și fac io și la rama de la geam pe aceeași idee… Și mai fac io și… și mă opresc, simțind în ceafă și din părți lasere de privire.
Ooops!!! Dar eu nu spusesem f..k you. Ce să le fac io dacă nu pricep? N-au decât să învețe românește!
(Data viitoare trebuie să înlocuiesc a face cu … a produce?)

Eu și gătitul, Ghiță Contra, Toma Necredinciosul, sau Ion Anapoda

11875149_1484430158537694_4684172161880674332_o

Azi am primit unul dintre cele mai mari și adevărate complimente. Care mi-a făcut nu doar ziua, ci întreaga săptămână. Un compliment serios venit de la un gentleman adevărat, nu spus din vârful buzelor. Henry, vecinul meu neamț a trecut pe la noi. E unul din preferații mei, un personaj foarte simpatic, drept la statură, cu ochi jucăuși, politicos și glumeț. Eu eram la bucătărie, tocmai terminam de făcut supă de găină. Surprinzându-i privirea pofticioasă, l-am întrebat dacă dorește și a acceptat, spre surprinderea mea. Că e neamț, și ei sunt un pic mai reținuți. Că era supă și nu o bucată de prăjitură. Adică… parcă supa cere un pic de intimitate. Nu?
A mâncat cu poftă și mi-a spus că așa o supă bună n-a mai mâncat din copilărie, că e fix cum o făcea mama lui. Știind ce delicii culinare ies din mâinile Irmei, complimentul m-a atins. Adică venea de la un cunoscător.
Gătitul e una din pasiunile mele, descoperită târziu și mai mult din nevoie. Acasă mama nu m-a pus să gătesc. M-a lăsat în lumea mea populată de cărți, doar de vreo două ori mi-a rupt niște cărți în fâșii atât de mici, încât nu am mai reușit să descopăr nici numele autorului. Dar au fost excepții de la regulă. Ea avea ce-avea cu goblenurile. Îmi dădea un fel de normă, să cos de acolo până acolo. Le urăsc cu pasiune și azi. Dar aia era norma mea. Puteam să citesc, ori să merg la joacă, doar după ce terminam postata de etamină. Excepția erau clătitele. Nu-mi plăcea gustul lor (nici azi nu mă dau în vânt după aluatul acela cleios) dar mă fascina oarecum tehnologia. În rest pauză mare. Foarte mare. Tata era disperat că „ti-i mărita și tu nu știi să faci un ceai”.
Eu aveam două mari și late argumente:
Primul, că nu aveam nici o intenție să mă mărit. Și nu aveam. Dimpotrivă. Nu mă interesa deloc povestea aceea cu mirese etc. etc.
Iar al doilea: chiar de s-ar  fi întâmplat dezastrul cu măritișul, respectivul cu siguranță va fi dotat cu două mâini, ca și mine.
Bunicii își făceau cruce. Dar nu aveau cu cine să vorbească. Eram hotărâtă, convinsă și convingătoare. Un eventual soț nu popula visurile mele, iar ei nu aveau ce face, dacă pacostea de mine fusese repartizată fix în curtea lor.
Mama avea, fără vreo bază, convingerea că voi ajunge la rândul meu să gătesc. Nu știu cum, dar intuiția ei feminină a funcționat. Așa că de la marea performanță de a pune un ou la fiert, uitând complet să adaug și apă (explodează. Oul pus la fiert fără apă explodează!) am ajuns, nu doar să gătesc foarte bine absolut orice, dar să-mi și placă.
Sigur că la baza acestei pasiuni a stat… cine credeți? Nevoia… care te învață. Aveam două opțiuni: să mor de foame, sau să pun mâna la treabă. Pentru că nu pot mânca decât ce îmi place și… nu prea îmi place…
Gătitul și  nutriția sunt printre pasiunile mele și mă gândeam să adaug aici o rubrică, dar consultându-mă cu câțiva prieteni, am ajuns la concluzia că aș transforma blogul în varză.  Oricum, profit să pun mai jos niște poze cu un concurs la care am participat – un concurs dietetic, cu un număr destul de mic de ingrediente și de opțiuni, unde mi-am lăsat imaginația să zburde, pentru că alegerile erau limitate și meniul fix, așa că am mizat pe culori, pe flori, pe rațe, pe ce mi-a ieșit în cale. 🙂

This slideshow requires JavaScript.

Ianuarie și geamul de la dormitor

Tags

, , , , , , , ,

toronto-winter-sunset-charline-xia[1]

Sâmbătă dimineața. Preferata mea. Indiferent de ora la care mă trezesc… totdeauna sunt cel puțin două variante: matinală, ori leneveală.
Geamul dormitorului e aprins de soare. Parcă nu știu eu ce dinți are azi!!!
Văd hornurile caselor fumând neserios, așa, de la prima oră. Mă amuz. Nu știu de ce am senzația că e o imagine de poveste. Ca o felicitare de iarnă. Ar fi printre primele detalii pe care le-aș desena. Un gri-albastru și hornuri fumegânde alb, lăptos.
Zăresc CN Tower-ul.

Toronto_-_ON_-_CN_Tower_bei_Nacht2[1]

Îl văd cât o grisină și mi-e drag să-l văd. Nu știu de ce. Că e un fel de țepușă de betoane și sticlă, dar e în felul lui… cute. Îmi place pe același model cum îmi plac elefanții… Nu pentru istoricul lui impresionant: are 553. 33 m, fiind una din cele mai înalte clădiri din lume (a treia), nu pentru că are o zonă cu podea de sticlă unde e hîîîîîî – nu am avut curajul să mă plimb, (cu frica mea de înălțime – ai senzația că pășești în aer, vezi toate la dimensiuni de furnică jos.)

3744257278_34cb6d7f03_z[1]

Nu!!!Nici pentru restaurantul din vârf, care se rotește și ai niște imagini de vis. Tot orașul e la picioarele tale și, prin rotirea de 360 de grade îl cuprinzi pe tot. L-am văzut și pe timp de zi și pe timp de noapte și nu am putut hotărî care imagine e mai frumoasă.

360restaurant[1]

Toronto e un spectacol în sine. Nu ai cum să nu îl iubești.

CN-Tower-in-Toronto-Canada_CN-Tower-view[1]
E o chimie ciudată între noi și cei (oameni, obiecte) cu care intrăm în contact, chimie tradusă prin: îmi place/nu-mi place. Și se mai petrec și alte lucruri, dar nu vreau să știu:

newEdgeWalk2[1]
CN Tower mă face să zâmbesc de câte ori îl văd. De câte ori trec pe lângă el.
E impresionant, dar prietenos, cu o arhitectură sofisticată.
Nu cred că are legătură nici cu faptul că am fost de j-de ori, cu fiecare musafir care ne-a călcat casa, fiind un obiectiv pe care nimeni nu îl ratează când vine aici. Poate e și asta, poate un pic din toate și cu siguranță mult mai mult. Noaptea îl văd cum își schimbă culorile.
***
Minus opt grade. Soare cu dinți. Nu știu dacă ies azi din casă. O să scot nasul de probă și văd eu cât de tare mușcă. Deocamdată îmi sărut cafeaua cu înghițituri mici. E neagră și amară ca păcatul. O ador.